Bune practici in HR – Mediere in HR – 21 octombrie 2015


Bune practici in HR – Mediere in HR  – 21 octombrie 2015 – e contextul in care mi s-a oferit posibilitatea de a intalni practicienii din domeniul resurselor umane si de a-i provoca (eu pe ei sau ei pe mine?! – vom vedea…) sa discutam despre hartuirea psihologica la locul de munca (mobbing).

Mobbing

Mobbing

Sursa foto: vezi link

Evenimentul este organizat de Asociatia Nationala a Recrutorilor din Romania impreuna cu 4career, carora le multumesc pentru invitatia lansata.

Ma bucura atentia si preocuparea pe care specialistii din HR o acorda acestui fenomen, pentru ca este o realitate pe scena locului de munca in cele mai multe dintre organizatiile nu numai de la noi din tara ci si din afara.

Pe langa identificarea fenomenului, intelegerea cauzalitatii si a efectelor sale, a legislatiei in vigoare care taxeaza aceste manifestari la locul de munca, ne vom concentra atentia pe cum poate omul de HR sa previna sau sa gestioneze mobbing-ul.

Imi doresc sa fie o discutie deschisa si constructiva in care sa reperam strategii importante de interventie in organizatie.

Va invit si pe voi sa participati, 21.10.2015, in intervalul 18:30-21:00. Detalii referitoare la inscriere puteti gasi aici.

Pentru cei care nu veti reusi sa ajungeti, voi reveni cu lucrurile valoroase pe care le voi culege de la ei despre practicile care exista in sensul acesta la noi in tara.

Reclame
| Etichetat , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Violenta in scoala – la TVR 1: emisiunea „Tot ce conteaza – Cine voi fi”


OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) arata prin studiile sale ca Romania ocupa un loc fruntas in clasamentul international al violentei scolare.

Parintii sunt ingrijorati si unii chiar suparati pe institutia Scolii, pe profesori, conducere si sistem, iar profesorii se plang de nonimplicarea parintilor „copiilor-problema” in demersurile de corectare a unor comportamente. Pe de alta parte am putea spune ca si unii si altii au dreptate – dar doar afirmand acest lucru- la ce ne ajuta?!

Elevii, da ei ca si personaj principal al acestui topic, fiind prinsi in acest conflict si continua pasare a responsabilitatii dintr-o parte intr-alta, ajung sa traiasca o confuzie si dezorientare si mai mare, sa isi piarda increderea in cele doua parti si sa isi rezolve singuri problemele asa cum stiu ei. Uneori nu in maniera cea mai inspirata.

Violenta in scoala este un fenomen care isi face simtita prezenta, nu cred ca mai are cineva vreun dubiu – il stim, il vedem zilnic, il simtim. Cu totii – elevi, parinti si profesori – par ca au nevoie mai degraba  de niste parghii pentru a reusi sa colaboreze si sa se sustina reciproc in lupta cu acest comportament. Rezultatul va fi preintampinarea posibilelor experiente traumatice ale copiilor intimidati, exclusi, batuti, hartuiti, dar si construirea unor caractere umane frumos si armonios dezvoltate, nonviolente.

Televiziunea Romana manifesta deschidere catre o problematica atat de sensibila ca violenta in scoala.

TVR aduce in grila sa de programe incepand din luna aceasta un talk show foarte interesant – „TOT CE CONTEAZA”. Ziua de marti a fiecarei saptamani in intervalul 10:00-11:00 este destinata educatiei – prin emisiunea  Cine voi fiData de 20 octombrie 2015 va fi dedicata tematicii amintite cand voi participa si eu la o dezbatere alaturi de dna director Daniela Paizan, dna reporter TVR Alexandra Bogdan sub atenta moderare si provocare a dnei Mihaela Caciuleanu.

cine voi fi

sursa foto: pagina de facebook a emisiunii „Cine voi fi”

Vom incerca impreuna sa cautam solutii practice de a ne ajuta copiii, fie in calitate de pariti, profesori sau directori de scoli si chiar si lor, elevilor, sa le transmitem cateva recomandari si sugestii de cum sa actioneze cand se afla in situatie. Sper ca spatiul emisiunii sa ne permita sa pot aduce si cateva relatari / povestiri din experienta directa pe care am avut-o cu elevii prin proiectul „Aleg sa ma implic. STOP BULLYING!”, implementat de Asociatia SPRING si partenerii.

Dna Cristina Andrei, careia as dori sa ii multumesc pentru atentia si profesionalismul de care a dat dovada in pregatirea emisiunii, este producatorul acestei frumoase emisiuni.

O amintire de la intalnirea de lucru – unde, impreuna cu dna Cristina Andrei si dna Mihaela Caciuleanu, am discutat si am construit impreuna reperele demne de amintit pe care le putem urmari in preventia si gestionarea violentei in scoala:

intalnirea de lucru

Sursa: pagina de facebook a emisiunii „Cine voi fi”

Pentru mai multe detalii, va invitam sa ne urmariti la TVR1, marti, 20 octombrie 2015, de la ora 10:00.

| Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA EUROPEANA ANTI-DEPRESIE


Ma alatur Centrului de psihoterapie si psihiatrie Bellanima (Reprezentatul National al Asociatiei Europene pentru Combaterea Depresiei) in vederea sustinerii si promovarii  Zilei Europene Anti-Depresie – 1 octombrie 2015.

Ma regasesc printre cei care fac eforturi constante de a sprijini persoanele afectate de depresie atat prin serviciile de psihoterapie si consiliere psihologica pe care le ofer in cadrul Centrului (din anul 2013) si nu numai.

Am cunoscut atat prin prisma profesiei cat si dincolo de ea, oameni de la mic la mare care se regaseau intr-o suferinta reala si simteau ca fie nu mai pot continua, fie ca trebuie sa faca eforturi mari pentru a se adapta, pentru a functiona, privind si simtind viata ca pe o lupta.

Oricine are dreptul la o viata implinita, la satisfactii dintre cele mai frumoase, la sanatate si vitalitate. Depresia apare in diferite forme de la o „simpla” si sacaitoare stare de tristete, la  afectiune serioasa si pana la o boala grava si invalidanta (in functie de intensitatea suferintei cu care se manifesta si de perturbarea gradului de functionalitate a persoanei). Ea nu tine cont de varsta, sex, rasa, etnie, situatie economica, statut, educatie sau nivel de cultura. Este un flagel care ne poate atinge pe fiecare, privandu-ne de energie si de bucuriile vietii. Cu cat il depistam mai din timp cu atat va face mai putine ravagii in noi. Din pacate multi dintre noi nu stim sa recunoastem la timpul potrivit diverse manifestari potential depresive si, totusi, daca le vedem, avem tendinta de a nu le lua in seama, de a le ignora. Intreband diverse persoane ce le-a determinat sa stea atata vreme in suferinta fara sa actioneze pe directia insanatosirii lor, mi-au raspuns: „Credeam ca va trece de la sine!” / „Nu m-am gandit ca ar putea fi atat de serios!”, „Am crezut ca toata chestia asta cu depresia e un moft – adica sa se planga cei care nu au un acoperis deasupra capului sau cei care sufera de o boala incurabila, eu le am pe toate, nu imi lipseste nimic, cum adica sa am depresie?!” Si astfel lasam flagelul sa invadeze si sa ocupe din ce in ce mai mult din spatiul nostru interior pana cand ajungem sa ne transformam in cineva de nerecunoscut – atat pentru noi cat si pentru ceilalti. In punctul acesta, desi devine destul de dificil sa ne recuperam („As vrea sa redevin EU, cea / cel care eram odata…„), nu este imposibil! Avand parte de ajutor specializat.

manifest depresie_fata

Oameni buni, depresia face victime! Nu va lasati doborati de o afectiune atat de raspandita. Cum aminteste Bellanima, depresia a atins fiinta umana din antichitate si pana astazi si va continua sa o faca.

Astazi Europa, prin Manifestul Anti-Depresie, incearca sa isi mobilizeze fortele solicitand Parlamentului European adoptarea unor politici urgente şi ferme la nivelul Uniunii Europene pentru combaterea fenomenului de discriminare si stigmatizare a persoanelor suferinde de depresie, pentru facilitarea accesului la tratament, ridicarea nivelului de calitate a vietii a persoanelor afectate de depresie. Mai multe despre Manifestul publicat de EDA (European Depression Association) puteti gasi aici.

Incercati sa cereti sprijin sau sa oferiti o indrumare celui de langa voi, care vi se pare ca este intr-o situatie dificila care l-ar putea conduce catre depresie. Ii puteti oferi orice e bun pentru el: o informatie corecta, o vorba buna, un gand pozitiv, un ajutor concret acolo unde are nevoie. Iar daca simtiti ca niciuna dintre variantele acestea sau alta apropiata nu va e la indemana, orientati-l catre un profesionist care o poate face. Urmand un tratament potrivit persoana va dobandi o noua perspectiva asupra lucrurilor. Iar schimbarea acestei perspective, fie printr-o psihoterapie sau o cura terapeutic-medicamentoasa, poate insemna diferenta dintre viata si moarte (de la cea emotionala, senzoriala, relationala etc pana la cea fizica.) Puteti astfel contribui indirect la insanatosirea sa, la cresterea starii sale de bine si cu siguranta va va fi recunoscator.

ce poti face

Pentru mai multe informatii, opinii, stiti unde ma gasiti! Va voi raspunde cu tot dragul.

Publicat în ACTIVITATI IN DESFASURARE 2016, Articole consiliere psihologica / psihoterapie | Etichetat , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Conferinta Fii Bine cu Tine, de Acum! 2015


Veste buna la inceput de toamna! Conferinta Internationala de Psihotraumatologie  – Bucuresti 2015

Multe persoane interesate de domeniul psihologiei (care nu lucreaza neaparat in domeniu), mi-au cerut in mod constant sa le recomand evenimente, workshop-uri, conferinte deschise publicului larg la care pot participa.

Revin (si) aici cu o recomandare pe care o fac cu toata caldura – este vorba de:

Conferinta Fii Bine cu Tine, de Acum! 2015

Evenimentul este organizat de ISTT (Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei) si garantez pentru calitatea lui, pentru ca am participat la editiile anterioare si de fiecare data am constatat ca am plecat cu totii foarte incantati. Mai mult de atat este de retinut ca o conferinta dedicata specialistilor din domeniu e deschisa si pentru aceia care nu au facut din psihologie o profesie dar sunt interesati de informatiile utile pe care cercetarea stiintifica si practica profesionista le pot oferi.

Psihologia in zilele noastre nu mai reprezinta doar o stiinta. Ea a devenit o necesitate. Pentru fiecare dintre noi, aceia care dorim fie sa ne ridicam nivelul calitatii vietii (prin autocunoastere si dezvoltare personala) – a noastra, a copiilor nostri, familiei si apropiatilor, in relaltiile profesionale si nu numai, dar si pentru aceia care ne confruntam cu dificultati serioase in viata noastra psihoemotionala, cunoasterea psihologica poate ajuta.

Trauma psihica este ceva ce nu mai poate fi ignorat. Atat ca preventie cat si in combaterea efectelor atat de dureroase si dezechilibrante pe care le implica. Mai ales acum cand exista remedii.

Divortul, neputinta, blocajul, durerea sufleteasca, capacitatea de a ne reveni dupa loviturile primite, resursele noastre interioare si abilitatea de a gasi solutii – sunt teme care vor fi abordate in cadrul sectiunii rosii a conferintei.

Specialistii se vor bucura si ei de prezenta unor mari nume din domeniul psihotraumatologiei internationale, printre care as dori sa ii amintesc pe dl. acad. prof. dr. Serban Ionescu si dl. prof dr.  Franz Ruppert. Programul detaliat il puteti urmari aici.

Va invit sa urmariti un scurt interviu realizat de prof. asoc. dr. Diana Vasile si presedinte ISTT  cu dl Ruppert despre psihotrauma.

Ne vedem cu bine, in 3-4 octombrie 2015, la sediul Facultatii de Psihologie – Universitatea Bucuresti!

| Etichetat , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

La multi ani, copii! pentru voi – Heroes – Mans Zelmerlow


A trecut 1 iunie si i-am sarbatorit pe ei – copiii din vietile noastre care ne aduc atatea bucurii si implinire. As dori sa le urez „La multi ani!” copiilor de pretutindeni cu indemnul de a se bucura de aceasta perioada din viata din plin si de a nu permite sa le intunece nimic seninatatea vietii lor.

Si, pentru ca, din 2014 incoace am fost mai aproape de copiii din scolile gimnaziale prin proiectul „Aleg sa ma implic. STOP bullying!”, as vrea, celor cateva sute de elevi pe care i-am cunoscut la workshop-urile si seminariile tematice, sa le fac o dedicatie speciala: melodia Heroes – Mans Zelmerlow – castigatorul Eurovisionului din anul acesta.

Mans interpreteaza incredibil de frumos o melodie sensibila care are o poveste si mai sensibila in spatele ei, o poveste inspirata din viata sa de elev. Copilul de 10 ani, a fost victima a bullying-ului, fiind hartuit de un coleg de scoala si facandu-l sa isi piarda prietenii. CU AJUTORUL unui prieten (un nou coleg de scoala) a depasit o perioada dificila din viata sa.

