Cum ne putem proteja în caz de hărțuire în mediul profesional? Înțelegerea rolurilor, a sistemului și a resurselor juridice și psihologice pe care se pot sprijini angajații și/sau organizația în vederea reașezării pe poziții sănătoase a relațiilor profesionale.
10 Iunie 2023 9.00 – 12.00
Cum putem contribui la un mediu educațional sănătos? Adulții și copiii împreună într-un cadru al cărui scop declarat este educația copiilor de către adulți. De aici se nasc o multitudine de relații care se influențează reciproc și pot înclina balanța fie către un mediu educațional sănătos și hrănitor, fie către un mediu care creează suferințe persoanelor care fac parte din el. Care sunt rolurile în mediul educațional și cum să ne sprijinim într-o colaborare sănătoasă? Cum putem cointeresa persoanele implicate în vederea gestionării și reglării conflictelor inerente, astfel încât acestea să fie ocazie de facilitare a dezvoltării și evoluției sănătoase și nu a traumatizării?
15 Iulie 2023 9.00 – 12.00
Cum putem contribui la un mediu familial sănătos? Familia, începutul vieții și întâlnirii noastre cu lumea în care vom trăi. Cât este de protejată, protectivă sau încercată? Ce putem face pentru a ne spori nivelul de sănătate și de respect reciproc în familie? Cum putem sădi semințe bune în familie pentru a contribui la dezvoltarea capacităților copiilor noștri de a culege roade bune în mediul educațional și în cel profesional? Vă propunem să conștientizăm împreună conexiunile dintre modul în care ne vorbim în familie și modul în care copiii noștri se vor adapta în sistemul educațional și, ulterior, la locul de muncă.
LOCAȚIA:
București, sector 2 ( locația exactă va fi comunicată persoanelor înregistrate)
COST:
200 lei/atelier sau 500 lei pentru întregul program
BENEFICIILE PARTICIPĂRII:
1. Informare juridică cu explicarea noțiunilor și exemplificări concrete din practica judiciară:
Prezentarea sintetizată a reglementărilor juridice incidente explicate și exemplificate pentru publicul larg;
Înțelegerea noțiunilor juridice și a modalităților în care le putem folosi în favoarea noastră;
Capcane prin care ne putem vulnerabiliza în cazul unui conflict.
2. Informare cu privire la mecanismele psihice care se pot declanșa automat și inconștient în situații de conflict și de hărțuire:
Înțelegerea din perspectivă traumatică a relațiilor dificile din sfera familială, educațională și profesională, inclusiv a situațiilor de hărțuire la locul de muncă;
Dobândirea unei mai mari clarități în sesizarea acțiunilor de hărțuire și a recunoașterii efectelor complexe ale acestora;
Aflarea unor modalități de protecție sănătoasă în aceste situații;
Ghidaj în autocunoașterea vulnerabilităților preexistente.
3. Suport
Conectarea cu persoane care au preocupări similare într-un cadru binevoitor și căutarea împreună a soluțiilor potrivite;
Regăsirea de sine în conexiune cu ceilalți;
Înțelegerea fenomenului de hărțuire din perspectivă mai largă, aceea de fenomen social toxic și traumatic și influența acestuia în mediul familial și, ulterior, în mediul educațional și la muncă.
Pentru comunitatea psihologilor din Romania, dar si pentru toti parintii interesati de sanatatea lor si a relatiei cu copiii, 16-17 octombrie 2022 a fost un moment deosebit. Motivul de bucurie: sustinerea unei conferinte de catre renumitul, pe plan mondial, dr Gabor Mate. Gazda evenimentului a fost ISTT (Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei)!In urma invitatiei primite de la SuntParinte.ro, in calitate de reprezentant ISTT, am acordat un interviu inaintea conferintei, uitatandu-ne impreuna la:
Sursa foto: pagina de facebook a site-ului suntpărinte.ro
Cum poate fi definită trauma pe înțelesul tuturor?
Cum pot face părinții diferența dintre o situație doar stresantă pentru copii și o situație traumatizantă?
Care pot fi efectele traumelor din copilărie asupra dezvoltării (emoționale, cognitive etc.) copiilor și adolescenților?
Cum pot adulții care lucrează cu copiii (de exemplu, cadrele didactice, bonele) să identifice mai ușor semnele traumelor în rândul acestora? Care sunt comportamentele care apar frecvent în rândul copiilor afectați de experiențe traumatizante?
Cum pot ajuta părinții un copil care a trecut printr-o experiență traumatizantă?
Cum funcționează terapia traumei și de ce este important să apelăm la psihoterapeuți specializați în tratamentul traumei?
Care este activitatea Institutului pentru Tratamentul Traumei? Ce servicii și evenimente pune la dispoziție?
În curând va fi lansată cartea Mitul normalității de Gabor Mate în cadrul conferinței „Normal Anormal”, cu participarea autorului. În câteva cuvinte, de ce ar fi bine pentru părinți să participe la conferință și să citească acest volum?
Doamna Mirela Vasadi Blasius, realizator TV al emisiunii „Arta fericirii” si de anul acesta al emisiunii „Succesul se invata” difuzata pe canalul TV Euronews Romania, mi-a creat oportunitatea de a aborda impreuna fenomenul de bullying. Acesta constituie unul dintre factorii de insucces scolar al copiilor, uneori si al acelor copii cu bune performante academice, cu un nivel de inteligenta superior sau cu aptitudini si talente deosebite ce ii diferentiaza de grup.
Bullyingul este atat de prezent in mediul scolar romanesc (asa cum o demonstreaza si statisticile) si in discutia noastra ne-am focusat de data aceasta ceva mai mult asupra copiilor din ipostaza de agresor.
Ne dorim cu totii scoli fara bullying si sta in puterea fiecaruia dintre noi sa ne inspiram copiii sa construiasca relatii sanatoase intre ei, in orice ipostaza ne-am afla (parinti, elevi, cadre didactice, directori de scoli, consilieri scolari, psihologici, matusi, unchi, adulti cu un rol activ in viata unui copil).
In decurs de 30 de minute am cautat impreuna sa raspundem la intrebari precum:
• Cat de periculos poate fi fenomenul de bullying pentru copii?
• Cum trebuie sa actioneze parintii daca au un copil agresor?
• Ce se ascunde in spatele agresiunii pe care o face un copil?
• Ce tip de suferinta il impinge pe un copil sa agreseze?
• Abuzul fizic si / sau emotional in familia de provenienta poate conduce la a fi bully in mediul scolar?
• Exista situatii in care copilul abuzat fizic si/sau emotional acasa se va lasa abuzat si la scoala – va perpetua starea lui de victima?
• Intotdeauna emotiile reprimate sunt cele care alimenteaza comportamentele de bullying?
• Cum este influentat stilul de relationare a copiilor de cel de relationare din familie?
• Cum trebuie sa se manifeste / sa actioneze parintii care au acasa un „copil-agresor„? Care sunt solutiile practice in aceste situatii?
• Cand glumele intre copii pot deveni instrument de bullying?
• Care sunt elementele care vulnerabilizeaza / predispun un copil inspre a deveni victima bullyingului scolar? Dar agresor?
• Ce nu trebuie sa spuna parintele in momentul in care afla de agresiunea de bullying? Care sunt atitudinile contraproductive in care risca parintele sa alunece?
• Care sunt modalitatile concrete prin care copiii-victima pot fi ajutati?
• Ce se intampla cand un copil in situatie de victima sau agresor refuza dialogul cu parintii si nu se lasa ajutat? Ba dimpotriva apar situatii in care devine agresiv si in relatia cu parintii?
• Despre procedurile de interventie in situatiile de bullying.
• Ce putem face noi, parintii, sa prevenim ca ai nostri copii sa devina victime ale fenomenului de bullying?
• Ce din atitudinea si modul de raspuns al copilului – tinta a bullyingului ar putea sa dezarmeze incercarile de agresare din partea celorlalti?
• Daca nu se intervine in timp si la timp asupra stoparii acestui comportament, copilul va duce agresivitatea la maturitate? Care va fi parcursul emotional-comportamental al copilului -agresor / victima?
• Cum ne marcheaza experientele de bullyingdezvoltarea personalitatii, conturarea identitatii proprii si functionarea la maturitate?
• Care sunt efectele cele mai grave asupra functionarii psiho-emotionale, relationale ale victimelor bullyingului (pe termen scurt si lung)?
• Care sunt reperele de interventie in recuperarea victimelor bullyingului?
• Ce se intampla cand ajutorul din partea parintelui esueaza – in sensul ca solutiile identificate nu functioneaza / ajutorul acestuia devine insuficient?
• Exista situatii in care copilul-tinta actiunilor de bullying sa nu devina si victima bullyingului? Care sunt acelea?
• Care este interventia eficienta din partea scolii?
• Pot fi profesorii incurajatori ai fenomenului de bullying? Sub ce forma?
• Pedepsim copiii care agreseaza?
Am concluzionat impreuna ca:
bullyingul produce adevarate pagube in sufletul copiilor;
increderea si stima de sine sunt afectate atat la copiii-victima cat si la cei ce agreseaza;
efectele vizibile ale bullyingului sunt: refuzul scolar, abandonul scolar, tentativele de autodistrugere (care pot culmina cu tentative suicidare, de omor), traumatizare psihica pe care o recunoastem in fluctuatii semnificative ale greutatii corporale, insomnii sau somn perturbat de cosmaruri, epuizare psihofizica, devitalizare, aparitia bolilor psihosomatice (dureri de stomac, colon iritabil, migrene, eruptii pe piele etc), dificultati de concentrare si invatare, scaderea performantei scolare.
Asadar, toti copiii (si cei in situatii de a fi victima cat si cei care agreseaza) sunt copii in suferinta. Si pentru ca este inca insuficient inteles si recunoscut, si de cele mai multe ori prost gestionat acest fenomen, pot afirma, fara ezitare, ca bullyingul ramane suferinta nerostita a copiilor nostri.
M-am bucurat și împărtășesc și cu voi această bucurie de a fi participat la un dialog despre bullying-ul scolar.
Cadrul a fost asigurat de AVE România (Asociația pentru Valori în Educație) prin proiectul EdubrightTalks. Am fost însoțită în această călătorie de psih. și consultant educațional Cristina Dinu Popa. Ca in orice călătorie, când ai o companie încântătoare, timpul zboară repede, așa și noi am ajuns la destinație pe nesimțite. Sper că această discuție să pună un strop de lumină pe ceea ce înseamnă bullyingul, care de-a lungul vremii, a fost fie ignorat, fie exagerat, oricum de cele mai multe ori greșit înțeles și gestionat. Așa cum ne-ar plăcea zile senine fără ploaie și furtună, așa ar fi frumos și sănătos să avem școli fără bullying. Fiecare dintre noi, de la mic la mare, putem face ceva în sensul acesta, dar mai întâi de toate e esențial să înțelegem cu claritate ce este bullyingul și ce se întâmplă la nivel profund cu cei implicați în ostilitățile de tip bullying. Mulțumesc dragă Cristina Dinu Popa pentru inspirație, pentru cum ai ghidat discuția, provocare și însoțire! ❤️
PROGRAM DE LUCRU TERAPEUTIC, INFORMARE ȘI SUPORT – ÎN VEDEREA REGLĂRII SĂNĂTOASE A RELAȚIILOR PROFESIONALE
BENEFICIILE PARTICIPĂRII LA GRUP:
Există trei nivele de beneficii vizate de acest grup de terapie:
1. Informare:
– Înțelegerea din perspectivă traumatică a relațiilor dificile din sfera profesională, inclusiv a situațiilor de hărțuire la locul de muncă;
– Dobândirea unei mai mari clarități în sesizarea acțiunilor de hărțuire și a recunoașterii efectelor complexe ale acestora;
– Aflarea unor modalități de protecție sănătoasă în aceste situații.
2. Suport
– Conectarea cu alte persoane care au trecut sau trec prin experiențe similare într-un cadru terapeutic și găsirea împreună a soluțiilor potrivite;
– Regăsirea de sine în conexiune cu ceilalți;
– Înțelegerea fenomenului de hărțuire la locul de muncă din perspectivă mai largă, aceea de fenomen social toxic și traumatic.
3. Lucru terapeutic
– Fiecare participant va beneficia de lucru terapeutic în grup prin metoda constelării intenției.
PERIOADA / FRECVENȚA: Noiembrie 2019 – Aprilie 2020 (6 module).
Întâlnirile grupului vor avea loc o dată pe lună, în intervalul orar 10.00 – 18.00*.
NUMĂR PARTICIPANȚI:
Minim 6 – maxim 10.
LOCAȚIA:
Zona Lujerului (B-dul Iuliu Maniu nr. 59)
*orele pot fi recunoscute în cadrul programului ISTT de formare de bază în Psihoterapia Integrativă a Traumei (PIT) ca ore de analiză personală de grup.
Modulul 1 – 14.12.2019
Modulul 2 – 10.01.2020
Modulul 3 – 21.02.2020
Modulul 4 – 27.03.2020
Modulul 5 – 24.04.2020
Modulul 6 – 29.05.2020
Pentru mai multe informatii referitoare la psihoterapeutii facilitatori, metoda terapeutica, costuri si alte aspecte, accesati link-ul: Anunt w rel munca
Maine, 26.10.2019 sunt invitata sa particip in cadrul Conferintei Nationale de Analiza Tranzactionala la o masa rotunda in care, alaturi de experti romani si straini, vom dezbate subiectul VITALITATII in comunitati. Le multumesc mult organizatorilor pentru aceasta invitatie care ma onoreaza si in acelasi timp ma stimuleaza inca o data sa fac legatura intre traumatizarea psihica prin fenomenul hartuirii psihologice si calitatea vietii noastre, dar si a comunitatii in care traim.
Prin natura profesiei si a specializarii mele in domeniul hartuirii psihologice la locul de munca si in grupurile scolare, am avut ocazia sa fiu martora in repetate randuri la degradarea vietii unor persoane prinse in vortexul fenomenelor de bullying si mobbing, o deteriorare a vitalitatii de lunga durata care putea fi „vazuta” din afara ca:
facies trist;
umeri cazuti;
privire in pamant ori pierduta;
dificultate de a mai derula activitati alteori placute, hobbyuri si pasiuni;
o renuntare la sine si la a mai cauta bucuriile si placerile vietii;
o retragere din interactiunile sociale, poate chiar izolare de ceilalti;
uneori o lentoare in miscare, exprimare, gandire, parcurs (scolar sau profesional);
o senzatie generala de vlaguire, oboseala care nu mai trece:
• „Dorm, mananc si merg la munca – asta e tot ce fac, nu inteleg de ce nu mai am energie pentru nimic altceva” (A.C., 37 ani);
• „Pentru mine scoala a devenit un calvar, un iad de cand au inceput cu bullyingul. Si nu inteleg cum atatia ani mi-a placut si am fost prieteni si acum nu mai e asa. Nu mai am chef de nimic acum, nici macar acasa sa ma joc. Stau toata ziua intins in pat cu ochii in tavan, nici sa dorm nu pot” (P.R., 11 ani).
Discutand in cadrul sedintelor de psihoterapie cu aceste persoane, descopar transformari la nivelul intelegerii si identitatii de sine exprimate in termeni ca:
„Credeam ca stiu cine si ce sunt, ce imi place si ce vreau – acum nu mai stiu nimic, am indoieli asupra mea si nu pot lua o decizie. Asta imi afecteaza viata, pentru ca bat pasul pe loc, nu pot evolua in niciun plan al vietii” (A.U., 34 ani)
„Eu eram o persoana vesela, tot timpul in priza, faceam ceva: daca nu eram la sala de sport, eram cu prietenii, cand nu eram cu ei, eram cu familia sau gateam, pictam, ma plimbam, ma bucuram de viata. Acum nu imi dau seama cum ani de zile am putut face atatea pentru ca azi nu mai pot. Abia daca ma mai pot ridica din pat, sa ma urnesc la munca, au fost zile in care am nimerit sa imi pun in picioare o soseta de un fel si alta de alt fel, am vazut in cele din urma dar nici nu mi-a mai pasat, nu mai am energie sa ma mai uit la cum arat” (A.B., 32 ani).
„Ma intrebati cum eram eu inainte de acestia 2 ani (n.r.: timp in care a fost supus bullyingului) sau cum sunt acum? Ca e total diferit, eu nu mai sunt aceeasi persoana care am fost (S.S., 13 ani).
Tabloul emotional, psiho-afectiv si relational al acestor persoane este despre o tema centrala in traumatizarea psihica si anume sentimentul de COPLESIRE, poate chiar RENUNTARE a persoanei care simte ca pierde lupta cu trairile de:
teamaprofunda, frica greu gestionabila;
neputintade a schimba starea de fapt;
vulnerabilitateafara protectie.