Ascultati-l dragi elevi si dati-va voie sa ii urmati exemplul: cereti sprijin atunci cand cineva va ameninta dreptul la fericire! Abia atunci veti deveni cu adevarat EROI in viata voastra! LA MULTI ANI!

Publicat în BULLYING | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Elevi frumosi – cuvinte dureroase


Azi, 8 aprilie, am avut o jumatate de zi Altfel (afara din cabinetul de terapie) in cadrul Scolii Altfel. Si m-am simtit Altfel.

Youth Voice Romania – cu subsidiara sa Youth Voice Lazar a provocat cca 35-40 elevi frumosi si curajosi din cadrul Colegiului National Gh. Lazar, clasele a IX-a si a X-a la o dezbatere pe tema violentei verbale, dezbatere pe care am avut placerea sa o moderez.

Am avut placuta surpriza sa intalnesc tineri implicati si preocupati, care au oferit opinii valoroase si pe care eu insami le-am retinut si preluat si vi le impartasesc si voua.

Am atins in discutie problema indetitatii noastre, a mastilor pe care uneori le purtam – pentru ca dorim sa ne integram in grup sau pentru ca ne e rusine sa ne aratam in multitudinea defectelor noastre, ori din orice alte motive. Am inteles ca intr-o anumita masura e si firesc sa existe o usoara discrepanta intre imaginea de sine asa cum o simtim si o stim noi in interiorul nostru si cea pe care o aratam lumii. Insa o ruptura foarte mare intre cele doua – dincolo de extrema unde apare patologia (ex. Sindromul de personalitate multipla sau schizofrenia) – nu poate conduce la nimic bun, decat la o anulare a propriei identitati, care ne face sa fim mai frustrati, mai nemultumiti, mai agresivi cu noi insine si cu ceilalti.

Am inteles care sunt costurile instrainarii de propria persoana, a necunoasterii propriei identitati si a construirii uneia false, straine de noi insine. Am discutat si posibile variante de a ne armoniza cu noi insine, de a ne echilibra si de a ne asuma asa cum suntem si de unde ne putem lua forta, puterea de a face acest lucru. Si, oh da, merita tot efortul! Pentru ca va veni ziua in care vom descoperi adevarul iar acesta echivaleaza cu un sentiment de usurare, eliberare, implinire, descoperire a resurselor personale si nu numai.

Clipul ce ne-a provocat a fost urmatorul:

 Am discutat de asemenea despre cele trei ipostaze ce apar in povestea violentei verbale (care aproape intotdeauna duce la violenta emotionala / psihica si chiar si fizica): victima – martor – agresor si va redau aici cateva concluzii importante:

victima, desi de cele mai multe ori e retinuta in  a cere sprijin (fiindu-i zdrobita increderea in sine si in ceilalti), este extrem de important sa o faca. Singura, nu va reusi sa iasa din situatie. Alternativa este de a indura la nesfarsit atacurile si sa ajunga in situatie de martiraj. Un clip dur (care ne-a zbarlit parul pe noi) – dar care ne-a ajutat sa constientizam anumite lucruri este urmatorul:

• Cand vedem persoane in situatie, adica noi suntem martori, tot ceea ce putem face este sa ne oferim suportul, sprijinul, neintruziv – sa-l lasam pe cel afectat de violenta sa stie ca exista cineva pe care se poate baza sau poate chiar ca are un umar pe care poate plange. Iar o vorba buna, un compliment sau evidentierea unei calitati printre miile de critici si rautati pe care le aude victima, poate avea o contributie mult mai semnificativa fata de ce ne dam noi seama. In acest sens, ne-a ajutat clipul de mai jos:

• Am dezbatut impreuna si problema agresorului care nu ajunge intamplator in aceasta situatie. Este cel mai probabil o persoana care la un moment dat a fost ranita fie direct (prin agresiune, fie indirect prin a nu-i fi implinite anumite nevoi). Si exemplificam prin elevul care este hartuit acasa de fratele mai mare si, la scoala, simte la randul sau nevoia sa hartuiasca pentru a-si descarca furia, a-si potoli suferinta (chiar daca o face intr-o maniera atat de neinspirata!).

Am apreciat in mod deosebit momentele in care unii dintre elevi cu mult curaj au relatat din experientele personale si ne-au dat acces la paleta de trairi pe care le-au avut in contextul hartuirii verbale / psihologice sau fizice in scoala.

Desigur ca cele discutate au fost mult mai multe fata de cele cateva crampeie scrise de mine aici. A fost o intalnire de constientizare, de sensibilizare fata de o tema nu foarte simpatica, poate chiar dureroasa, dar atat de prezenta in viata de elev!

Eu m-am simtit de-a dreptul recompensata la finalul dezbaterii cand elevii si-au impartasit gandurile si trairile cu care pleaca de la intalnire si i-am vazut un pic mai motivati sa-si permita o schimbare de atitudine in viata lor reala. Si-au propus sa fie mai atenti la ei insisi, la cuvintele care ii ranesc sau la cele pe care le folosesc pentru a-si descarca furia ori tristetea ori iritabilitatea si care ii ranesc pe altii.

Si-au propus sa isi dea voie sa fie diferiti, adica sa fie ei insisi, iar atunci cand simt nevoia sa adere la un grup sa o faca fara a-si anula ceea ce ii defineste si ii reprezinta. Si da, acum stim cu totii, ca multe dintre cuvinte, dintre etichetele pe care ni le punem sau le putem altora pot fi adevarate bisturii in viata noastra emotionala si in personalitatea noastra! Iar ranile adanci le purtam pana la varsta adulta si mult timp dupa, in cea mai trista situatie, fiind imposibila repararea sanatoasa a acestora.

Publicat în adolescenti si copii, Articole consiliere psihologica / psihoterapie, BULLYING | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Conferinta final de proiect „Aleg sa ma implic. STOP Bullying!”- 27.03.2015


Cu bucurie va invitam la Conferinta organizata cu prilejul finalizarii proiectului „Aleg sa ma implic. STOP bullying!”, vineri, 27.03.2015. Pentru detaliile organizatorice, va rog sa accesati link-ul de mai jos: Comunicat_conferinta_final_AlegSaMaImplic_STOPBullying

Fie in calitate de parinte, fie in cea de elev sau de profesor ori consilier scolar sau pur si simplu de om interesat de problematica hartuirii in scoala, participand la acest eveniment putem avea ocazia sa ne apropiem de o realitate sensibila, poate chiar dureroasa din viata de elev.

In acest sens, ne vor fi aproape, persoanele abilitate in domeniu pentru a aduce un plus de cunoastere si clarificare asupra problematicii bullying-ului dar si elevii actori implicati voluntar in proiect care vor pune inca o data in scena piesa „STOP bullying” – va veti indragosti de ei, va garantez, sunt adorabili.

Vom asculta impreuna melodia „Merg inainte” – Tibi Galea si Andrei Dutu, care ne sensibilizeaza sa facem ceva pentru a pune capat violentei in scoala.

Veti cunoaste indeaproape intreaga echipa de implementare a proiectului – oameni frumosi si dedicati care au obtinut rezultate minunate – cel putin astfel s-au oglindit in mesajele de feedback al celor cateva sute de elevi-beneficiari ai proiectului din scolile gimnaziale din Bucuresti, pe care le puteti vedea accesand site-ul Asociatiei SPRING si pagina de facebook a proiectului „Aleg sa ma implic. STOP Bullying!”.

Evenimentul va include si un brainstorming (o masa rotunda) prin care noi vom culege si construi impreuna idei de noi proiecte / masuri / strategii pe care le putem lua astfel incat sa prevenim si combatem fenomenul hartuirii elevilor in scoala. Avem deja multe idei de la elevii participanti in proiectul nostru, care ne-au primit cu foarte mult entuziasm si incantare, iar la final ne-au rugat/invitat sa revenim la ei cu astfel de demersuri. La fel de valoroase pot fi sugestiile parintilor, profesorilor, psihologilor dar si al tuturor persoanelor care si-ar dori ca Scoala sa devina un mediu de crescut oameni frumosi si nu agresivi, rautaciosi, furiosi sau raniti, inhibati, timizi, tematori ori suparati. Sa nu uitam ca elevul de azi din Scoala este angajatul de maine de pe scena locului de munca. O lume mai buna devine astfel din oamenii care au crescut si dezvoltat frumos din mica lor copilarie.

Va asteptam cu drag!

Publicat în adolescenti si copii, BULLYING | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Campania anti-Bullying – una dintre „Descoperirile Loredanei” – Radio Lynx


Vineri, 30 ianuarie 2015, am avut placerea de a fi alaturi de colega mea, Andreea Romeghe, in calitate de invitate ale Loredanei Boghiu, la o discutie deschisa despre bullying si despre proiectul Asociatiei Spring, „Aleg sa ma implic. Stop bullying!”. Va invitam sa aflati cele discutate urmarind inregistrarea de mai jos.

Atat Loredanei cat si Radio Lynx, le multumim mult pentru gazduire si pentru faptul ca au ales sa ne fie alaturi in campania de informare anti-bullying pe care o desfasuram.

Publicat în adolescenti si copii, Aparitii media, BULLYING | Etichetat , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Documentar bullying – marca Lidia Laic (Radio Romania Cultural)


Doamna Lidia Laic, realizatoarea emisiunii „Story Mania” de la Radio Romania Cultural si-a aratat interesul nu o data pentru proiectele la care am participat si eu sub o forma sau alta. De fiecare data am fost placut surprinsa de profesionalismul sau si de calitatea materialelor si emisiunilor realizate. De aceea, as dori sa impartasesc si cu voi unul dintre aceste rezultate – cu atat mai mult cu cat el este legat de obiectul preocuparilor mele din ultima vrema: BULLYING. Emisiunea o puteti asculta accesand link-ul – mergeti la inregistrarea de marti, 3 februarie 2015.

stop bullying rrc

„Glume răutăcioase, jigniri, amenințări și chiar violență fizică. Un incident început ca o joacă de copii scapă de sub control și se sfârșește prost. Poate ați auzit despre o astfel de întâmplare. Poate ați fost martori la o astfel de scenă. Poate ați trăit chiar voi așa ceva. Bullying este un termen provenit din limba engleză dar care este întâlnit în întreaga lume, în special în mediul școlar. Comportamentul agresiv repetat și intenționat, lovirea sau jignirea cuiva, amenințările sau folosirea forței în scopul de a te impune în fața unei alte persoane. Lucruri care se întâmplă cel mai adesea în recreații, în clasă sau pe coridor, în curtea școlii, pe terenul de sport ori în drumul spre casă. Practici abuzive, cu urmări negative pe termen lung asupra celui agresat, asupra victimei. “Aleg să mă implic. STOP Bullying.” este un proiect pe care Asociația Spring îl derulează în mai multe școli din București. Pentru a-i informa pe copii, pentru a preveni comportamentul abuziv și pentru a încerca stoparea acestui fenomen” – noteaza dna Lidia Laic pe site-ul emisiunii Story Mania cand anunta topicul acesteia.

 

 

Publicat în adolescenti si copii, Aparitii media, Articole consiliere psihologica / psihoterapie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PRIETENII DE SUFLET NU SE FAC CU PUMNUL


Este un vers din melodia „Mergi inainte” – compusa si interpretata de Andrei Dutu si Tibi Galea pentru a transmite mesajul lor anti-bullying prin proiectul „Aleg sa ma implic. STOP bullying!”, implementat de Asociatia SPRING.

As dori sa vorbesc aici despre o schimbare de atitudine fata de noi insine si fata de ceilalti atunci cand suntem loviti fizic sau emotional. Suferinta poate crea monstri in noi sau in afara noastra, daca o lasam sa creasca si nu o gestionam sanatos.

In discutiile pe care le-am purtat cu elevii din gimnaziu pe tema bullying-ului in scoala, am incercat de fiecare data sa le antrenez mintea sa conceapa solutii de rezolvare a acestor tipuri de conflicte cat mai creative si constructive.

Sunt multi copii, indiferent la care etapa de varsta,  care in conflictele de la scoala, au tendinta de a intra in defensiva si aici am observat doua tipuri de comportamente din relatarile lor:

  1. Pasiv: reprima, adica stau si inghit toate rautatile care li se intampla, se izoleaza si nu spun nimic de frica sa nu fie considerati slabi, neputinciosi, plangaciosi sau paraciosi. Iar aceasta pasivitate e extrem de toxica pentru ca ii indreapta cu pasi repezi catre depresie, adica acea stare de dincolo de simpla tristete, acea stare a fiintei lor care ii impiedica sa se mai bucure de viata, sa le mai placa ceea ce altcandva ii entuziasma, uneori determinandu-i sa intre intr-o mare dificultate de a se mai ridica dimineata din pat si a incepe o noua zi…
  2. Activ: in incercarea de a se apara ei reactioneaza devenind agresivi:
  • fie fata de altii (se bat pentru a se apara sau gandesc strategii de a le face rau agresorilor tocmai pentru ca suferinta raului care li s-a facut e atat de mare incat isi cere intr-un fel sau altul exprimarea);
  • Fie fata de propria persoana: vinovatia ca nu s-au putut apara atinge cote insuportabile, rusinea si umilinta pentru ce au indurat au un gust atat de amar incat ii determina sa „elibereze” suferinta din ei prin a se rani, in extremis, prin a-si incerca sa-si puna capat zilelor.