Pomeneam mai sus termenul de „fenomen”. L-am folosit cu discernamant si maxima responsabilitate intrucat practica proprie + cercetarea arata ca DA, exista trauma psihica la nivelul oricarei societati, „trauma psihica afecteaza societatile pe de o parte, iar societatile produc traumatizare sistematica in randul membrilor lor”, dupa cum ne demonstreaza in prelegerile sale prof german Franz Ruppert. E suficient sa ne uitam la tabloul politic, economic de la noi si nu numai, la cel din corporatii sau institutii publice, ori scoli si vom recunoaste o insistenta in mentinerea unei dinamici relationale de tip victima-agresor.Adica jocul de-a soarecele si pisica e unul cvasipermanent, o reiterare la nesfarsit in aceste comunitati a filmului „Tom si Jerry”, desi, din ce imi amintesc parca astia doi deveneau la un moment dat prieteni, ceea ce in viata reala rareori se intampla.
Aparitia traumei psihice va conduce invariabil la scaderea si, uneori, pierderea vitalitatii. Ori, la o rulare a energiei psihonervoase dezechilibranta pentru persoana / comunitate si nu neaparat in beneficiul acesteia/acestora.
Continuam maine in cadrul mesei rotunde discutia despre:
detaliile legate de ce inseamna pierderea si recastigarea vitalitatii;
cand (mai) este posibila o recastigare a vitalitatii in situatii de traumatizare psihica la nivel individual sau comunitar;
dificultatile sau blocajele cele mai des intalnite in regasirea vitalitatii si posibilitatilede depasire a lor;
elementele sau cheile de succes in regasirea vitalitatii in comunitatile scolare sau organizationale cu care am lucrat.
Psiho-trauma este, probabil „cea mai evitata, ignorata, minimalizata, negata, neinteleasa si netratata dintre cauzele suferintei umane” (Peter Levine) La copii, in mediul scolar, bullying-ul este trait de catre acestia ca fiind cea mai dureroasa experienta, pentru ca vine cu rani profunde ca aceea de umilire, groaza, nedreptate, zdruncina eul si imaginea de sine si depre lume, confuzie si multe altele. E dureros si pentru ca agresiunea vine din partea covarstnicilor – adica acelor persoane foarte importante in cladirea personalitatii puiului de om in devenire. Este un mit ca exista scoala fara bullying. O, da, exista multe scoli in care experientele de bullying ale elevilor raman neidentificate, neintelese siiii netratate.
Noi, adultii semnificativi din viata copiilor nostri, parinti, matusi, unchi, bunici, frati mai mari, profesori, educatori, meditatori, asistentii medicali, directori de scoli, antrenori sau vecini de bloc, avem in mana un instrument extrem de puternic de preventie sau cel putin de ameliorare a efectelor daunatoare ale traumei din mediul scolar.
Va invit sa vorbim despre acest lucru intr-un workshop interactiv, in care partea teoretica se va impleti cu cea aplicativa, in cursul unei dupa-amieze de vineri, 10 mai, 17:00-21:00.Copiii din viata dvs va vor multumi mai tarziu pentru ca veti putea sa ii ajutati sa observe si sa gestioneze experientele inevitabile de tip bullying fara sa treaca prin suferinte inutile, sa le oferiti un „prim ajutor emotional”*.
Pentru inscrieri si alte detalii organizatorice, va rog sa cititi aici.
*Dr. Peter Levine si Maggie Kline – „Cum ii ajutam pe copii sa faca fata traumelor”, Ed. For You.
O noua editie a workshop-ului prezentat mai jos, in 10 mai 2019, de la ora 17:00-21:00.
In 09.11.2018, m-am bucurat sa intalnesc o super-grupa de oameni preocupati de interesul copilului cu privire la stare lui de bine in mediul scolar. A fost destul de mare diversitatea participantilor: cadre didactice, consilieri scolari, director de gradinita, psihologi, psihoterapeuti, repezentanti presa si multi „doar-parinti” (asa cum s-au autointitulat), toti animati de un singur scop: cum sa reducem incidenta bullying-ului in mediul scolar.
Cadrul a fost asigurat de ISTT (Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei),al carui colaborator sunt de cativa ani. Si vreau sa multumesc tuturor colegilor din Institut care s-au alaturat mie in demersurile de aducere in atentia tuturor acest tip de trauma din mediul scolar. Bullying-ul este fara doar si poate o trauma de relatie care poate schimba si „strica” vieti, talente, sanatate. Intalnire de vineri seara din ISTT a fost tocmai pentru a atrage atentia asupra fenomenului, efectelor dar si parghiilor de interventie si suport. Martorul(fie el elev sau adult) are un rol cheie in a opri la timp aparitia bullyingului si cuvantul -solutie este ECHIPA. O trauma de relatie este vindecabila sau efectele ei mai posibil a fi remise doar in relatie. Alaturi de participantii la acest workshop am simtit ca formam o asemenea echipa si, fiecare dintre ei, a plecat cu imboldul si cateva idei despre cum ar putea contribui la preventia bullyingului din rolul si locul propriu in care se afla in raport cu unul sau mai multi copii.
Oboseala adunata in saptamana de lucru nu a mai contact cand am inceput sa vorbim o problema atat de actuala si fierbinte in realitatea scolara a copiilor nostri. Vreau sa las aici cateva dintre intrebarile in jurul carora s-a concentrat atat prezentare cat si partea interactiva a workshopu-ului, intrebari asa cum le-am primit de la participanti:
Ce facem (cum reactionam) cand bullyingul vine de la profesor (diriginte) catre copilul tau? Bullying – asimilez cu sicanare, intimidare. Cum prevenim sau cum sfatuim, ca parinte, pe copii sa evite situatii de bullying? Cum il ajutam sa treaca aceste situatii? In contextual larg general in care agresivitatea este prezenta si chiar stimulate social, ce rezultate eficiente pot avea interventiile in caz de bullying? Cum lucrezi / ajuti un copil bullied in contextual in care nimic din mediu (nici acasa, nici la scoala) nu se schimba? Cum se intervine intr-un mod neintruziv in comportamentul agresorului? Cum putem convinge o scoala (ca si psiholog) pentru a accepta o vizita cu scopul de a observa un copil care este agresat de colegii lui? Care sunt cauzele care stau la baza acestui process si cum ne pozitionam in relatie cu cel mic, dar si cum ne pozitionam fata de noi (atunci cand ne sunt apasate niste butoane) 😊? Cum poti face victima sa recunoasca / sa accepte ajutor, atunci cand nu vrea? Bullyingul este o caracteristica de comportament care se deprinde din mediu sau vine din interiorul copilului (persoanei)? Cum il faci pe copil (bullied) sa vorbeasca despre asta? Cum intervenim ca parinte? Este violenta pasiva abordata si integrate in problema “bullying”? Cum ii explicit victimei ca nu detine nicio vina vis-à-vis de situatia in care se afla? Care ar fi cele mai eficiente avertismente / consecinte negative de dat/aplicat agresorului pentru a-l determina sa nu repete comportamentul de tip bullying? Care sunt procedeele antibullying? De la ce varsta putem spune ca vorbim despre bullying? Poate incepe inca din gradinita? Care ar fi cauzele pentru care un copil care schimba scoala pentru ca era bullyizat in vechea scoala, are parte de acelasi “tratament” si in noua scoala? Cum ajungem la agresori? Cum ajutam agresorii sa inteleaga consecintele sis a opreasca acest comportament? Cum ajutam un copil victima a bullyingului daca refuza interventia la scoala a parintilor? Puteti sa ne spuneti care sunt pasii pentru dezamorsarea unei situatii de bullying? Care ar fi modalitatile concrete de actiune ale unui adult cu copilul agresat si cu cel care agreseaza?
Va multumesc tuturor pentru o dupa-amiaza petrecuta cu mult sens pentru mine si va doresc mult succes in a actiona asa cum am discutat!
De asemenea, va asteptam cu drag la editii viitoare ale acestor workshop-uri centrate pe starea de bine a copiilor nostri!
Aseara am participat la un eveniment inedit din lumea teatrului romanesc. Este vorba despre piesa „Bull” de Mike Bartlett pusa in scena de 4 actori profesionisti romani, sub coordonarea Elenei Morar care s-a ocupat cu mult talent de partea de regie. Despre intreaga echipa aici. Iar despre ingeniosul proiect aici.
Vreau neaparat sa va impartasesc despre experienta minunata pe care am avut-o, pentru ca tema piesei a fost fenomenul de bullying la locul de munca. Concret, o echipa formata din doi agenti de vanzari si teamleader-ul acestora se intalnesc la o sedinta si, in asteptarea, sefului cel mare au tot felul de interactiuni. Acesta urma sa se decida pe care dintre cei trei sa il disponibilizeze. Intre angajati, au loc schimburi de replici extrem de agresive si ni se sugereaza ca acest tip de relationare are un istoric in spate, nu e ceva nou. Doi dintre ei (Isobel, angajata de 6 luni, o tanara foarte sexy si Tony, team leader-ul, ce face pe sarmantul si pe omul de succes) se coalizeaza impotriva celui de-al treilea, Thomas, incercand sa il determine sa isi dea singur demisia. Incep astfel variate atacuri, jigniri verbale pana la exploatarea punctelor vulnerabile, atacarea demnitatii, intimidare samd.
Entuziasmul meu, referitor la acest eveniment, deriva din faptul ca am descoperit o piesa jucata cu mare arta care ilustreaza extrem de bine fenomenul hartuirii la locul de munca, uneori denumit si prin termenul de „mobbing”, de care ma ocup indeaproape de cel putin 7 ani, atat in cabinet cat si in afara acestuia. Din toate formulele in care am abordat acest fenomen, pentru partea de constientizare si familiarizare, varianta de aseara mi s-a parut de departe a fi cea mai eficienta.
Dupa jucarea piesei, care a durat aprox 1 ora, spectatorii au fost invitati sa ramana in sala pentru partea de discutii, informatii, clarificari, intrebari si raspunsuri oferite de catre membrii echipei (cei patru actori si regizoarea). Eu am oferit perspectiva psihologica asupra fenomenului, implicatiilor acestuia, efecte imediate si pe termen mai lung. Au fost multe opinii in sala, oameni diferiti cu experiente diverse, cele mai multe dintre persoane recunoscandu-se in cel putin intr-una dintre cele trei ipostaze: victima – agresor – martor.
Discutiile s-au „incins” asa cum este si fenomenul si timpul a zburat mult dupa ora propusa inspre finalizarea evenimentului, iar la 22:30 a trebui sa oprim pentru ca altfel am fi putut continua pana dimineata si tot nu am fi epuizat toate semnele de intrebare.
Vestea foarte buna pe care vreau sa o impartasesc cu voi este ca echipa proiectului este deschisa catre noi colaborari, in sensul ca se pot deplasa in companii si sa interpreteze piesa la locul de munca, adica exact pe scena vietii unde apare fenomenul. Este imposibil ca participantii sa nu se identifice pe ei sau sa nu recunoasca pe altii in situatia de a traversa o astfel de experienta.
Fenomenul apare si in mediul scolar, de fapt de cele mai multe ori e asociat cu violenta scolara. La copii, exact in acelasi mod, in programele antibullying pe care le implementez, constientizarea prin teatrua fost cea mai eficienta si a generat cele mai frumoase efecte.
Sigur, nu vom putem „extirpa” aceasta „buba” a societatii doar prin vizionarea unei piese de teatru. Discutiile postpiesa in mod cert sunt necesare, dar nu suficiente. Ele doar aduc un plus de informare si clarificare a fenomenului, a mecanismelordin spatele lui care il fac sa fie atat de posibil, a aspectelorcare ne vulnerabilizeazasa intram intr-un rol sau altul. Si, cateva mici recomandari, pentru cum sa nu ajungem in situatie sau cum sa o gestionamatunci cand trauma s-a produs.
Pentru ca nu cred in ideea de retete in general (nici macar in bucatarie, cu atat mai mult in psihoterapie), recomand ca fiecare situatie sa fie tratata in mod particular, pentru ca detaliile pot face diferenta atat in aparitia si structurarea traumei legata de evenimentele de hartuire psihologica dar si in interventie.
Bullying-ulamputează sănătatea emoțională şi relațională a copiilor noștri. E o traumăcare se întâmpla, paradoxal, cel mai adesea în cadrul școlar , adică acolo unde noi ne trimitem copiii pentru a-i „face oameni mari” și unde ar fi cât se poate de pertinent să ne dorim ca ei să fie în siguranță, creascând frumos și evoluând echilibrat. Părinții acuză profesorii pentru ce se întâmplă cu copiii lor în perimetrul școlar, profesorii se simt neputincioși să intervină pentru că simt că se luptă cu morile de vânt atâta vreme cât părinții le pasează lor „cartoful fierbinte”. Părinţii consideră că rezolvarea vine din educația de la şcoală, cadrele didactice că fără cei şapte ani de acasă nu putem vorbi de posibilitate reală de schimbare. Nu mai zic de copiii care ajung să se simtă bulversați şi care, mulți dintre ei, înțeleg trecerea prin şcoală ca pe o luptă de supraviețuire.
Workshop STOP BULLYING! 29.10.2017, ora 10:00 Facultatea de Psihologie, Universitatea din Bucuresti
De câțiva ani, împreună cu echipa mea de specialiști, am încercat diverse formule de intervenție pe această problematică, implementând programe antibullying pentru copii de la vârsta de 6 ani până la 18 ani, atât în școala privată cât şi în cea publică. Despre soluțiile identificate, vă invit să vorbim la Workshopul STOP bullying! din 29 octombrie, din cadrul Conferinței Internaționale de Psihotraumatologie, eveniment adresat atât specialiștilor cât și publicului larg. Un preview al atelierului puteți urmări aici: Video teaser workshop bullying.
Trauma psihică nu mai e o noutate pentru nimeni, ci o realitate. Există și a o ignora și mai ales a nu ne îngriji de consecințele ei, înseamnă a ne îmbolnăvi inclusiv în plan fizic (psihosomatic) cât şi relațional. Din pulsul luat atât din propria practică profesională cât și a colegilor mei de breaslă, am sentimentul că în sfârșit ne aliniem și noi ca popor altor națiuni care au plasat psihologul ca profesie și serviciile psihologice într-un loc important în aria sănătății umane.
Īn opinia mea a păstra rezultatele studiilor științifice la nivelul comunității de psihologi echivalează cu a irosi mult din beneficiile descoperilor din cadrul acestei munci de cercetare. Tocmai de aceea ISTT încearcă să aducă împreună vocile reprezentative la nivel internațional din domeniul psihotraumatologiei atât cu comunitatea de psihologi cât și cu publicul larg din România interesat de sănătatea psihică a omului. Acest lucru se va întâmpla in cadrul Conferinței Internaționale de Psihotraumatologie din 27-29 octombrie, București.
Detalii găsiți aici sau urmăriind înregistrările de mai jos.
Despre conferinţă
Cine poate participa la conferinţă
Iar despre trauma psihică pe înțelesul tuturor, puteți urmări această înregistrare cu Diana Vasile, președinte ISTT.
Niciodata nu m-au surpins persoanele care au venit in terapie si mi-au vorbit despre infidelitate atunci cand se aflau intr-o relatie cvasi-moarta sau, spre ex, una in care era prezenta violenta de orice fel. Ce m-a surprins cel mai tare au fost persoanele care erau in relatii(aparent) fericite, care indeplineau toate criteriile universal cunoscute prin care definesti o relatie „reusita”. Si totusi inselau. Sau aflasera ca sunt inselate.
Va propun vizionarea unei prelegeri a luiEsther Perelpe tema infidelitatii. Ea ofera o alta perspectiva asupra infidelitatii si ne invita sa reflectam la cateva intrebari legate de acest subiect. Am notat si eu mai jos cateva aspecte relevante din discursul sau, pe care il puteti viziona in totalitate aici. (Pentru cine doreste subtitrare, exista posibilitatea de a alege o alta limba de la butonul de Settings – dreapta jos, Subtitles – Romana).
DE CE INSALA OAMENII FERICITI?
ARE PASIUNEA UN TERMEN DE GARANTIE LIMITAT?
EXISTA UNELE LUCRURI PE CARE CHIAR SI O RELATIE BUNA NU LE POATE OFERI?
E INTOTDEAUNA O AVENTURA SFARSITUL UNEI RELATII?
DE CE INFIDELITATEA PRODUCE URMARI INCARCATE DE MULTA SUFERINTA?
CUM NE VINDECAM DUPA O AVENTURA?
CAND O ESCAPADA IESE LA IVEALA CE POT FACE CONCRET CUPLURILE?
CE ARE DE FACUT FIECARE DINTRE CEI DOI DUPA INCHEIEREA AVENTURII?
CAND SPUNEM INFIDELITATE LA CE ANUME NE REFERIM?
Intalnire, poveste de dragoste, sex platit, spatiu virtual de chat, un masaj cu un final fericit? Nu exista o definire universal valabila a infidelitatii.