In interactiunea pe care am avut-o in timp cu copiii am constatat multe lucruri importante, dintre care unul m-a impresionat in mod deosebit: indiferent de tipul de familie din care provine copilul, de prestigiul scolii in care invata sau de performantele scolare pe care le are, toti copiii au in ei resurse nebanuite de crestere si dezvoltare personala. Si acum ne intrebam: daca e asa, oare de ce nu sunt toti calmi, performanti, nonconflictuali, vioi, sanatosi si fericiti?! Sigur ca raspunsurile pot fi din cele mai diverse, scopul acestui articol nu este ca eu sa arat cu degetul vinovatii. Insa am observat ca daca stii sa comunici cu ei, le acorzi atentie si incerci sa cautati impreuna ce anume ii multumeste, ce anume ii face sa fie fericiti, cum anume pot sa se apere si sa se protejeze de ce ii deranjeaza si le face rau, copiii acestia ajung sa te uimeasca cu felul in care isi schimba raportarea fata de viata, fata de ei insisi si fata de ceilalti.

Dandu-le ca tema de gandire urmatoarea situatie: „esti la scoala si vezi ca niste elevi mai mari il agreseaza pe un coleg de-al tau si bun prieten. Ce faci? Intervii?” – tendinta multora este sa spuna ca da – iar cand verific cum anume, ei raspund: „Le spun sa il lase in pace. / Tip la ei. / Ii dau si eu una agresorului sa vada cum e sa fi in locul celui ranit. / Daca nu ma pot lua de ei, chem diriginta, directorul, gardianul sau sun la politie….” si variantele din categoria aceasta pot continua, ele se nuanteaza de la o etapa de varsta la alta.  Cei care spun ca nu ar interveni sunt cei care sunt oricum afectati de situatie prin neputinta lor, prin vinovatia, prin suferinta victimei cu care empatizeaza. Niciuna din situatii nu este dintre cele mai fericite. Stimulandu-i sa cautam impreuna o varianta care sa nu lezeze pe nimeni, am avut surpriza sa aud de la copiii asistati idei precum: „ii atrag atentia facandu-i un compliment si intrebandu-l de unde si-a cumparat adidasii ca imi plac si vreau si eu” sau „merg si ii arat un joc nou pe care l-am descoperit si il invit sa ne jucam impreuna” ori „ma duc la el entuziasmat si ii spun: ce ma bucur ca te-am intalnit, chiar aveam nevoie de tine!” – si aici variantele pot fi nenumarate, ceea ce am accentuat impreuna a fost ca scoala nu trebuie sa fie un camp de lupta, iar elevii – tabere opuse, adverse, ci e nevoie sa fim mai iubitori unii fata de altii si atunci cand sunt suparari si conflicte, sa incercam sa fim creativi, empatici, curajosi sa folosim solutii care sa nu lezeze pe nimeni, ci dimpotriva sa aduca apropierea intre persoanele implicate si nu distantarea sau ruperea relatiilor. Elevii agresivi cer cumva atentie. Vor sa se diferentieze si sa se simta importanti. Ei pot primi toatea astea si pe alte cai. Sa ne amintim: „Prietenii de suflet nu se fac cu pumnul.”

Am primit un material despre genul acesta de abordare, cand un copil-victima a bullying-ului in scoala a gasit o solutie ingenioasa de a se apropia de ceilalti, prin a face un bine, acest bine intorcandu-i-se inmiit. „A deschide o usa e mai mult decat o actiune fizica….e despre a cunoaste persoane, e despre a le face sa se simta confortabil, a le intampina cu placere…a deschide o usa inseamna a le da oamenilor speranta….” Va las sa urmariti, pe mine m-a impresionat mult acest caz.

Josh isi tinea in dulapul de la scoala fotografii cu tatal sau care murise. Unii elevi au considerat ca ar putea fi distractiv sa i le rupa, sa il hartuiasca si sa il atace in mod repetat. Suferinta suportata de Josh atat  prin prisma pierderii tatalui, cat si a rautatilor elevilor, il tinea in contact cu un imens gol interior. Tot ceea ce isi dorea si speranta lui era ca la scoala sa fie tratat ca toti ceilalti, ca un copil normal. Viata devenise un puzzle pe care trebuia sa il rezolve pentru a gasi calea catre lucrurile bune in viata. Si, ajutat de resurse interioare precum: curaj, creativitate, respect, bunavointa, incredere si optimism, a reusit!

Concluzia ce se trage mai sus: „Nu permite bully-ilor sa te doboare. Lupta, riposteaza – in felul tau propriu (fara a le face rau celorlalti sau tie)!”

Publicat în BULLYING | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Despre mine ca terapeut, despre pasiunea pentru psihologie


De curand am raspuns unui interviu provocator acordat colegei mele de breasla, Andreea Radu, pentru care ii multumesc ca mi-a oferit sansa sa stau eu cu mine si sa imi amintesc cum am imbratisat profesia de psiholog, psihoterapeut. Andreea este la randul sau terapeut si nu numai un foarte bun practician in domeniu ci si autoarea site-ului de psihoterapie ce ii poarta numele si pe care il puteti gasi aici si locul unde va puteti delecta cu multe informatii din domeniul psihologiei, articole captivante si de calitate, cu trimiteri la studii si cercetari stiintifice din domeniu.

Mai jos, puteti vedea si raspunsurile pe care i le-am oferit la intrebarile „indraznete” pe care ni le-a adresat, mie si altor practicieni din domeniu.

„Dragă Andreea,

În primul rând îţi mulţumesc că mi-ai oferit ocazia de a răspunde la asemenea întrebări „provocatoare”. Sunt absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – Universitatea Bucureşti, promoţia 2002-2006. Azi pot spune că sunt Psiholog – îmi pot asuma această identitate profesională pe deplin. Mult timp m-am simţit doar un profesionist care se bucura de o ramură a ştiinţei aşa ca de un hobby… Nu am vazut-o ca pe o profesie.Îmi place mult să vorbesc cu oamenii, să îi ascult, să încerc să descifrez împreună cu ei încurcăturile vieţii şi să ne bucurăm împreună de rezultatele obtinute.

Iubesc copiii atât de mult încât niciodată nu i-am transformat în obiect de studiu 😀 Mă simt iubită de ei deopotrivă. De fapt mă şi transform mult în prezenţa lor. Cred că există o contrapondere a profesionistului încărcat de responsabilitate şi responsabilizare cu aceea a copilului liber, afectuos, creativ, care iese tot timpul la suprafaţă în preajma unor copilaşi din jurul meu.

Nu-mi place răutatea care pune stăpanire pe oameni, nu îmi place violenţa de niciun fel, nu îmi place delăsarea şi nici pesimismul…În ultimii ani au început să mă deranjeze şi obsesiile unora şi furtul de identitate dar nu vreau să intru aici în detalii pentru că aş divaga de la subiect.

Şi interviul…

  1. Bună şi bine ai venit pe Blog! Spune-ne cum te-ai apucat de psihologie.

De mic copil îmi oboseam părintii cu intrebări despre ce e aia suflet, dar gândurile noastre cum se formează în cutia craniană, cum punem mâna pe fericire?! ş.a. Eram încă în grădiniţă când vroiam să îmi cunosc arborele genealogic şi îmi întrebam bunicii despre părinţii părinţilor lor şi mai departe până când nici ei nu mai ştiau. Habar nu aveam pe atunci că exista şi o disciplină ştiinţifică ce se ocupa cu asa ceva. Catalogasem acest interes în sintagma „de-ale lui Flori” auzită de când eram mică de la bunica – adică nişte aspecte cu care îţi cam pierzi timpul. Oare de ce nu puteam pune şi eu întrebări de copil?! Dar deh..dacă asta mă preocupa pe mine…. Salvarea mea a venit în clasa a IX-a de liceu când am avut Psihologie în curricula şcolară- 3 ore pe săptămână fiind la profil Pedagogic – intenţionam să devin învăţătoare. Am adorat această materie, deşi profesoara care îmi era şi dirigintă îmi era uşor antipatică pentru că mă forţa să port uniformă şi, mai ales, fustă. Era o mare problemă pentru mine, ca adolescent, acest aspect. Interesul meu accentuat pentru psihologie, dincolo de disciplina de la şcoală, m-a ajutat să ajung curând la olimpiada naţională de psihologie – şi atunci am priceput pentru prima dată că poate nu ar fi o idee rea să renunţ la Matematică (prima mea iubire) şi să descifrez ecuaţiile sufletului şi ale minţii umane.

  1. Ce te-a atras cel mai mult la psihologie? În ce domeniu al ei lucrezi?

Eram la sfârşitul anului trei când ar fi trebuit să îmi exprim opţiunea pentru specializarea pe care o voi urma în anul patru. Erau trei variante de ales: educaţională, clinică-psihoterapie şi organizaţional-managerială. Între ultimele două s-a dat o luptă acerbă pentru că le plăceam în egală măsură. Educaţionala aş fi ales-o doar prin prisma faptului că am absolvit Liceul Pedagogic şi mi-ar fi fost foarte usor sa promovez examenele, dar nu sunt genul de om care să aleagă căile simple şi confortabile. Aşa că am ales cu o paritate de tipul 50,1% vs 49,9% – în favoarea clinicii. Terapia a fost cea mai dulce parte – desertul să zic aşa. Dar am iubit deopotrivă şi încă mă simt atrasă de partea de intervenţie organizaţională. Ulterior, studiile masterale şi postuniversitare s-au concentrat pe consiliere psihologică şi psihoterapie, însă m-am angajat în Resurse Umane! Partea de terapie o practicam ca pe un hobby, iar partea de consultanţă din HR era pentru nevoie, pentru supravieţuire (era „jobul”). Treaba a devenit şi mai complicată pentru că obţineam succes pe ambele părţi, dar şi suprasolicitare şi surmenaj. A venit după câţiva ani timpul să fac o alegere. Ceva trebuia să scot. Am renunţat la jobul din resurse umane, dar, în paralel cu cabinetul a venit la mine o nouă provocare – mi s-a oferit şansa să înfiinţez şi coordonez un centru dedicat asistării psihologice a persoanelor care au fost hărţuite la locul de muncă. Abia aceasta a fost platforma pe care am reusit să nu mai exclud ceva ci să combin cele două mari iubiri ale mele şi am ajuns să fac Terapie Organizaţională. Concluzionând, sunt în prezent consilier psihologic şi psihoterapeut la cabinetul propriu şi, în paralel, desfăşor programe în organizaţii pentru ameliorarea climatului organizaţional, pentru creşterea satisfacţiei angajaţilor la locul de muncă, pentru prevenţia discriminării şi hărţuirii psihologice. De asemenea, colaborez cu primul Centrul medical privat din România dedicat asistării persoanelor afectate de depresie şi tulburările asociate, unde susţin şedinţe de psihoterapie individuală, de cuplu şi/sau familie.

  1. Cum îţi aminteşti că a fost prima ta zi de muncă?

Mi-e greu să nominalizez care a fost prima mea zi de muncă. În grădiniţă vindeam desene realizate de sora mea pe creioane colorate, dulciuri sau pe ce mai erau dispuşi copiii să ofere la schimb. În gimnaziu meditam colegi de clasă la franceză, matematică, gramatică şi pentru că îmi era ruşine să primesc bani de la părinţii lor, aceştia îi aduceau mamei de la ciocolată şi dulciuri până la făină, zahăr şi ulei. Ulterior, în liceu, am devenit reprezentant Avon şi cu banii caştigaţi mi-am cumpărat primul PC şi mi-am oferit alte plăceri specifice adolescenţei. În facultate am devenit educator personal al unor copilasi superbi şi făceam un soi deterapie cu ei şi familiile acestora înainte să îmi dau seama că se cheama aşa. După facultate am avut mai multe joburi în acelaşi timp (om de HR, psihoterapeut, formator) – aşa că nu ştiu care a fost prima mea zi de muncă. Dar la toate cele înşirate mai sus – am fost emoţionată, încântată, optimistă şi nerăbdătoare să devin bună în ceea ce făceam.  Deh, am avut şi eu cultul performantei inoculat din fragedă copilărie! Am început să scap de el…mai degrabă de perfectionismul cu care a venit la pachet, sunt în „working progress….”

  1. Cum se desfăşoară o zi tipică de-a ta, la serviciu?

În prezent zilele sunt destul de diferite unele de altele. Factorul comun este cabinetul, dar am zile în care sunt în organizaţii, şcoli, ONG-uri si alte instituţii cu programe de intervenţie organizaţională, worskhop-uri sau seminarii. Nici aici nu există un şablon după care merg.

  1. Care e cel mai dificil lucru din munca ta? Dar cel mai frumos?

În munca de terapeut cel mai dificil lucru este frustrarea că rezultatele muncii nu sunt imediate. Cel mai frumos este, evident, când asişti la înflorirea persoanei din faţa ta şi ştii că un ingredient important al acestui lucru a fost faptul că tu, ca specialist dar şi ca Om, ai crezut că e posibil! Şi, l-ai făcut şi pe el să creadă, pe Clientul tău, că merită să iasă din impas, că poate să o facă şi că e absolut firesc să îsi dorească o Viaţă mai Bună, indiferent ce înseamnă pentru acea persoană asta.