Trei elemente cheie:
o relatie secreta(„inima” aventurii);
o legatura emotionalamai slaba sau mai puternica;
alchimia sexuala(esentiala – pentru ca entuziasmul / tremurul/ vibratia erotica e atat de mare incat sarutul pe care doar ti-l imaginezi poate fi la fel de puternic si fermecator ca atunci cand faci dragoste ore-ntregi).
Marcel Proust spunea:„imaginatia noastra e cea responsabila de dragoste, nu celalalt”.
E INTOTDEAUNA O AVENTURA SFARSITUL UNEI RELATII?
Exista un singur act simplu de abatere carepoate distruge relatia unui cuplu, fericirea si chiar identitatealor: aventura amoroasa. Acest act extrem de des intalnit este atat de prost inteles.
DE CE INFIDELITATEA PRODUCE URMARI INCARCATE DE MULTA SUFERINTA?
Pentru ca atinge securitatea emotionala. Ameninta modul in care ne raportam la sine. E perceputa ca fiind o violare a increderii, o criza de identitate. Pot sa mai am incredere in tine? Pot sa mai am incredere in cineva?
Idealul romantic e cand te concentrezi pe o singura persoana in a-ti indeplini o lista nesfarsita de nevoi. Sa fie cel mai tare iubit, cel mai bun prieten, cel mai bun parinte, confidentul de incredere, partenerul emotional, egalul intelectual.
Infidelitatea e perceputa ca fiind tradarea suprema.
Cultura din zilele noastre promoveaza ideea ca merita sa fim fericiti. Cand partenerul nu ne implineste nevoile si dorintele, ne simtit „indreptatiti”. Daca inainte se divorta pentru ca nu eram fericiti astazi se divorteaza pentru ca „meritam / putem sa fim mai fericiti”. Inainte divortul / a pleca era o rusine, azi a ramane intr-o relatie in care ai fost inselat e resimt ca fiind o rusine. (apropiatii inselatului ii spun: „pleaca! Paraseste-l! Scapa de balast!”)
Presupunerea tipica e ca daca cineva insala e ceva in neregula cu tine sau cu relatia. Daca ai acasa tot ce iti trebuie nu mai ai ce cauta in alta parte.
Apare uneori si la monogamii convinsi (cel putin pentru partenerul lor) un conflict intre valorile si comportamentul lor. Oameni fideli zeci de ani intr-o zi trec o limita pe care nu au crezut vreodata ca o vor trece, cu riscul de a pierde totul. Aventurile amoroase sunt un act de tradare si o expresie a tanjirii si a pierderii. In miezul unei escapade se afla adesea un dor si o dorinta de a avea o legatura emotionala, noutate, libertate, autonomie si intensitate sexuala, dorinta de a gasi un sine pierdut sau o incercarea de a readuce vitalitatea in fata pierderii si tragediei.
Multi infideli spun ca se simt vii. Adesea ei povestesc despre pierderi recente. Un parinte care a murit, un prieten care a pierit prea curand, vesti proaste de la medic. Moartea si mortalitatea traiesc adesea in umbra unei idile, pentru ca ridica semne de intrebare: Asta e tot? Mai e si altceva? O sa mai continui asa inca 25 de ani? O sa mai simt vreodata ce am simtit? Unele idile sunt o incercare de a invinge intunericul , un antidot impotriva mortii. Idilele sunt prea putin legate de sex si mult mai mult de dorinta. Dorinta de atentie, de a te simti special, important. Faptul ca nu poti avea iubitul tine dorinta vie. Acesta este un mecanism al dorintei. Incompletitudinea, ambiguitatea, te face sa doresti ceea ce nu poti sa ai.
Se intampla deseori ca atunci cand cautam privirea altuia nu e intotdeauna partenerul caruia ii intoarcem spatele, ci persoanei care am devenit. Si nu cautam intotdeauna oalta persoana ci un alt sine.
CUM NE VINDECAM DUPA O AVENTURA?
SA TRANSFORMI CRIZA CUPLULUI INTR-O OPORTUNITATE DE CRESTERE, REGENERARE A RELATIEI.
Multe cupluri datorita acestei dezordini ce poate duce la o noua ordine, vor avea discutii profunde, sincere si deschise , asa cum nu au mai avut demult. Partenerii care nu mai erau interesati sexual devin infierbantati de o dorinta pe care nu si-o pot explica. Ceva legat de frica de a pierde, va reaprinde dorinta si va deschide drumul unui nou tip de adevar.
CAND O ESCAPADA IESE LA IVEALA CE POT FACE CONCRET CUPLURILE?
cel care a inselat sa puna capat aventurii.
exprima vina si remuscarea de a-si fi ranit partenerul.
Multi infideli au remuscari ca isi ranesc partenerul dar nu se simt vinovati pentru aventura in sine. Diferenta asta e importanta.
CE ARE DE FACUT FIECARE DINTRE CEI DOI DUPA INCHEIEREA AVENTURII
Responsabilitatea celui care a inselat sa aiba grija mai mult el pentru un timp de relatie pentru ca altfel il poate scapa pe celalalt de obsesia si de nevoia de a se asigura ca aventura e data uitarii si ca increderea incepe sa se recladeasca.
Responsabilitatea celui care a fost inselat e sa faca lucruri care ii readuce sentimentul propriei valori, sa se inconjoare de iubire, de prieteni si activitati ce readuc bucuria, sensul si identitatea.
Ambii:
Sa lase deoparte detaliile sordide: „unde eraii?”, „unde ati facut-o?”, „cat de des?”, „e mai buna ca mine la pat?”
Mai benefic este sa caute sensul si motivele: „ce a insemnat escapada asta pentru tine/mine?”, „ce ai putut trai cu celalat si nu (mai puteai trai )cu mine?”, „ce apreciezi la noi?”
Fiecare aventura poate redefini o relatie si fiecare cuplu decide ce duc cu ei mai departe dupa incheierea ei.
Aventura ne pune in fata dinamicii de victima-agresor, insa a privi lucrurile dihotomic, in alb si negru fara a vedea nuantele este blocant, pentru toate partile. Rolurile de victima si agresor apartin ambele parti deopotriva. Sunt multe feluri in care putem rani partenerul d ecuplu: desconsiderare, neglijare, indiferenta, violenta. Tradarea sexuala e doar una dintre formele de a-ti rani partenerul. Cu alte cuvinte victima unei aventuri nu e intotdeauna victima intr-o casnicie.
Asa cum unora dintre bolnavii de cancer, boala le ofera o noua perspectva, asa si un cuplu poate creste si evolua dupa un asemenea eveniment. Da, infidelitatea e despre durere si tradare, pe de alt aparte despre dezvoltare si cautare de sine prin celalalt.
Pentru ca infidelitatea este de cele mai multe ori e traita ca fiind traumatica, este dificil sa se obtina crestere si dezvoltare posttraumatica fara asistare psihologica de specialitate.
Variantele sunt: fie psihoterapia individuala pentru fiecare partener in parte (cand vorbim de rana de identitate mai ales), fie terapia de cuplu cand sunt dificultati de reasezare a relatiei, de reconectare a celor doi parteneri.
In 17 mai 2017, in calitate de psiholog al Institutului pentru Studiul si Tratamentul Traumei, am spus „da” invitatiei dnei Emma Zeicescu, moderatorul emisiunii „Perfect imperfect” de la TVR1, pentru a explica in doua vorbe legatura dintre agresiunea de tip bullying din perioada scolaritatii si riscul consumului de alcool, droguri, tutun in adolescenta.
Mai multe informatii despre fenomen puteti citi aici.
A fi parinte, zic unii, e cea mai grea meserie din lume. Dar si cea mai plina de satisfactii.
Eu as spune ca este in acelasi timp, pe langa o ocupatie(sau un job din care o data intrat nu mai poti demisiona) si stiintasi arta. Stiintase refera la preocuparea de a te informa corect si responsabil care sunt “atributiile postului”, artaeste data de priceperea, maiestria de a creste un suflet frumos si sanatos, echilibrat emotional si cu abilitati de a deveni din omida fluture (adica de a se autonomiza). Altfel spus, arta de a-l ajuta sa ii creasca aripi pe care sa le foloseasca pentru a-si lua zborul din cuibul parintesc, de a pasi cu incredere in viata si a deveni ADULT (inclusiv emotional).
Multi dintre adultii de azi sunt rezultatul interactiuniicopiilor ce au fost, cu proprii parinti.Relatiileumane in general, si cele mai semnificative (cum este si cea de parinte-copil) in special, sunt principala sursa pentru starea de bine a omului sau…pentru suferinta – depinde de caz.
De aceea o autoevaluare a rolului meu de parinte este nu numai necesara dar si extrem de benéfica pentru copilul meu. Sunt prea ingaduitor sau prea exigent? Cum sa ma situez in raport cu copilul meu astfel incat sa ii dau libertate dar sa imi pastrez si autoritatea (buna, sanatoasa) in fata lui astfel incat sa ii pot fi un adevarat ghid in primii lui ani de viata?
Raspunsul meu (inspirat din Analiza tranzactionala) incepe mai intai cum sa NU fim ca parinti – care sunt atitudinile cele mai nocive pentru sanatatea relationala cu copilul meu:
1.A. PARINTELE PERSECUTOR – intru in aceasta stare emotional-atitudinala atunci cand am tendinta:
de a subjuga,
de a impune reguli (neadecvate) – doar pentru ca “asa vreau eu, asa spun eu” / “eu te-am facut, eu comand in casa asta. Tu sa iti spui parerea cand vei fi la casa ta!”
de a impune norme dificile inutile, arbitrare, umilitoare, rigide.
Este periculoasa aceasta atitudine pentru ca efectele in viata copilului meu vor fi urmatoarele:
1.B. COPILUL SUPUS – in majoritatea situatiilor, nu numai in relatie cu mine, dar si cu ceilalti va fi:
Timid
Anxios
Inhibat
Dependent
Influentabil
Confuz
2.A. PARINTELE NORMATIV – ma recunosc atunci cand in majoritatea timpului in relatie cu copilul meu am tendinta de a:
Securiza prin reguli clare – ii explic copilului de ce e importanta regula si care sunt consecintele nerespectarii ei
Introduce norme útile, aplicabile, flexibile si suple.
Desi aceasta atitudine e ceva mai blanda si mai nonabuziva decat prima, a face exces de reguli, poate avea repercursiuni asupra copilului care va deveni:
2.B. COPILUL ADAPTABIL – adica va fi:
Fericit , Realist, In largul sau, va face ce i se cere, ascultator insa:
va avea dificultati sa se abata de la norma, regula, chiar si atunci cand situatia o cere, pierzandastfel din spontaneitate, originalitate, avand mai degraba tendinta de a se conforma, de a se raporta mai mult la ce spun autoritatile din viata sa si mai putin la propria opinie.
3.A. PARINTELE SALVATOR/SUPRAPROTECTOR – devin asa atunci cand sunt:
Sufocant(sunt ultraprezent in tot ceea ce face copilul)
Ofer ajutor ineficient, fara sa mi-l ceara copilul (ex: “Lasa mama ca iti rezolv eu tema ca asa termini mai repede”)
Nu corespund rolului meu.
As asemana un copil care creste cu un astfel parinte, cu un copac sau planta la care nu ajunge soarele fiind in umbra altuia mai mare care il acopera sau cu o fiinta captiva intr-o bula de cristal careia i se rapeste spatiul si libertatea de miscare si de fiintare. Atunci copilul va fi:
3.B. COPILUL REBEL – cu o atitudine predominant:
Agresiva
In opozitie cu tot si cu toate
Provocativ si anti-autoritate
Bun, dar daca prea ingaduitor nu e bine, prea exigent nu e bine, atunci cum e bine?
Atitudinea echilibrata, fara excese de niciun fel, adaptabila si flexibila atunci cand contextul o cere, centrata pe nevoile copilului nostru si respectand rolul fiecaruia dintre noi – este recomandarea mea.
Analiza tranzactionala numeste aceasta stare ca fiind:
4.A. PARINTELE HRANITOR, cel care:
Sustine autonomía
Ofera ajutor, la cerere, nu mai mult si atunci cand copilul e in imposibilitate de a se ajuta singur.
4.B. COPILUL LIBEReste cel care ii corespunde si il recunoastem ca fiind:
Fericit, multumit, activ, combativ (atunci cand situatia o cere)
Creativ, spontan, direct, independent.
Uneori intram intr-una dintre starile nepotrivite, nu pentru ca am dori sau ne-am propune acest lucru, ci pentru ca, cel putin pentru moment, nu putem face altfel. Fie pentru ca, poate la randul nostru, si noi am avut o astfel de relatie cu parintii nostri, fie pentru ca ceva se intampla in viata noastra si ne face mai putin disponibili emotional pentru copil.
As mai adauga faptul ca si noi, adultii, putem avea momente in care sa intram intr-una din starile descrise mai sus fata de propria persoana. De ex, sa am o atitudine persecutorie, de autoagresie fata de mine, fiind extrem de rigid cu munca mea si nepermitandu-mi libertatea de a imi lua momente de respiro, de a solicita un concediu de odihna atunci cand simt ca ma epuizez. Dupa o asemenea perioada ar trebui sa nu fiu surprins cand, intr-un, compensator, in rol de copil supus care experimenteaza stari de indoiala, anxietate, confuzie, supunere fata de autoritatile din viata mea.
Nu pot fi parinte bun pentru copilul meu daca nu am o relatie echilibrata cu mine. Prin urmare, atunci cand constientizez ca dificultatile de a stabili relatii sanatoase cu mine, cu copilul sau cu ceilalti devin destul de serioase, a cere sprijin psihologic, este un act de igiena mentala / emotionala.
A trecut deja un an de la prima editie a workshop-ului (in)formativ pe tema hartuirii psihologice la locul de munca propus de ISTT.
Pentru ca entuziasmul participantilor din 2016 a fost mare, asa cum am promis, reluam acest program. In data de 31 martie – 1 aprilie voi avea placerea de a reveni alaturi de psihoterapeut si presedinte ISTT – Diana Vasile, cu propunerea de a ne uita impreuna la un fenomen care nu mai este deja tabu, despre care a inceput sa se vorbeasca din ce in ce mai mult.
Ca si data trecuta, aspiratiile noastre de la aceasta intalnire sunt indraznete:
vom intelege aspecte esentiale din ce inseamna traumatizarea psihicului uman, ce este o trauma de relatie si care sunt caracteristicile traumei psihice din relatiile de munca.
Vom invata sa recunoastem o situatie de mobbing, ne vom stimula reciproc sa denormalizam abuzul psihologic la locul de munca, intelegand care sunt sursele aparitiei acestui comportament si care sunt posibilitatile de gestionare sanatoasa a acetui tip de agresiune.
Studiile de caz, exercitiile si lucrul in echipa, ne vor fi aliati importanti in explorarea aspectelor mai putin placute de la locul de munca (precum hartuirea psihologica si discriminarea) dar atat de prezente!
Achizitiile obtinute in urma acestui workshop ne vor ajuta sa identificam corect aparitia acestui fenomen in viata noastra sau a apropiatilor nostri din indiferent ce rol avem (psiholog, psihoterapeut, specialist HR sau pur si simplu cunoscut al celui caruia i se intampla). Prin urmare, cursul este deschis si ne-specialistilor interesati de subiect! Psihologii se vor bucura de un nr de 12 credite din partea COPSI.
Una dintre intrebarile cele mai prezente in editia anteriora – ce putem face cand apare o situatie de mobbing, cum ne putem apara? isi va gasi raspunsul in acest workshop pentru ca vom construi planuri operationale de preventie si combatere mobbing la nivelul persoanei-victima, al organizatiei in care se intampla dar si la nivel societal.
Pentru mai multe detalii legate de tematica workshopului click aici si pentru inscriere click aici.
Grupul de suport anti-mobbing reprezinta una dintre modalitatile principale de a combate efectele acestui fenomen si de a readuce sentimentul de bine in viata oamenilor. Totodata, aceasta maniera de lucru permite o crestere psiho-emotioanala in randul membrilor grupului, astfel incat, in situatii viitoare, ei sa aiba capacitatea de a se proteja de asemenea agresiuni.
In cazul in care:
Simti ca ceea ce se intampla la locul de munca te copleseste;
Te gandesti chiar si noaptea la problemele de la serviciu;
Ai o stare de indispozitie sau de oboseala care pare ca nu se mai termina;
Cand te pregatesti sa te ridici din pat dimineata ai nevoie de eforturi din ce in ce mai mari pentru a te mobiliza;
Simti ca oricate eforturi ai face, acestea nu sunt apreciate;
Gandul la o noua zi de munca te streseaza;
Atmosfera de la locul de munca este apasatoare;
Ai colegi care se adreseaza celorlalti intr-un mod agresiv;
Mediul de la locul de munca pare toxic;
Te surprinzi gandindu-te uneori ca iti place ceea ce faci, dar relatiile de munca sunt dificile;
Ai ajuns sa te indoiesti uneori de tine;
Crezi ca te-ar ajuta sa vorbesti despre aceste lucruri, dar nu ai gasit inca persoanele care sa inteleaga cu adevarat;
Putem cauta impreuna solutia potrivita pentru situatia ta!