  1. De ce e nevoie de noi? Ce facem bine?

Păi cred că tocmai am raspuns mai sus. Trăim într-o societate care din păcate dă multe semne de îmbolnăvire. Valorile sunt într-o continuă reaşezare şi schimbare ameţitoare şi mulţi oameni în acest tumult îşi pierd reperele. Noi facem bine că ne disponibilizăm pentru cei care îşi dau seama că nu mai pot sau că nu mai vor ori că nu le mai place AŞA şi, se angajează în procesul propriei transformări. Alături de asta le insuflăm din credinţa noastră că Schimbarea e posibilă şi punem energie alături de ei ca să şi-o aducă în viata lor. Competenţele, cunoştinţele, expertiza profesională, know-how-ul vin şi ele la pachet cu cele menţionate anterior şi care fac parte pană la urmă din ce suntem noi ca şi profesionişti.

  1. Ce crezi că am putea să facem şi mai bine? Unde ne cam poticnim?

Ştiu sigur că am putea face si mai bine dacă ne-am asocia. Mă refer la a nu mai avea intervenţii individuale ci individualizate pentru fiecare persoană în parte. În ultimii ani de practician în domeniul psihologiei am văzut care e valoarea unei abordări de echipă pentru o persoană. Şi voi da exemplu din centrul antimobbing pe care l-am coordonat. Eram o mână de oameni care toţi ne aplecam atenţia, timpul şi expertiza profesională asupra unei persoane care se simtea dărâmată de situaţia de hărţuire de la locul de muncă. Adică primea sprijin la toate nivelurile la care avea nevoie: juridic, medical, psihologic, al carierei, social. Extrem de util – în urma opţiunii proprii putea intra în grupul de suport – adică o retea de persoane care traversau aceeasi experienţă si care ajungea să fie o structură de sprijin incredibil de valoroasă pentru aceşti oameni. La fel, pentru noi ca profesionişti e important să avem un grup de intervizare şi un grup cu care să construim intervenţii de echipă conform nevoilor oamenilor din jurul nostru. Şi eu încă mă mai poticnesc în ideea prestabilită că munca de psiholog e una solitară, dar fac încercări (unele chiar reuşite) de a trece din solitar – în solidar.

  1. Care-ţi sunt modelele şi cine e starul tău rock din psihologie?

Uff..sunt multe modele. Şi pentru că sunt destul de patriotă, nu voi da exemple din afară ci voi nominaliza oamenii care m-au format ca profesionist în acest domeniu si cărora le sunt foarte recunoscătoare pentru cat m-au inspirat şi m-au făcut să cred în această profesie şi în viabilitatea ei pentru mine: Prof. Univ. Dr. Iolanda Mitrofan, Psih. Claudia Tănase (Popescu), Lect.univ.dr. Marina Badea, Lect.univ.dr. Diana Vasile (i-am amintit în ordinea cronologică a apariţiei lor în viaţa mea). Desigur că mai sunt şi alţii – i-aş invita pe toţi la o decernare de premii de recunoştinţă!

  1. Care ţi se pare cea mai frumoasă şi mai utilă idee/teorie din psihologie?

În timp am învăţat un lucru esential: trecutul nu-l putem schimba niciodată, dar raportarea noastră la el da. Şi o dată ce schimbăm perspectiva, ne schimbăm noi, ne comutăm de la partea întunecată a Existenţei pe care nu ajunge “Soarele”, la cea luminoasă care se bucură de razele lui din plin!

  1. Vorbeşte-ne puţin despre planurile tale de viitor. Ce proiecte profesionale pregăteşti?

La cald, este o intervenţie pentru copii – pentru prevenirea şi combaterea bullying-ului în şcoli. Cabinetul este,  a fost şi va ramane o prioritate pentru mine – îmi voi continua activitatea de terapeut cu mare drag, atât ca practică privată cât şi în Centru – colaborând cu alţi profesionişti din domeniul serviciilor medicale şi psihologice: medici psihiatri, psihoterapeuţi, psihologi clinicieni, consilieri psihologici. Voi continua pe partea de intervenţii organizaţionale pentru aspectele de mobbing şi satisfacţia angajaţilor la locul de muncă. Pregătesc un proiect mare – dar pentru că încă e în faza în care se coace, prefer să fac publică informaţia dupa ce vede lumina zilei 😉

| Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Despre bullying – violenta in scoala


De ceva vreme fac parte dintr-un proiect foarte frumos initiat si implementat de Asociatia SPRING si colaboratorii care isi propune sa aduca in atentia elevilor, cadrelor didactice si parintilor fenomenul hartuirii psihologice si a violentei in scoala.

Despre contactul elevilor cu (informatii despre) fenomenul de bullying va invit sa cititi in articolul de mai jos pe care l-am scris dupa sustinerea primului worskhop!

http://asociatiaspring.ro/Impresii%20pre%20si%20post%20Workshop

Publicat în adolescenti si copii, Articole consiliere psihologica / psihoterapie, BULLYING | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Somajul – trauma psihica. Aspecte psihoemotionale ale somajului


Concedierea, un subiect tabu – un articol la care am contribuit si care apare in Revista Unica.

Somajul reprezinta una dintre amenintarile majore asupra echilibrului psiho-emotional al adultului. Criza economica a avut reverberatii adanci in viata indivizilor de pretutindeni. A venit cu taieri de salarii, mari valuri de concedieri, unele legale altele ba, fortand angajatii sa se readapteze la un nou stil de viata. Psihologii americani clasau stresul provocat de concediere pe locul 5 in topul celor mai stresante evenimente din viata unei persoane (fiind precedat de moartea partenerului de viata sau a copilului, divort sau separare, decesul unuia dintre membrii apropiati ai familiei). Somajul de lunga durata lasa rani adanci in viata unei persoane mai ales atunci cand este nedorit si concedierea a survenit brusc si pe neasteptate.

De ce somajul poate conduce la aparitia unei traume psihice?

Multi dintre noi ne definim valoarea personalitatii nu prin ceea ce suntem ci prin ceea ce facem. Astfel ca ne-am simtit cu atat mai valorosi cu cat in copilarie am obtinut performante scolare – academice, iar ulterior profesionale. Adult fiind, o data ce devii somer te poti simti incapacitat cu acest statut, pentru ca nu iti mai poti hrani sentimentul de sine. Ai senzatia ca devii lipsit de valoare ca nu mai contezi pentru organizatie / institutia de unde ai plecat, pentru ceilalti, pentru propria familie, pentru societate.

Sentimentul inutilitatii  roade pe toata lumea, indiferent de sex, varsta, pregatire sau experienta profesionala.

Munca (alaturi de celelalte activitati specifice umane: joc, invatare, creativitate) ne ajuta sa ne simtim completi la nivel uman. Sigur, cand o avem, ne supara si ne incomodeaza si ii privim dezavantajele: un sef incorect, un coleg invidios, sarcini stresante si greu de dus la indeplinit, cand nu o mai avem, intelegem cu adevarat cat de importanta este in viata noastra. Iar criza economica, mai ales in domeniile afectate, ne-a re-amintit intr-un mod destul de dureros de acest adevar.

Somajul de lunga durata este o trauma sociala, o trauma de relatie – se produce cu, printre si de catre oameni pe scena pietei muncii.

Reactiile psihologice in somajul de scurta durata si in cel de lunga durata difera.

Intalnim o trauma de soc care intervine adesea la o concediere brusca. Multi dintre cei concediati banuiau ca vor fi concediati dar nu au vrut sa o creada pana in ultimul moment. Apare tendinta persoanei de a se invinovati pentru o greseala facuta sau inchipuita. Asta nu o ajuta pe persoana in cauza sub nicio forma, dimpotriva o incapaciteaza.

Specialistii (Fischer & Riedesser) vorbesc despre cateva faze pe care le traiesc persoanele incepand cu socul concedierii:

  1. Usurare – Amenintarea pana atunci banuita a devenit acum certitudine. Cei afectati incearca sa faca ce este mai bine in aceasta situatie si isi pun in fata ochilor avantaje pe care concedierea le aduce cu sine.
  2. Revolta, neputinta, depresie si manie – In numeroase amintiri si discutii cu sine sunt puse din nou in scena circumstantele concedierii si se protesteaza impotriva lor.
  3. Se instaleaza disperarea si epuizarea, sentimente de injosire si devalorizare
  4. Scufundarea in apatie.

Nu toti somerii parcurg intreaga secventa de trairi. O data cu cresterea duratei somajului apare insa din ce in ce mai des intreg tablou al trairilor.

 Care sunt efectele somajului de lunga durata?

Are ca efect principal senzatia de pierdere a integritatii eu-lui si este legata de pierderea unei relatii semnificative (din punct de vedere emotional). Alte “urme / amprente” ale acestui tip de trauma sunt:

  • pierderea structurii familiale, a prietenilor (prin tendinta de izolare a somerului, de decuplare de la activitatile comune). Adesea ei isi ascund starea de somaj fata de prieteni si cunoscuti, ceea ce ii duce apoi la izolare, singuratate si depresie. Imi amintesc de o persoana cu care am lucrat si care imi spunea ca nu poate sa isi impovareze parintii spunandu-le ca a ramas fara serviciu – creandu-le o grija in plus, asa ca pleca de acasa dimineata, nu raspundea in timpul zilei la telefon motivand ca are „mult de lucru” si se intorcea la ora la care de obicei termiana lucrul. Cateva luni de zile a facut acest lucru, timpul petrecandu-si-l la Biserica, in magazine, biblioteca, psiholog etc.
  • pierderea  statutului, a poziţiei profesionale sau sociale – Pierderea respectului de sine;
  • Suferinta este legată de stima scazuta;
  • Pierderea mijloacelor economice si a sentimentului de securitate – supravietuirea este pusa in pericol;
  • Identitatea de gen: barbatul aduce banul acasa si incepe sa se simta nesigur de masculinitatea lui din cauza statutului de somer – afecteaza si femeia care langa un barbat nesigur nu se mai simte suficient de iubita ca femeie.
  • Alte forme de pierdere – a colectivitatii.

Discriminarea sociala a somerilor, care este propagata in diferite tari europene, aduce celor afectati noi probleme psihice si sociale. Desigur ca exista in orice societate si persoane al caror target este sa devina asistati social si punct. Adica fac orice pot doar sa primeasca ajutor de la Stat de la ceilalti fara sa dea nimic in schimb. Nu vorbim aici de acestia. Ci de oamenii care ar da orice pentru a avea (din nou) un loc de munca. Tocmai acestia devin victime pentru ca intr-o maniera nediferentiatoare toti somerii sunt taxati drept lenesi, chiulangii si „pleava societatii”.

Pierderea locului de munca este traita si elaborata foarte personal de catre individ, in ciuda originii ei sociale si a raspandirii relative.

Cum de somajul mai mult incurca decat descurca?

Fischer si Riedesser ne atrag atentia ca dobandirea ajutorului de somaj il trimite pe individ inapoi la statutul de copil neajutorat si care are nevoie de sustinere.

Apare si o zdruncinare fie pe partea de intelegere de sine, fie pe partea de intelegere de lume, fie ambele. Fie cel afectat se autoculpabilizeaza pentru ca nu a putut sa evite presupusele „greseli” care au dus la concedierea lui.

Sau el pune la indoiala dreptatea unei oranduiri a societatii in care o parte dintre din oameni se imbolnavesc din cauza suprasolicitarii profesionale (pentru ca o data cu criza economica au aparut posturile la oferta de tipul „3 in 1”: esti asistent manager de poriect, contabil si inspector resurse umane), iar o alta  de consecintele somajului. Ei se autoinvinovatesc pentru propriile greseli, propriile defecte.

Cum apare trauma cumulativa?

Vorbim de o posibila traumatizare cumulativa cand intalnim incercarile de a gasi din nou de lucru si eventualul lor esec. Am consiliat profesional someri de lunga durata care manifestau doua tendinte:

  • Fie puneau o presiune extrema pe ei insisi in a obtine un contract de munca atunci cand se prezentau la interviu. In acest context de supra-motivare incercau din disperare sa isi exagereze calitatile si pregatirea si nu prezentau credibilitate – erau deci respinsi;
  • Fie erau atat de blazati si deprimati incat afirmau ca merg din inertie, dar ca oricum nu spera sa se intample nimic bun. Acestia erau demotivatii sau sub-motivatii care nici ei nu aveau cum sa fie apreciati si doriti de catre angajatori ca parteneri de afaceri.

Cum pot fi ajutati somerii?

Este esential modul in care ne prezentam la un interviu de angajare. Iar cand un angajator vrea sa vada cat de competent esti pentru postul vacant, indiferent ca esti muncitor necalificat sau Inginer, el defapt verifica ce stii sa faci, ce poti si ce vrei sa faci. O persoana traumatizata de statutul de somer va fi putin convingatoare ca este un bun profesionist, pentru ca ce va iesi prima data la iveala va fi vocea depresiei si a anxietatii.

Consilierea psihologica devine foarte importanta pentru a trata eventualele efecte ale somajului de lunga durata:

  1. Neputinta si blocajul resimtite de persoana, lipsa de optiuni;
  2. Retrairea dupa mult timp a concedierii dureroase sau a pierderii locului de munca (in urma propriei alegeri), evitarea, relatiile reduse cu lumea exterioare, sentimentul de instrainare, lipsa de sensibilitate, fatalismul, apararea fata de neajutorare si de doliu;
  3. Stresul prelungit, incordarea, tulburarile de somn, tulburari de concentrare si de munca.

Somajul altereaza starea de sanatate fizica.