Noi stim cat de greu poate fi!
Am trecut si noi prin medii de lucru in care stresul nu venea dinspre ceea ce aveam de facut, ci dinspre mediul relational de la locul de munca.
Am cunoscut persoane pentru care mediul de lucru a devenit o terorare si care ar fi renuntat la locul lor de munca numai ca sa scape, insa nu isi permiteau financiar aceasta.
Am cunoscut persoane care au reusit sa isi regaseasca claritatea cu privire la ceea ce se intampla de fapt si sa isi dea seama ce pot chiar ele schimba, astfel incat sa repuna lucrurile intr-o perspectiva corecta.
Exista solutii de schimbare a ceea ce se intampla! Exista posibilitatea de a fi bine!
Putem cauta impreuna solutia potrivita pentru situatia ta!!
Nu esti singur! Alatura-te grupului nostru!
Perioada: februarie – mai 2017. Grupul va incepe in momentul in care minim 6 persoane isi vor confirma participarea, dar nu mai devreme de 24 februarie.
Durata: 2 ore, vinerea 18:30-20:30**
Cost: ISTT ofera un numar de 6 sedinte gratuite, ulterior acestora (in masura in care se doreste continuarea participarii), costul va fi de 60 ron/sedinta.
Tip grup: deschis (oricand se pot alatura noi membri).
Locatia: va fi anuntata ulterior inscrierii.
Facilitatori grup:
Flori-Ana Buzila (Andronache), psiholog principal, a infiintat si coordonat primul centru antimobbing din Romania. Este specializata in evaluarea psihologica, consilierea profesionala si psihoterapia persoanelor hartuite psihologic si/sau discriminate la locul de munca, formator in managementul resurselor umane. Specializarea in consilierea anti-mobbing a fost facuta in Italia, in prezent oferind servicii de consiliere pentru problemele legate de locul de munca atat persoanelor fizice cat si in organizatii.
Madalina Lavinia Ivanciu, psiholog psihoterapeut cu experienta juridica in litigii de munca.
Pentru a afla mai multe detalii poti suna la telefon: 0726 102 069 (Flori) sau 0722 664397 (Madalina)
*Mobbing-ul sau hartuirea psihologica sistematica la locul de munca este o forma de persecutie sau teroarepsihica asupra unui angajat din partea colegilor sau superiorilor, prin atacuri intentionate, repetate (timp de 3-6 luni), cu consecinte asupra sanatatii fizice, emotionale, profesionale si relationale a acestuia. Miza in mobbing este, de cele mai multe ori excluderea angajatului de pe post sau din organizatie.
**in masura in care apare dorinta participantilor de a muta intr-o alta zi a saptamanii / in weekend exista si aceasta varianta.
Constatam la nivel empiric faptul ca acolo unde-i un copil, aproape fara excepție, vom vedea jocuri si jucarii. Joculeste activitatea de baza a copilului și calea prin care el se dezvolta, asa cum munca este cea de baza pentru adult. Jucariileocupa un rol important in viata copilului inca din primele luni de viata.
Exista o intreaga industrie a jucariilor in ziua de azi si e o provocare constanta pentru producatorii si designerii de produs sa tina pasul cu nevoile clientilor aparent in permanenta schimbare.
Cand cumparam o jucarie / un joc inspre a-l darui unui copil este important sa tinem cont de cateva criterii esentiele pentru a face o bucurie completa prin acest dar nu numai copilului dar chiar si parintelui:
Jucaria sa fie potrivita varstei si sa nu contina elemente / componente cu care sa se poata ranipe el sau pe alti copii. E inutil sa ii cumpar unui copil mai mic de 1 an o masina cu telecomanda sau nu stiu ce robotel pe care el nu il poate maenvra plus ca prin piesele sale, poate fi periculos pentru sanatatea bebelusului.
Materialul din care e realizata sa nu fie unul toxic sau sa contina substante toxice(cum ar fi unele vopseluri) – mai ales pentru bebelusii care duc totul la gura e important ca jucariile sa fie confectionate din materiale cat mai naturale (de ex cauciuc natural vopsit cu coloranti alimentari).
Sa aiba o functie educativa sau de stimulare psiho-senzoriala ori emotionala. Copilul petrece un timp valoros cu respectivul obiect si, in functie de varsta pe care o are, e nevoie sa il antreneze astfel incat el sa se dezvolte prin joc. Chiar si celor mai mici dintre copilasi o jucarie poate servi acestui scop daca ii antreneaza cele 5 simturi:
vazul (prin coloritul atractiv),
auzul (prin sunetele pe care le scoate),
simtultactil (prin particularitatile detectabile la atingere)
mirosul (parfumul imprimat materialului – atentie sa fie nontoxic)
gustul (mai ales pentru cei mai mici care duc obiectele in gura).
Acum, o jucarie inteligenta stie sa faca foarte multe: sa cante, sa-i citeasca povesti prescolarului , sa danseze, ce sa mai?! Un adevarat inlocuitor pentru parintele ocupat cu munca si alte indeletniciri care il impiedica de multe ori sa fie langa copil. Exista personaje pozitive si negative in povesti care sunt reprezentate in diverse papusi. Si cele negativepot fi oferite copiilor pentru ca ei cand se joaca vor include acele jucarii in jocul lor si vor fi un model de asa nu. Cu ajutorul jocului si jucariilor putem sa stimulam in copii experimentarea anumitor emotii si sentimente, sa ii invatam anumite reguli si principii morale.
Jucaria sa nu reprezinte doar un instrument de divertisment ci si de educare a copilului. Aceasta este una dintre cele mai mari greseli pe care o facem multi dintre noi. Daca este haioasa uitam sa tinem cont si de celelalte criterii de parca acesta ar fi scopul unic si suprem cand o oferim: sa fie haioasa si sa distreze copilul!
Jocurile si jucariile ar trebui sa serveasca adultilor ca instrument in a creste copilul „cu-minte” si nu „cuminte”.Un copil linistit, retras si inhibat va avea sanse mai putine sa se dezvolate pe toate paliere fiintei sale, decat unul care manat de curiozitate este activ si intotdeauna pus pe explorare si experimentare.
Valoarea jocului sau jucariei nu se reflecta neaparat in pret. Poate ca jucariile de calitate costa, insa nu intotdeauna trebuie sa fie asa. Pana la urma, orice obiect din natura poate reprezenta o atractie foarte mare pentru copil, desi pentru noi adultii poate parea neinsemnat. Ex. Un pumn de pietricele pe care copilul le poate colora sau o punga de frunze multicolore toamna din care el poate realiza un frumos colaj.
Jucaria sa fie compatibila cu temperamentul copilului. Copiii inca de foarte mici dezvolta anumite preferinte pentru jucarii. Un copil mai linistit, introvert, se va bucura mult la un joc de puzzle ce ii va capta atentia poate si cateva ore /zi, insa unul mai zburdalnic, care e intr-o permanenta miscare nu va aprecia puzzle-ul foarte mult, mai degraba o minge sau alta jucarie care il pune in sitiatia de a-si descarca surplusul de energie.
Sa renuntam la preconceptiile ca fetitele se joaca cu papusile si baieteii cu masinutele. Daca o fetita doreste sa manevreze o masina foarte bine, o vom incuraja. Astfel, e posibil ca abilitatile sale motorii, gandirea si imaginatia tehnica sa se dezvolte si sa ii fie foarte utile mai tarziu in viata. Si invers, cand un baietel il vedem ca imbratiseaza o papusa leganand-o afectuos si strangand-o candid la piept si pe el il vom incuraja pentru ca aici sunt bazele unui viitor tata hranitor emotional cu copilul sau. In ambele cazuri o reactie de dezaprobare din partea adultilor poate avea dpret consecinta inhibarea respectivului comportament la copil.
Jucariile sa incurajeze socializarea copilului.Interactiunea cu ceilalti constituie creuzetul formarii personalitatii copilului si platforma de explorare si experimentare a unor roluri si stari emotionale princ care va trece si mai tarziu la varsta adulta. Leader-ul, generosul etc.