Alterarile vegetative ca hipervigilenta si insomnia sunt insotite adesea de tulburari digestive si numeroase alte tulburari functionale vegetative.

 Cum poate fi prevenita trauma generata de statutul de somer sau combatute efectele deja instalate?

Preventia traumei produsa de somajul de lunga durata trebuie sa cuprinda masuri individuale si sociale.

Paleta masurilor care pot fi luate este una destul de larga incepand de la:

  1. Servicii de evaluare si consiliere psihologica si psihoterapie de suport
  • Evaluari clinice, care masoara starea de bine a persoanei si posibilele bariere in angajare ce tin de sanatatea psihoemotionala a somerului: incepand cu starile de anxietate si depresie pana la consum de alcool (sunt multe persoane care isi ineaca amarul in alcoolism si, poate, consum de substante). Alte dificultati sunt starile de furie, stima de sine scazuta, demotivare sau supramotivare si aspecte ce tin de relationare, (aici imi amintesc o persoana care a mers la un interviu de angajare si nu l-a putut sustine pentru ca recrutorul semana foarte mult cu fostul angajator care il concediase). Toate acestea impacteaza negativ persoana in a obtine un loc de munca. Frica de respingere si de a fi judecati cà vulnerabili, ii paralizeaza si ii determina sa se autosaboteze: pierd interviurile.
  •  Sedinte de consiliere psihologica individuala – pentru a ajuta persoana sa inteleaga ca exista si alte modalitati mult mai sanatoase de a face fata situatiei si a o orienta spre resurse si solutii mai adaptative.
  • Sedinte de psihoterapie de grup – Somajul de lunga durata este o trauma cu cauze sociale, de aceea in primul rand si-au dovedit utilitatea grupurile de autoajutorare supravegheate de un profesionist. Valoarea grupului de suport este una extraordinara grupul de suport pentru persoanele afectate de somaj reprezinta una dintre modalitatile principale de a combate efectele acestui fenomen si a readuce sentimentul de bine in viata oamenilor si, totodata, permite cresterea psiho-emotioanala a membrilor astfel incat, in situatii viitoare, sa aiba capacitatea de a se proteja de o asemenea trauma. Acest tip de demers se inscrie in ceea ce numim “Prevenirea orientata spre retea”- poate inlocui relatiile sociale deficitare si contribui prin faptul ca oamenii cu aceeasi problema se simt mai intelesi unii de altii. Tot in cadrul unor astfel de grupuri se poate lucra pe dezvoltarea unor Tehnici de stapanire a stresului – poate fi utila atata vreme cat ele nu se rezuma la o simpla constrangere de „gandire pozitiva” si la „dezvatare de pesimism”, se castiga mult atunci cand cei in cauza pot sa vorbeasca despre situatie, pot sa isi abandoneze tendintele individualiste de culpabilizare si adesea si tendintele spre ascunderea situatiei de somaj.

Serviciile psihologice indiferent de forma lor vor avea ca finalitate cresterea increderii in fortele proprii si pormovarea unei atitudini proactive vis-a-vis de reinsertia profesionala.

2. Servicii de formare profesionala, calificare sau recalificare in vederea reorientarii profesionale

Aici as dori sa atrag atentia asupra acelor programe de training care sunt focusate pe formare de noi abilitati pentru a creste sansele unei eventuale reprofesionalizari. Din punct de vedere psihotraumatologic aceste programe pot avea efecte contraproductive. Punem problema reprofesionalizarii atunci cand cu adevarat persoana ori isi doreste acest lucru ori desi nu agreeaza ideea, este evident faptul ca nu este posibil sa se mai angajeze cu ceea ce stie sa faca. Este insuficient pentru ca piata muncii a evoluat.

Certificarea de competente este una dintre masurile cele mai bune, pentru ca stim fiecare dintre noi cazuri de persoane care lucrand la negru au invatat meserie si sunt foarte buni in ceea ce fac, dar le e imposibil sa se angajeze pentru ca nu au absolvit o scoala de profil care sa le ofere o diploma in domeniu.

  1. Servicii de consiliere profesionala si a carierei, de insotire pe parcursul procesului de angajare

Tehnologia informatiei a avansat foarte mult, iar angajatorii se bucura de facilitatile pe care le pot avea pe aceasta parte. Din pacate am intalnit muncitori necalificati carora le-am cerut un CV in vederea angajarii si m-au intrebat cu ce sa fie „CD-ul doamna?!” de aceea:

  • Asistarea si insotirea acestor persoane in conceperea si redactarea unui CV dar si a celor care candideaza pentru pozitii destinate „gulerelor albe” astfel incat CV-ul sa le puna in valoare experienta si calitatile;
  • Formarea in tehnici de cautare si gasire a unui loc de munca (indiferent de domeniu sau nivel) – Am depasit „era candidatului” cand recrutorii vanau oameni pentru pozitiile deschise, acum, roata s-a invartit, si candidatii vaneaza locurile de munca;
  • Participarea la targurile de munca destinate somerilor din domeniul in care persoana doreste sa se angajeze;
  • Consilierea in vederea participarii la interviul de angajare.

Toate sunt masuri care vor putea sa ii scoata pe multi dintre someri din starea de disperare, de pasivitate, de blocaj si sa ii centreze si reinsereze pe piata muncii.

Publicat în Aparitii media, Articole consiliere psihologica / psihoterapie, Articole consilierea in cariera | Etichetat , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Reactia adorabila a unei maimute cand e platita diferit fata de colega ei!


Una dintre formele de discriminare practicata la locul de munca este aceea referitoare la nivelul salarial si/ sau pachetul de beneficii pe care il primesc doi angajati care presteaza una si aceeasi munca. Exista desigur o politica de confidentialitate a salariilor in multe dintre oragnizatii, insa mai devreme sau mai tarziu angajatii ajung sa afle prin diverse modalitati remuneratia primita de colegii lor. In cazul in care surpriza va fi de genul „nu pot sa inteleg de ce are acest salariu, pentru ca noi facem aceeasi munca, avem rezultate similare, avem aceeasi vechime in organizatie etc…” atunci desigur ca gradul de motivatie va scadea, persoana simtindu-se in mod evident nedreptatita. Interesant este ca am vazut multe situatii in care angajatul A era foarte multumit de salariul primit pentru munca prestata, insa din momentul in care a aflat ca al sau coleg, angajatul B, (care in opinia sa ar fi trebuit sa aiba acelasi salariu) are unul mai mare, atunci a devenit extrem de nemultumit si chiar demotivat, incepand sa obtina si rezultate mai slabe si sa simta si o insatisfactie din ce in ce mai mare la locul de munca. Sa actioneze oare simtul nedreptatii si al tratamentului inegal atat de puternic?! Haideti sa privim „suratele” noastre, dragele de primate, cum reactioneaza intr-o situatie identica cu cea de mai sus:

Puteti observa in experimentul de mai sus ca maimuta a doua este multumita cand primeste prima data castravete pentru ca a dat piatra cercetatorului (deci a rezolvat cu succes sarcina), insa devine frustrata a doua oara cand, dupa ce a rezolvat aceeasi sarcina, este recompensata tot cu castravete, DAR, in mod diferit de „colega” sa, care primeste o recompensa mai buna / mai gustoasa. Reactia este adorabila, manifesta stari de frustrare -agitatie – enervare – furie exprimata in exterior (arunca inapoi cercetatorului castravetele „nu-mi mai trebuie nimic”) – loveste cu piatra de perete, dar tot spera ca rezolvand din nou sarcina se va face dreptate…

Cat de  mult ne diferentiem noi, oamenii, de aceste fiinte simpatice?! Cat de cunoscute ni se par reactiile maimutei-victima a discriminarii si tratamentului inegal de la „locul de munca”?!

Vedem inca o data ca nu plata in sine il demotiveaza pe „un angajat” cat il demotiveaza nedreptatea, subiectivismul, favoritismul, nepotismul etc etc etc…

In calitate de manageri ar trebui sa ne amintim intotdeauna rezultatele acestui experiment si in politicile de personal sa tinem cont de mesajul transmis mai sus…

 

Publicat în Articole consilierea in cariera | Etichetat , , , , | 1 comentariu

CUM SA TRAIESTI PENTRU A FI SANATOS – N.E.W.S.T.A.R.T.


Unitatea minte-corp-suflet a intrat in atentia si in sfera preocuparilor ganditorilor din cele mai vechi timpuri si pana in zilele noastre. Fie ca acestia au fost medici, psihoterapeuti, filosofi sau oameni religiosi, aceasta „Sfanta Treime” este pentru toti cheia obtinerii echilibrului si armoniei in viata omului.

In calitate de psihoterapeut intalnesc oameni coplesiti de depresie si anxietate din cauza unei boli grave cu care se confrunta sau, invers, din cauza unui stres prelungit si intens ajung sa aiba probleme de sanatate de la cele minore pana la cele mai serioase. De aceea nu pot sa nu observ legatura dintre minte si corp, dintre natura si calitatea gandurilor si emotiilor noastre si starea de sanatate fizica. Iar daca exista intre aceste parti ale fiintei umane o cauzalitate (dovedita nu numai stiintific ci si la nivelul bunului simt) in ceea ce priveste imbolnavirea noastra, de ce nu ar exista una si in ceea ce priveste insanatosirea noastra?! Pentru ca deja am primit suficiente dovezi ca acest lucru este adevarat, aduc intotdeauna in procesele terapeutice sau de consiliere psihologica pe care le sustin, elemente de psihoeducatie motivand persoanele sa se priveasca exact asa cum sunt: ca fiinte intregi, unitare si nu „imbucatite”. Prin urmare fiecare are responsabilitatea fata de propria persoana sa se comporte ca atare, adresandu-se in procesele de vindecare si optimizare personala atat sufletului (problemelor si dificultatilor emotionale, ranilor psihice), cat si mintii (gandurilor / amintirilor mai mult sau mai putin distructive) si trupului (corpul nostru vazut nu doar ca o „carcasa” de care ne putem folosi in mod nelimitat si abuziv, fara sa ne pese ce se intampla cu el).

In acel loc in care am fost, „aproape magic”, cum imi placea sa il numesc intr-un articol anterior, care nu este altceva decat un Centru de Sanatate ce abordeaza beneficiarii strict in virtutea conceptiei mai sus amintite, am facut cunostinta cu un program integrat pe care Aileen Ludington, medic la Institutul Weimar, SUA, il coordoneaza in cadrul Centrului de Stil de Viata NEWSTART. Acest program aduce in atentia persoanelor interesate cele opt Principii de baza pentru pastrarea sanatatii si anume: 

N: Nutritie 

  • Hraneste-ti corpul cu alimente sanatoase, bogate in fibre si substante nutritive.
  • Indreapta-te, treptat, catre o alimentatie complet vegetariana.
  • Ajuta-ti digestia, dezobisnuindu-te sa servesti gustari intre mese.

*astfel vei evita boli precum: aciditatea gastrica, arsurile si durerile stomacale, sindromul colonului iritabil, ulcer, constipatia, balonarile si chiar afectiuni ale sistemului nervos si osos (cauzate de lipsa de calciu, minerale sau un aport incorect al acestora), etc. Mai mult un aport corect de substante nutritive ii va permite creierului tau sa fie mai eficient in rezolvarea sarcinilor zilnice si in determinarea unei stari emotionale bune, pozitive.

E: Exercitiu fizic

  • Intareste-ti organismul si sporeste-ti capacitatea de a te bucura de viata, practicand zilnic exercitii fizice active, de preferat in aer liber, daca este posibil. Tinteste la cel putin o jumatate de ora pe zi. Mersul pe jos este cel mai sigur si unul dintre cele mai bune exercitii fizice.

*sportul este „medicamentul” cel mai bun in vederea intaririi sistemului nostru imunitar. Si nu vorbesc aici de sportul de performanta ci de acea miscare zilnica de min 30 min/zi care sa iti permita sa transpiri pentru a elimina toxinele si a pune in circulatie sangele pentru a-ti oxigena si hrani toate celulele corpului.

W: Water (Apa)

  • Invioreaza-te cu un dus fierbinte si rece facut dimineata, imediat dupa ce te trezesti.
  • Clateste-te si invioreaza-te si pe dinauntru, band sase-opt pahare de apa pe zi.

*alternanta rece-firbinte este recomandata tot pentru intarirea sistemului imunitar. Fierbintele dilata, iar recele contracta. Aceasta miscare reprezinta „sportul” vaselor noastre de sange. Este extrem de importanta spalarea pe fata dimineata nu numai din motive de igiena si estetice, dar si energetice.

S: Soare

  • Da la o parte toate perdelele. Lasa soarele sa patrunda in casa. Iti va ridica moralul, ziua iti va fi mai luminoasa, iar sanatatea va avea numai de castigat.

*in absenta luminii naturale creierul nostru devine incapabil sa secrete acele substante necesare in lupta cu depresia. Noi, oamenii, suntem niste „plante” iubitoare de lumina mai mult decat ajungem sa constientizam uneori. Unii cercetatori recomanda ca ora de trezire dimineata sa fie un pic inaintea / in timpul orei de rasarit al soarelui. Astfel nivelul de energie si functionalitate ne va creste mult mai mult ca de obicei si va ramane unul ridicat pe tot parcursul zilei.