Sa fie limitat accesul copiilor la cadourile primite. Multi parinti sunt coplesiti de avalansa de jucarii care sunt daruite copiilor lor insa se jeneaza sa refuze binevoitorii din viata copilului. Copilul poate fi dezorientat si coplesit cand i se ofera accesul la foarte multe jucarii. Pe fiecare in parte o va trata superficial si se va plictisi rapid de ea. Acest patern de functionare a copilului in copilarie comporta riscul de a se stabiliza in timp si, mai tarziu, copilul sa se plictiseasca rapid de o materie de la scoala, de teme sau de sarcinile sau locurile de munca la varsta adulta. De aceea in ocaziile in care copilul primeste foarte multe jucarii e indicat ca parintele sa ii propuna sa le puna nedeschise deoparte si, in fiecare zi, copilul sa deschida cate un nou pachet. Astfel se va cultiva in copil rabdarea, capacitatea de a isi amana anumite placeri, deschiderea catre nou / suprinzator. Jucariile trebuie sa stimuleze copilul sa exploreze, sa ii dezvolte creativitatea , sa incurajeze dorinta de a descoperi si autoexprimarea si nu sa ii creeze stres si tensiune.
Spor si inspiratie in a face cele mai potrivite alegeri!
Sexualitatea face parte din viata fiecaruia dintre noi, iar a discuta cu copiii despre sexualitate este una dintre sarcinile importante ale fiecarui parinte. Faptul ca relatiile sexuale sunt legate de intimitatea fiecaruia, acest lucru poate genera anumite retineri in comunicarea cu copilul, pentru unii dificultati iar pentru altii, dimpotriva o dezinhibitie impletita cu o nota de distractie, ce uneori poate fi nepotrivita.
• Cand e momentul cel mai potrivit sa vorbim cu copilul nostru despre capitolul sex?
As indrazni sa spun, ca, in mare parte, cand acesta fie ne intreaba, fie isi manifesta curiozitatea.
Educatia sexuala face parte si ea, din educatia elementara, pe care un copil are dreptul sa o primeasca de la parintele sau. Iata cateva recomandari pentru parinti pentru a face acest lucru cat mai lejer posibil, intr-o maniera potrivita, corecta si cu impactul dorit.
1. Bazele educatiei sexuale se pun la varsta la care copilul incepe sa isi cunoasca propriul corp si sa denumeasca partile componente ale acestuia.
E important ca parintele sa nu se rusineze sau sa se retina in a-l ajuta pe copil sa isi exporeze corpul si sa numeasca (atentie!) corect, fiecare parte a sa. Stiu ca spre ex. sunt multi parinti care ii spun copilului: „Unde e nasul? Ochiul? Urechea?” Dar evita sa ajunga si la organele sexuale, sau, cand o fac, folosesc alte cuvinte decat pe cele corecte: „cocosel” / „pasarica” samd. E bine sa ii spunem copilului denumirea reala a organului sexual – „penis” / „vagin” si sa vorbim cu acelasi ton si in exact in acelasi fel cum vorbim despre ureche, intestine etc.
2. Educatia sexuala timpurie implica a oferi copilului intr-un limbaj accesibil lui, informatii legate nu neaparat de actul sexual in sine ci despre igiena sexuala , sanatatea sexuala, diferentierea pe sexe, conceptie, nastere etc.
3. Cand ne propunem sa avem o discutie cu copilul pe tema sexualitatii putem verifica ce stie el despre respectivul subiect (din ce a auzit sau din ce isi imagineaza). Spun asta pentru ca pe de o parte:
Stiu multe povesti in care copilul era foarte sigur de adevarul detinut de el care nu avea nicio legatura cu realitatea.
Iar pe de alta parte, avem un punct de la care sa pornim, suntem centrati pe copil luand in calcul exact ce si cat stie el.
4. Este important sa avem rabdare si sa nu dam toata informatia dintr-o dataiar uneori chiar sa reluam ceea ce am mai discutat, daca vedem ca cere acest lucru copilul.
5. Copiilor mici trebuie sa le explicam de ce nu este bine sa ne expunem sexualitatea in fata tuturor. Sa le vorbim despre dreptul fiecaruia la intimitate si la limitele personale, plus cui ii poate permite copilul sa il vada dezbracat. Abuz sexualnu este doar atunci cand are loc o penetrare ci si atunci cand copilul este dezbracat si mangaiat intr-o maniera erotica cu sau fara acceptul lui. Cred ca nu e nevoie sa mai amintesc ca exista si o legislatie care pedepseste aspru un asemenea comportament.
6. Trebuie sa investigam (cu limita si tact) si sa discutam si despre placerile sexuale experimentate de copii.Multi copii ajung accidental la masturbareiar parintii se panicheaza. Cu multa delicatete si intelegere putem explora ce il face pe copil sa stea cu mana in chilotel atat de mult, de ce apare aceasta placere si de ce e important sa renuntam (pentru moment) la ea. Daca fenomenul apare ocazional, acest lucru nu constituie o problema. E o manifestare fireasca, asa arata majoritatea studiilor realizate. Daca, in schimb, are tendinta de a se repeta si permanentiza, cel mai corect e sa se ceara sprijinul unui specialist.
7. Copilul nu trebuie pedepsit pentru curiozitatea si trairile sale corporale.Dimpotriva as spune: e bine sa incurajam copilul sa ne adreseze toate intrebarile pe care le are si, daca ne surprinde si nu stim pe moment ce sa ii raspundem, putem recunoaste onest acest lucru spunandu-i: „Nu stiu ce sa iti raspund acum, ma voi mai gandi si iti spun mai tarziu”. Este de preferat acest adevar decat o deformare a realitatii cu consecinte negative ulterioare.
8. Sa il invatam pe copil sa isi respecte trarile sexuale si noi sa i le respectam.Energia sexuala este energia vietii. In cazurile de deprimare sau chiar de boala, observam cum ea scade, pentru ca vitalitatea din noi scade. Cu cat suntem mai sanatosi, cu cat suntem mai in contact cu propriul nostru corp si nevoile sale, cu atat vom identifica si nevoile sexuale. Fac parte din normalitate, din firescul functionarii organismului uman si e de preferat sa ne invatam copilul sa nu se rusineze de acest lucru sa nu isi inhibe anumite trairi si ce sa faca cu ele.
9. A-mi educa sexual copilulnu inseamna a ma dezbraca in fata lui si a-i expune (poate cu brutalitate) partile intime ale corpului meu. Chiar daca el imi cere acest lucru, e o ocazie minunata in care sa discutam si, in acelasi timp, sa exersam respectarea unor limitea intimitatii mele de adult, limite pe care i le voi respecta la randul meu, pe masura ce creste si va dobandi capacitatea de a se autoingriji. Pot folosi almanah/ album cu corpul uman pentru a ii prezenta partile corpului de care ma intreaba.
10. Copiii devin preocupati inca inainte de varsta scolaritatii de cum au aparut ei pe lume si cum s-au nascut. Aici apare terenul pe care se construiesc povestile cu barza si altele si mai haioase. Atitudinea corecta e sa ii spunem copilului adevarul: nasterea naturala – „tu ai iesit prin vaginul mamei”, la cezariana – „dl dr a facut o taietura prin abdomenul mamei si te-a scos pe tine”. Iar referitor la intrebarea „Cum au luat fiinta?”, stiu pe cineva care i-a spus copilului simplu: ”Mama s-a iubit cu tata si asa ai aparut tu din multa iubire”. Copilul a fost multumit pentru moment si nu a mai pus intrebari.
11. Daca cel mic nu intreaba, atunci nu avem de ce sa grabim lucrurile sa ii provocam noi curiozitatea doar de dragul de a face informare si educare sexuala. Aici ma refer de exemplu la situatia in care fetita de 5-6 ani remarca absorbantele mamei dar nu le acorda atentie, nu e interesata la ce folosesc. Recomandarea de a vorbi despre menstruatie si rolul sau in corpul femeii este pentru varsta fetitei cu aprox 1-2 ani inainte de aparitia primei menstre. Deci in preadolescenta, pentru a nu fi luata prin surprindere. Daca nici la acest moment nu apar intrebari, putem, intr-adevar, sa cream noi cadrul pentru aparitia unei asemenea discutii.
O educatie sexuala corect realizatainseamna:
o maximizare a sanselor sanatatii sexuale a adultului de mai tarziu;
preventiaunor tulburari sau boli sexuale, a unei sarcini nedorite sau a unor abuzuri sexuale.
orientarea copilului catre a se forma intr-o maniera si atitudine sanatoasa vis-a-vis de propria sanatate sexuala.
Putem oferi o educatie de calitate, atata vreme cat noi insine suntem un model in sensul ca abordam aceste lucruri cu respect, deschis, onest, cu un soi de confort emotional in privinta sexualitatii si atribuind valoarea corecta subiectului.
Flori-Ana Buzilă's Blog 