T: Temperanta / Cumpatarea

  • Du o viata echilibrata. Pune-ti deoparte timp pentru munca, joaca, odihna si pasiuni. Investeste in legaturile cu semenii si nu neglija cresterea spirituala.
  • Fereste-ti organismul de substante periculoase, cum sunt alcoolul, tutunul, cafeina si orice alt drog.

*acorda timpul potrivit tuturor planurilor importante ale vietii sale si nu il face pe unul dominant, pentru a-l sacrifica pe altul: familie (parinti, frati, copii, bunici), sanatate (fizica si emotionala), profesie (bani, cariera, vocatie), mediul fizic (de viata), relatii sociale (prieteni, amici), dragoste (relatia de cuplu), spiritualitate (credinta / practica spirituala).

A: Aer

  • Aeriseste-ti locuinta in fiecare zi. Dormi intr-o camera bine aerisita.
  • Nu uita sa-ti autoadministrezi „doze de atac” de oxigen, respirand din cand in cand des si adanc. Plimba-te in aer liber in fiecare zi.

*a respira ne ajuta de multe ori la a ne centra pe noi. A fi in contact cu „aici si acum”, a ne face dușul prezentului ne ajuta sa scapam de temeri, ingrijorari, ne face sa devenim mai inspirati, mai creativi si sa rezolvam mai usor probleme. Asa cum folosim aspiratorul pentru a ne curata casa, de ce nu am folosi si respiratia pentru a ne aerisi si spatiul interior?!

R: Rest (Odihna)

  • Asigura-ti sapte-opt ore de somn pe noapte. Incearca sa adormi suficient de devreme, pentru a te trezi complet refacut.
  • Pune deoparte timp pentru a schimba ritmul vietii. Frecventeaza locuri incarate de spiritualitate, mergi la un picnic cu familia, invata sa lucrezi si in aer liber (gradina de legume / de flori / pomi etc), cultiva-ti o pasiune, petrece-ti in mod placut si relaxant concediile sau vacantele.

*regula celor trei 8 poate ajuta (sa ai 8 ore de somn, 8 ore de munca si 8 ore de odihna activa). Ne consideram bogati cu cat avem mai multe resurse. Din punctul de vedere al sanatatii la nivel de minte-corp-suflet vom fi mai bogati cu cat facem apel la resurse cat mai variate din toate planurile: cognitiv, emotional, comportamental-atitudinal (actional), familial, social, fizic (fiziologic), spiritual.

T: Trust (Incredere in Divin)

  • O viata plina de sens si impliniri presupune crestere si dezvoltare spirituala.
  • Dragostea, credinta, increderea si speranta sporesc sanatatea si duc la rasplatiri si satisfactii ce nu vor pieri niciodata.

*credinta in ceva mai presus de noi, fie ca numim aceasta forta si energie Dumnezeu, Spirit, Divinitate, Forta Vietii.

Mi-as dori ca aceste principii sa devina parte integranta din noi insine, insa e dificil ca intr-o societate a consumerismului, in care fast-food-ul si drogurile (incepand de la banalele medicamente, continuand cu tutunul, zaharul si pana la drogurile legale) sa poti face preventie si sa transformi mentinerea sanatatii intr-o valoare. S-ar revolta multi si multe: de la industria farmaceutica, comertul, pana la socio-politicul, s.a. Dependentele (mai ales cele toxice) aduc bani si creeaza o noua forma de sclavie. Chiar daca e mascata, tot sclavie este.

Insa chiar daca nu e fezabil la scara larga „A trai sanatos si frumos, echilibrat”, poate totusi, unii dintre noi vom incerca si, poate, chiar daca si mai putini vom reusi… tot va insemna ceva.

*In masura in care doriti sa aflati detalii despre programul Newstart si cele 8 principii, va recomand sa cititi cartea din care le-am extras: „Tablete de stil de viata” – Aileen Ludington si Hans Diehl, aparutala Editura „Viata si Sanatate”, Bucuresti 2004.

Publicat în Articole consiliere psihologica / psihoterapie | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Imnul bucuriei


Intr-un loc pe care l-as numi aproape „magic” (comparandu-l cu viata Bucurestiului de-acum), in care mi-am petrecut una dintre vacantele anului trecut, am invatat un cantecel pe care as dori sa vi-l impartasesc pentru ca are un mesaj ce o data receptat actioneaza ca un „stimulent” natural pentru starea noastra generala de bine. Fericirea nu e complicata, noi, oamenii o facem sa para asa…

 

 

Versurile sunt urmatoarele:

„1.Bucurati-va de soare,
Bucurati-va in zori,
De caldura si racoare
Si de norii calatori!
Bucurati-va de ploaie,
De zapada si de vant,
De cascade si paraie
Bucurati-va de cant!

Bucurati-va! Bucurati-va!
Pentru tot ce-n cale intalniti!
Bucurati-va! Bucurati-va!
Dati-va voie sa fiti fericiti!

2.Bucurati-va de’o floare,
Bucurati-va de’ un vers!
De copaci, de munti si mare,
De intregul univers!
Bucurati-va de stele,
De apus si rasarit!
De furnici si pasarele
De-nceput si de sfarsit!

Bucurati-va! Bucurati-va!
Pentru tot ce-n cale intalniti!
Bucurati-va! Bucurati-va!
Dati-va voie sa fiti fericiti.

3.Bucurati-va de vise,
De uitari si amintiri,
De minunile promise,
De sperante si impliniri.
Bucurati-va de toate,
De incercari si bucurii!
De prieten si de frate,
De parinti si de copii!

Bucurati-va! Bucurati-va!
Pentru tot ce-n cale intalniti
Bucurati-va! Bucurati-va!
Dati-va voie sa fiti fericiti.

4.Bucurati-va de viata,
De iubire si visari,
Si de orice dimineata,
De odihna si-nserari!
Bucurati-va de pace,
De prezent si de trecut
De Acel ce poate face
Totul nou ca la-nceput!

Bucurati-va! Bucurati-va!
Pentru tot ce-n cale intalniti
Bucurati-va! Bucurati-va!
Dati-va voie sa fiti fericiti.”

Va multumesc voua, oameni frumosi de la care am invatat atatea lucruri de calitate!

Publicat în adolescenti si copii, Articole consiliere psihologica / psihoterapie, cupluri si / sau familii, Oportunitati dezvoltare personala pentru adulti | Etichetat , , , , , , , | 2 comentarii

Medicamentele nu-ti ofera fericirea, ci capacitatea de a o cauta. Despre depresie, cu Andrew Solomon


 Hotnews.ro a publicat un excelent articol despre depresie, pe care il puteti citi mai jos sau accesand link-ul: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17498652-despre-depresie-andrew-solomon-medicamentele-nu-ofera-fericirea-capacitatea-cauta.htm

„Discursurile sale in cadrul conferintelor TED au fost privite de peste 3 milioane de oameni. „Demonul amiezii”, cartea sa despre depresie, a intrat pe lista de bestselleruri a New York Times si a fost finalista premiilor Pulitzer. Andrew Solomon este astazi cea mai cunoscuta personalitate americana dispusa sa vorbeasca public despre boala sa: tulburarea depresiva. Nu doar sa vorbeasca despre ea, ci si sa o explice.

Plecand de la definitia unui calugar ortodox pentru depresie, Solomon incearca, intr-un dialog pentru HotNews.ro, sa exorcizeze cel mai redutabil dusman al vindecarii: rusinea.

PLĂCEREA NU ESTE UN ANTIDOT PENTRU DEPRESIE

V.M.: Un călugăr ortodox spunea recent, într-un interviu, că “depresia apare atunci când oamenii nu-şi înţeleg menirea pe acest pământ”. Şi mai spunea că asta se întâmplă “pentru că trăim într-o lume fără Dumnezeu, unde bucuria este adesea confundată cu plăcerea”. Sunteţi de acord?

Andrew Solomon: Nu sunt în totalitate de acord, dar cred că există un anumit grad de înţelegere în ceea ce spune acest călugăr. Depresia este o tulburare medicală declanşată de circumstanţe exterioare pe fondul unei vulnerabilităţi genetice. Cred că vulnerabilitatea genetică este o constantă a acestei boli. Cred că religia oferă multor oameni o mângâiere şi le oferă o protecţie împotriva depresiei severe dar e doar un ajutor care reduce posibilitatea de a avea un episod depresiv. Pe de altă parte, întrebările referitoare la sensul vieţii sunt centrale pentru oamenii cu depresie, dar asta se întâmplă încă de la prima descriere a depresiei de către Hipocrate. Cred că societăţile care au trecut printr-o tranziţie bruscă sunt acelea în care rata depresiei este mai mare pentru că sistemul de valori al oamenilor este pus la îndoială. De pildă, trecerea de la comunism la capitalism a creat senzaţia de haos în ţările unde asta s-a întâmplat brusc.

V.M.: A dus trecerea bruscă de la comunism la capitalism la declanşarea mai multor cazuri de depresie?

Andrew Solomon: Cred că a fost stresant şi orice este stresant poate provoca depresia. E stresant să te adaptezi la o lume cu un sistem de valori foarte diferit. Comunismul nu a fost un sistem mai bun, nu cred deloc asta, dar pur şi simplu schimbările majore sunt dificile. Oamenii care emigrează sunt mai expuşi depresiei. La fel ca oamenii care au pierdut pe cineva apropiat. Sau cei care trăiesc în zone de război.

V.M.: Care e diferenţa dintre plăcere şi bucurie?

Andrew Solomon: Căutarea plăcerii nu te poate ajuta foarte mult într-un episod depresiv. Plăcerea nu este un antidot, iar bucuria este antagonică depresiei. Plăcerea este vremelnică, de suprafaţă, este satisfacţia imediată a nevoilor fizice şi psihologice. Bucuria e o aventură spirituală mai profundă. Plăcerea e doar un atribut al clipei.

DEPRESIA NETRATATĂ ÎN COMUNITĂŢILE SĂRACE ESTE O CRIZĂ GLOBALĂ

V.M.: Este depresia o boală a occidentalilor din clasa mijlocie, specifică unei societăţi egocentrice?

Andrew Solomon: Sunt descrieri ale depresiei şi în Grecia antică, de acum 2500 de ani. Aşadar nu e o boală modernă, nu există niciun moment istoric în care să nu avem relatări scrise despre depresie. Am stat de vorbă cu oameni cu depresie din comunităţile de inuiţi, dintre cei care au supravieţuit în Cambodgia terorii khmerilor roşii, am participat la ritualuri de vindecare a depresiei în vestul Africii şi am înţeles că nu e un fenomen occidental. Există peste tot.

V.M.: Şi atunci de unde provine această impresie că doar clasa mijlocie îşi permite „luxul” de a fi deprimată?

Andrew Solomon: Pentru că dacă ai în general o viaţă bună dar te simţi nefericit tot timpul, începi să te gândeşti că ai probabil o boală. Dar dacă ai o viaţă teribil de neplăcută şi te simţi mizerabil tot timpul, pui asta pe seama faptului că ai o viaţă rea. Dar de multe ori nu te simţi mizerabil pentru că ai o viaţă neplăcută, ci ai o viaţă neplăcută pentru că depresia te împiedică să repari ceea ce este defect. Vulnerabilitatea genetică e constantă de-a lungul întregii societăţi, dar circumstanţele exterioare stresante sunt mai frecvent întâlnite în rândul oamenilor săraci. Frecvenţa depresiei printre aceştia e mai mare decât printre cei înstăriţi. Depresia netratată în comunităţile sărace e o criză globală a sănătăţii. Şi dacă ne-am ocupa de ea, am avea mai multe societăţi funcţionale.

OPUSUL DEPRESIEI NU ESTE FERICIREA, CI VITALITATEA

V.M.: Aţi intervievat atât de mulţi oameni care au suferit de depresie. Care e cea mai precisă descriere a depresiei pe care aţi auzit-o?

Andrew Solomon: Opusul depresiei nu este fericirea, ci vitalitatea. Vitalitatea dispare la cei care au depresie. E uşor să confunzi experienţa unei dezamăgiri sau a unei nefericiri sau lipsa plăcerii, cum spunea acel călugăr, cu depresia. Depresia e lipsă de sens, senzaţia că orice faci sau orice ai putea face nu are nicio valoare şi niciun merit. E senzaţia că orice lucru cotidian cere prea mult efort pentru a fi îndeplinit, e absenţa completă a bucuriei, anhedonia în care simţi că nimic nu te poate convinge că viaţa merită trăită. Cel mai sever simptom este convingerea că a fi viu e mai dureros decât a fi mort. De aceea mulţi oameni cu depresie încearcă să se sinucidă. Vitalitatea este energia de bază care ne dirijează vieţile. Dar în depresie simţi că viaţa ta nu are niciun sens şi nicio valoare.

V.M.: Aţi scris peste 500 de pagini despre depresie fără să fiţi la acel moment psihiatru sau psiholog. De ce aţi investit atât de mult efort în a explica lumii ce este depresia?

Andrew Solomon: Nu sunt psiholog clinician dar am făcut studii serioase de psihologie tocmai pentru a înţelege şi scrie despre această boală.

V.M.: Dar chiar aceste studii sunt un efect al efortului pe care-l faceţi pentru a explica depresia.

Andrew Solomon: Aşa este. Am fost foarte afectat când, la 30 de ani, am făcut depresie. Am avut o viaţă norocoasă: am avut părinţi iubitori, nu am avut probleme financiare în copilărie, am putut primi o educaţie bună, am avut mulţi prieteni. Şi cu toate acestea am făcut depresie. Şi, unul dintre lucrurile pe care le uităm când vorbim despre depresie, este că depresivul ştie că e ridicol. E ridicol să nu poţi avea grijă de tine, să nu poţi face un duş, să nu poţi mânca. Toată lumea face lucrurile astea, era ridicol că brusc eu nu le mai puteam face. Şi, pe măsură ce am ieşit din depresie, am realizat că nu înţelegeam ce mi s-a întâmplat şi am început să citesc cărţi despre asta: cărţi medicale, cărţi de sociologie, memorii ale unor oameni care au suferit de depresie, toate aceste abordări din perspective diferite. Dar nimeni nu le pusese vreodată împreună, era un fel de haos acolo şi mi-am dat seama că trebuie să încerc să-i ajut pe cei care încă nu au ieşit din depresie. Am vrut să realizez o descriere holistică a depresiei într-o singură carte.

V.M.: Aşadar aţi scris cartea cu gândul la cei care au depresie?

Andrew Solomon: În primul rând pentru ei, căci ei au o nevoie enormă de aşa ceva. Dar am primit un număr uriaş de scrisori şi de la oameni care-mi spuneau că soţul sau prietena lor suferă de depresie şi cartea i-a ajutat să-i înţeleagă mai bine. Iar cele mai multe scrisori le primesc de la persoane cu depresie care-mi spun că apropiaţii lor nu le înţeleg suferinţa şi această carte îi ajută să o înţeleagă.

RUŞINEA – O BARIERA ÎN CALEA VINDECĂRII

V.M.: Primiţi reacţii atât de multe dar, cu toate acestea, oamenilor le e ruşine să vorbească despre asta. Depresia continuă să fie un tabu deşi discursurile dumneavoastră despre depresie sunt atât de populare. E o fractură logică aici.

Andrew Solomon: Există doua perspective. Una dintre ele e sumarizată de călugărul amintit la început. Dacă eşti deprimat, acesta e un eşec al tău. Este un eşec de a face ceea ce ar trebui să faci, de a avea atitudinea pe care ar trebui să o ai, de a munci mai mult, a fi mai disciplinat. Este tendinţa de a privi depresia ca o slăbiciune de caracter. „Am fost deprimat când mi-a murit pisica şi m-am descurcat. Tu de ce nu te descurci?” Această viziune este favorizată de faptul că ştiinţa încă nu a oferit o explicaţie foarte clară a cauzelor depresiei. Nu ştim exact ce se întâmplă în creier atunci când apare depresia. Ştim că în multe cazuri medicaţia care inhibă receptorii de serotonină este de ajutor. Ştim că depresia are de-a face cu absenţa serotoninei. Ştim că terapia cu electroşocuri îi ajută pe unii. Dar cred că oamenii se simt ameninţaţi de depresie pentru că o astfel de boală îi expune drept nişte fiinţe vulnerabile. Am întâlnit de foarte multe ori oameni care sunt deprimaţi şi le e ruşine de asta.

V.M.: Această ruşine e o barieră în calea vindecării?

Andrew Solomon: Da. E impresia că dacă ai un caracter puternic poţi rezolva problema asta pe cont propriu. Oamenii caută explicaţii pentru depresia lor, fie că au probleme profesionale, fie că s-au despărţit de cineva, şi atunci cred că depresia nu are nevoie de tratament. Dar dacă eu cad pe o scară şi îmi rup braţul, ştiu că mi l-am rupt pentru că am căzut. Aşa că merg la medic, care îmi repară braţul, şi dacă cineva mă întreabă de ce nu mi-l repar singur mă uit ciudat la el. În timp ce, dacă aş fi deprimat, aş ascunde asta pentru că e ridicol să povestesc despre depresie. Şi dacă adaug straturi de ruşine peste depresie, îmi va fi mai greu. E şi aşa greu să rezişti realităţii depresiei.

V.M.: Cei câţiva psihiatri români cu care am discutat despre „Demonul amiezii” au avut o reacţie pozitivă după lectura cărţii. Dar ce le-a plăcut mai mult a fost faptul că această carte este în favoarea medicaţiei. În acelaşi timp, în carte scrieţi că efectele adverse ale antidepresivelor sunt cumplite. De ce sunteţi atunci un suporter al tratamentului medicamentos?

Andrew Solomon: Sunt în favoarea tratamentului pentru depresie şi există multe terapii şi oameni diferiţi răspund la terapii diferite. Medicaţia este foarte de ajutor pentru mulţi oameni şi a fost foarte de ajutor şi pentru mine. Am întârziat la interviul nostru pentru că a trebuit să-mi iau medicaţia înainte de a coborî. Dar cred că unii sunt mai ajutaţi de psihoterapie decât de medicaţie, cred că unii pot ieşi din depresie doar prin exerciţii şi disciplină, cred că alţii au nevoie de tratament cu electroşocuri, alţii de intervenţii neurochirurgicale. Sunt multe, multe forme de tratament. Important este să admiţi că ai o problemă şi să cauţi un tratament pentru asta. Medicaţia are un suport ştiinţific dovedit şi oamenilor nu ar trebui să le fie ruşine că iau medicamente. Pe de altă parte există şi multe efecte adverse. Dar cu ajutorul medicamentelor boala îţi dispare.

V.M.: Te transformă medicaţia în altcineva?

Andrew Solomon: Există efecte adverse: eşti mai obosit, sau mai gras, este afectată şi energia ta sexuală. Dar în urmă cu 50 de ani nu exista niciun tratament pentru depresie. Mă simt atât de norocos că trăiesc într-o epocă în care medicamentele îmi pot oferi o viaţă normală şi plăcută. Dar enevoie să progresăm mai mult în privinţa asta. Medicamentele nu te transformă în altcineva… te ajută ca, în loc să fii trist pentru că nu te poţi da jos din pat şi nu poţi mânca, să fii trist pentru problemele din Siria şi Crimeea sau pentru prietenii de care te-ai despărţit în ultimii ani. Da, putem spune că într-un anume sens medicaţia te schimbă. Dar multe alte lucruri te schimbă: educaţia m-a schimbat, părinţii m-au schimbat.

V.M.: Tatăl dumneavoastră este “părintele” Celexa, unul dintre cele mai populare antidepresive din Statele Unite. V-a schimbat asta perspectiva asupra medicaţiei?

Andrew Solomon: Faptul că m-am îmbolnăvit de depresie am luat medicaţie şi mi-am revenit l-a determinat pe tatăl meu să devină interesat de problemă şi să-şi concentreze atenţia pe Celexa. Depresia mea l-a influenţat pe tata, dar educaţia lui în farmacologie m-a făcut să fiu mai deschis ideii de a lua tratament medicamentos pentru depresie. Dar, ca oricine altcineva, uram ideea de a lua medicamente şi până ce nu am ajuns în situaţia disperată descrisă în carte nu am acceptat tratamentul medicamentos. M-ar bucura mult să nu mai fiu nevoit să iau medicaţia, dar admit că trebuie să o iau. Nu cred că am această atitudine pentru că tatăl meu este implicat în industria farmaceutică, dar cu siguranţă a făcut să fie mai uşor să accept asta.

CUM SĂ-ŢI ALEGI PSIHOTERAPEUTUL

V.M.: E mai uşor să găseşti combinaţia de medicamente eficientă decât un psihoterapeut eficient. Cum vă alegeţi psihoterapeutul?

Andrew Solomon: Tema centrală aici este alianţa terapeutică: pacientul trebuie să se simtă înţeles şi să fie convins că terapeutul îl poate ajuta. Oamenii trebuie să aibă încredere în instinctul lor. Toţi cei care pot, ar trebui să încerce la început să vadă mai mulţi psihoterapeuţi din aceleaşi motive pentru care e logic să mergi la întâlniri cu mai mulţi până ce te decizi cu cine să te căsătoreşti. Nu te arunci în braţele primului venit. E util să verifici şi calificările sale profesionale, pe cine altcineva a mai reuşit să ajute. Dar esenţial este ca terapeutul să fie capabil să te înţeleagă pe tine. Nu există terapeuţi capabili să înţeleagă pe oricine. Dar aş spune că e mai simplu decât să găseşti combinaţia potrivită de medicamente. Psihofarmacologia e o artă: e foarte complexă, sunt multe substanţe, sunt mulţi medici cu viziuni diferite în privinţa eficienţei anumitor combinaţii farmaceutice. Mi-aş dori ca psihofarmacologia să fie mai simplă, ar fi mai simplu şi pentru mulţi pacienţi.

V.M.: Aţi spus într-o conferinţă TED că „am găsit o modalitate de a-mi iubi depresia”. Cum poate cineva să-şi iubească boala? Căci altădată v-aţi referit la ea ca la o Golgotă.

Andrew Solomon: Faptul că o iubesc nu înseamnă că nu o urăsc. Dacă aş putea alege să nu mai am depresie aş alege să nu mai am depresie.

V.M.: Aţi renunţa astăzi la tot succesul şi faima dumneavoastră doar pentru a nu mai avea depresie?

Andrew Solomon: În primul rând cred, cu aroganţă, că aş fi avut succes şi în altceva. Cred că lupta este o parte importantă a condiţiei umane. Am fost transformat de experienţa depresiei într-o persoană mai bună şi mai profundă. A fost o experienţă transformativă, dar există multe alte experienţe care te pot transforma, sunt multe dificultăţi care pot deveni productive. Abilitatea noastră de a fi fericiţi sau trişti, de a fi furioşi sau dezamăgiţi, de a fi plini de durere, e ceea ce ne face umani. Capacitatea de a ne îngrijora în privinţa posibilităţii de a pierde persoana pe care o iubim este o componentă centrală a iubirii însăşi. Nu aş renunţa niciodată la capacitatea de a fi trist, dar dacă mi s-ar da posibilitatea să aleg orice de pe lume aş renunţa imediat la agonia caracteristică depresiei. Tristeţea şi depresia sunt două stări foarte diferite.

V.M.: Aţi învins depresia sau doar aţi făcut pace cu ea?

Andrew Solomon: Am făcut pace cu ea. Încă am nevoie de tratament, dar nu mai e centrală în viaţa mea. Depresia nu-mi mai domină conştiinţa, dar ar fi o exagerare să spun că am învins-o. Şi ca să mă întorc la prima întrebare, cred că e minunat să ai o viaţă plină de plăceri, cred că plăcerea poate fi o cale spre fericire, dar mai cred că oamenii nu ar trebui să fie deturnaţi de pe drumul spre fericire transformând plăcerea într-un scop. Medicaţia sau psihoterapia nu-ţi vor oferi o viaţă fericită. Dar îţi vor oferi capacitatea de a-ţi căuta fericirea.

Andrew Solomon este absolvent al Universităţii Yale şi doctor în psihologie al Universităţii Cambridge. Pentru „Demonul amiezii”, cartea sa despre depresie, a primit National Book Award, iar ultima sa carte, „Far from Tree”, a fost inclusă de New York Times pe lista celor mai bune zece cărţi din 2012. Articolele lui Solomon apar în The New Yorker sau New York Times Magazine.”

Publicat în Articole consiliere psihologica / psihoterapie | Etichetat , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

De la hartuirea in familie la cea in scoala si apoi la cea de pe scena locului de munca


Ni se intampla multora dintre noi sa traim experiente de viata (neplacute, dureroase) care ni se pare ca se tot repeta si nu intelegem de ce. Ajungem sa exclamam: „Oh! din nou! nu se poate!”  Totul are un istoric. Uneori nebanuit. Nu putine au fost persoanele pe care le-am asistat, care, hartuite la locul de munca, au descoperit pe parcursul interventiei terapeutice de profunzime ca au fost expuse la violenta psihologica (directa sau subtila, aproape ne-demonstrabila) in istoria lor de viata. E un scenariu de viata care ruleaza la nesfarsit si care ne aduce de fiecare data in acelasi punct. De ce? pentru ca avem o Lectie de invatat. E aproape imposibil sa inveti lectia de unul singur fara ghidaj. Exista desigur si exceptii in care iluminarea / resemnificarea / restructurarea apare ca un Dar.

Clipul de mai jos e unul minunat pentru ca ne ofera un exemplu de spargere a tiparului intr-o maniera nu numai creativa, inedita, dar si constructiva si sanatoasa.

 Ce imi inspira mie povestea pe care tocmai ati urmarit-o?

Copilul isi exprima suferinta abuzului din familie, dandu-si voie sa descarce toata tensiunea miscandu-se. Si o face asa cum simte el, in maniera-i proprie, fara impuneri si constrangeri limitative. In momentul in care este intimidat de gasca de la scoala, nu cade in plasa (nu se lasa din nou abuzat si nici nu incearca sa abuzeze), ci cu mult curaj alearga catre oaza lui de liniste – acolo unde se simte EL – insusi, unde face ceea ce ii place. Partea delicioasa a exemplului este data chiar la finalul clipului cand vom vedea ca agresorii – ei insisi isi schimba atitudinea si ii cer colegului pe care anterior il hartuisera sa ii invete dansul – ceea ce stia el sa faca mai bine. O poveste minunata in care ni se arata ca refuzarea intrarii si mentinerii in rolul de victima atrage chiar insanatosirea relatiilor interpersonale si jucarea lor pe un palier generator de satisfactii.

Dar cati dintre copiii abuzati au sansa de a descoperi spontan solutii la ceea ce traiesc?! Desigur, multi gasesc „solutii” – sunt binecunoscutele cazuri de crime in scoli cand o astfel de victima devine agresor si isi impusca chiar in perimetrul scolii colegii sau ei insisi ajung la sinucidere. Sunt si alte forme de autoagresare mai „soft” sa le numim asa, in care isi darama increderea in sine, respectul de sine, le sunt afectate performantele scolare samd.

Asa cum afirmam intr-unul dintre articolele scrise in trecut, persoanele cu istoric de abuz în copilarie (violenta in familie si bullying-ul in școala) pot fi predispuse la a experimenta o situație de abuz, ulterior, in piata muncii (mobbing), daca nu au incheiat povestea traumatica din trecut. Rana produsa cu ani in urmă, isi cauta vindecarea si, reapare, sub diverse forme si manifestari în viata individului traumatizat, pana cand, acesta, face saltul transformarii si reuseste sa vindece o durere mai veche printr-o pozitionare diferita de data aceasta.

Sper ca fiecare persoana care a trait astfel de experiente sa fie inspirata de modelul copilului de mai sus si sa prelucreze balastul din trecut, transformand totul intr-o experienta de crestere si evolutie personala. Iar daca nu se va intampla spontan acest lucru, poate solicita sprijin si consiliere pentru a nu mai perpetua scenariulde victima a hartuirii in fiecare etapa a vietii / nou context de viata / profesional in care intra.

In afara sprijinului terapeutic consider ca ar mai ajuta in vederea opririi lantului hartuire / violenta / intimidare in familie – in scoala – la locul de munca urmatoarele:

  • actiunile de informare si psiho-educatie: ex: campanii de preventie in scoli prin promovarea educatiei non-violente;
  • formarea atitudinii din frageda copilarie astfel incat persoanei sa nu i se mai para o normalitate la varsta adulta atitudinea agresiva/ submisiva (de supunere);
  • constientizarea faptului ca intotdeauna este nevoie de 2 parti pentru a fi posibila aparitia dinamici victima-agresor (ca si mai sus daca o persoana spune STOP abuzului sub o forma sau alta, ea nu va intra in rol de victima si deci nu va fi agresata);
  • intelegerea faptului ca hartuirea psihologica / intimidarea deriva din agresivitatea umana – caracteristica pe care toti o avem, dar care scapata de sub control poate deveni (auto)distructiva;
  • pentru realizarea preventiei unui asemenea fenomen e nevoie de o cultura si responsabilizare institutionala (incurajarea si transmiterea / impunerii unei culturi de tip zero-toleranta in familie, scoala, organizatie, societate);
  • constientizarea si acceptarea realitatii ca fenomenele de bullying / hartuire / intimidare / discriminare niciodata nu vor fi stopate si eradicate complet si deci, dezvoltarea unor mecanisme de gestionare a lor atat la nivel individual cat si grupal / societal.

*Material inclus in articolul „Relatia parinte – copil – scoala: factor favorizant al prevenirii abandonului scolar de catre elevul hartuit de alti colegi”, realizat pentru proiectul „Educație adecvată în sprijinul unei vieți bune și demne”,  POSDRU/181/2.2/S/152527

Publicat în Articole consiliere psihologica / psihoterapie, BULLYING, MOBBING | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Identitatea sexuala si identitatea de gen nu reprezinta unul si acelasi lucru!


Identitatea noastra sexuala este data de sexul biologic cu care ne nastem. In functie de organele sexuale externe, suntem fete sau baieti, dupa caz. Sigur, avem si o viata hormonala corespunzatoare, care face posibila aparitia unor caracteristici feminine secundare, respectiv masculine ce-s si ele definitorii pentru formarea identitatii noastre sexuale.

Identitatea de gen este insa altceva si anume inclinatia pe care fiecare dintre noi o avem catre un gen sau altul. Cu alte cuvinte ea reprezinta genul cu care o persoana se identifica. Feminitatea sau masculinitatea noastra. In cele mai multe cazuri (statistic vorbind) o persoana care are organe sexuale de tip feminin, are si o identitate de gen tot feminin si la fel pentru masculin.

Asta, stim bine, ca nu este insa o regula exclusiva. Sunt situatii pe care le remarcam, fara a avea un ochi de specialist, in care o fetita spunem ca e mai baietoasa sau un baiat ca e ca o fetita. Daca aceste tendinte se mentin, sunt dezvoltate, intarite si nerezovate pana la criza de identitate din adolescenta, apare un decalaj intre cele doua. Adica fetita devenita domnisoara isi dezvolta o identitate de gen masculin iar baiatul devenit tanar flacau una de tip feminin. Putine sunt situatiile de acest tip in care identitatea de gen sa fie pe deplin inteleasa si asumata de persoana sau de cei din imediata sa apropiere. Prin urmare, pot sa apara conflicte intrapsihice care sa perturbe serios echilibrul emotional al individului. Apar senzatii de inadecvare, oscilatii intre ce ar trebui sa fac si ce simt / ce imi vine sa fac si asa mai departe. Intrarea si mentinerea in viata de cuplu poate deveni una cu peripetii, mai ales ca fiecare dintre noi, avem de jucat anumite roluri, modelate de cele mai multe ori social.

E important sa privim identitatea de gen ca pe un cuantum, astfel ca, de ex, desi sunt femeie, sunt un pic mai polarizata masculin, adica am mai multe trasaturi masculine decat feminine si totusi, sunt, ma recunosc si ma asum ca fiind femeie. Iar disonantele, neimplinirile care deriva de aici se pot corecta prin educatie, antrenament, psiho-terapie etc.

Drama apare atunci cand gradul de apropiere de genul opus sexului este destul de mare sau foarte mare, atfel incat apare o ruptura intre ceea ce simt si ceea ce sunt obligat prin conditionarile sociale/ familiale sa fac. Asa apare transgender-ul (transexualul, travestitul). Unii considera acest lucru o tulburare, o devianta, altii fani ai pro-diversitatii, pro-incluziunii si nondiscriminarii, il iau ca pe o  normalitate.

Pentru a nu mai face risipa de cuvinte va invit sa urmariti un super material si sa reflectati cum ati reactiona daca ati avea un copil sau pe cineva apropiat ca cel prezentat mai jos: cum ati alege sa va pozitionati?

| Etichetat , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Suportul emotional si atasamentul


Nevoia de a iubi si de a fi iubiti apare de la inceputurile fiintarii noastre si ne influenteaza intreg parcursul dezvoltarii psihice.

Multe suferinte umane, imbolnaviri, insuccese, dificultati (inter)personale sau, mai grav, orori pe care ajung unii oameni sa le faca sunt generate de lipsa de afectiune la care au fost expusi. Aceasta este resimtita intotdeauna ca o respingere. Chiar daca uneori nu este intentia parintelui sa-si respinga copilul, e suficient sa se respinga pe sine insusi ca sa se ajunga la situatia in care cel mic sa se simta el respins.

Exista si reversul medaliei, ca suferinta pricinuita de carenta de afectiune sa faca posibila dezvoltarea unor mecanisme compensatorii astfel incat persoana sa devina una importanta, poate performera in activitatea prestata, sa aiba o functie / job / statut care sa presupuna contactul si expunerea la oameni si, prin asta, sa atraga atentia, aprecierea acestora. Totul pentru a acoperi rana din registrul lui A FI, A EXISTA. Acesta-i si mesajul pe care il transmite: uite sunt si eu important, merit sa fiu vazut, apreciat, iubit, SA EXIST„.

Mie imi place sa ma exprim in discutiile cu oamenii pe care ii asist in termeni de „avitaminoza afectiva” – da, acest simptom apare atunci cand nu ne simtim suficient de iubiti, acceptati, apreciati – si ne determina o stare de lesuiala, greata sau anemie (parca se scurge viata din noi, nu mai avem putere).

Dragostea materna este una de tip aparte pentru un copil si nu poate fi inlocuita cu adevarat. Un copil abandonat inca de la nastere, va suferi o trauma de abandon si, inevitabil, una de respingere. Mesajul inconstient care ruleaza in mintea copilului „nu am fost suficient de bun ca sa fiu pastrat”. Nu vreau sa intru foarte mult acum in patologia si disfunctionalitatea pe care aceste rani le atrag dupa sine, ci vreau sa vorbesc despre cat de importanta este dragostea parinteasca, indeosebi cea materna pentru copil. Inainte de a intra in detalii va invit sa urmariti clip-ul de mai jos, care transmite mesajul extrem de clar:

Imbratisarea mamei pentru bebelus / copilul mic inseamna mai mult decat asigurarea ca va fi hranit, inseamna si linistirea acestuia si transmiterea mesajului ca si atunci cand se afla intr-un mediu strain este in siguranta, nu i se poate intampla nimic rau. E interesant de observat cum copilul care incepe sa exploreze locuri straine in al doilea an de viata, o face doar luandu-si parintele de mana sau persoana care l-a crescut / ingrijit in primul an de viata. Vorbim aici de dezvoltarea unui atasament securizant, atasament care are un rol foarte clar in dezvoltarea fiintei umane:

  • ne ajuta sa traim siguranta de care avem nevoie copii mici fiind cand exploram mediul;
  • este baza dezvoltarii relatiilor interpersonale de mai tarziu.

John Bowlby, (1973) este unul dintre cele mai reprezentative nume in dezvoltarea teoriei atasamentului si el subliniaza ideea ca inabilitatea sau dificultatea de relationare a adultului este explicata de esecurile pe care le-a trait persoana la varste foarte timpurii in relatia cu figura parentala.

Desi dragostea parentala nu poate fi inlocuita nicioadata pe deplin, am vazut in repetate randuri cum copiii gasesc o „rezolvare” la absenta parintelui, identificandu-si si atasandu-se de niste figuri de substitut. Adica de persoane care sunt capabile si disponibile sa le ofere ceea ce ei cauta. Cand nu se intampla nici acest lucru, gasesc o rezolvare mai putin buna – aceea de a avea o jucarie – ca obiect de atasament (o papusa, un ursulet etc.). Sau, ca in clip, cand isi deseneaza conturul mamei si ii cauta imbratisarea.

Atasamentul este tendinta oricarui copil de a cauta apropierea fata de persoanele care il ingrijesc si de a se simti in siguranta in prezenta acestora. 

Atkinson (Introducere in psihologie, p.581) in urma studiului unor cercetari realizate de americani descrie comportamentul copiilor cu diverse tipuri de atasament.

A. Copilul cu atasament bazat pe securitate – copilul este ingrijit de mama si simte ca aceasta ii raspunde nevoilor lui

  • Indiferent daca sunt suparati sau nu la plecarea mamei, copiii cu atasament bazat pe securitate incearca sa interactioneze cu mama cand aceasta se intoarce.
  • Unii copii se multumesc sa stie ca mama s-a intors, continuand sa se joace.
  • Altii cauta contactul fizic cu mama.
  • Exista si o categorie de copii intens preocupati de prezenta mamei, de-a lungul intregii secvente, manifestan disconfort major cand aceasta paraseste camera.

B. Copilul cu atasament bazat pe insecuritate: EVITANT

  • Acesti copii evita in mod evident interactiunea cu mama in decursul episoadelor de reintalnire cu ea.
  • Unii o ignora aproape in intregime.
  • Altii manifesta incercari combinate de a interactiona cu mama si de a evita interactiunea. Astfel de copii dau mamei putina atentie, cand aceasta se afla in camera, si, deseori, nu par deranjati cand ea pleaca. Daca totusi manifesta disconfort, sunt la fel de usor de linistit de catre femeia straina ca si de mama.

C. Copilul cu atasament bazat pe insecuritate: AMBIVALENT

  • Manifesta rezistenta fata de mama in cursul reintalnirii. Simultan, ei cauta si rezista contactului fizic cu mama. De exemplu,plang pentru a fi luati in brate, iar imediat tipa sa fie lasati jos.
  • Unii actioneaza pasiv pangand dupa mama si manifestand rezistenta cand ea se apropie.

D. Copiii dezorganizati

Manifesta deseori comportamente contradictorii. De exemplu,

  • se apropie de mama avand grija sa nu o priveasca;
  • se apropie de mama si apoi o evita in mod uimitor;
  • incep sa planga imediat dupa ce mama ii aseaza pe podea;
  • unii par dezorientati, aparent nu au emotii sau par deprimati.

Concluzionand, copiii cu un atasament bazat pe securitate, care primesc suport emotional, dragoste si afectiune, se simt in siguranta si sustinuti, fac fata mai usor situatiilor si experientelor noi, comparativ cu copiii care au un atasament bazat pe insecuritate. Acestia din urma au un potential mai crescut de a dezvolta anumite reactii de agresivitate sau autoagresare, lasitate sau neincredere, anxietate, diverse tipuri de blocaje inclusiv la nivelul trairii initimitatii.

Sunt multi sceptici care considera ca iubirea ramane subiect de telenovele, de romane sau filme romatice, neintelegand ca ea este de fapt un ingredient esential al construirii noastre ca oameni sanatosi psiho-emotional, fizic si spiritual si ca reprezintachiar un motor al dezvoltarii personalitatii noastre intr-un mod armonios.

Publicat în Articole consiliere psihologica / psihoterapie, Copii - Dezvoltare personala | Etichetat , , , , , , , , , | Lasă un comentariu