BULL


Aseara am participat la un eveniment inedit din lumea teatrului romanesc. Este vorba despre piesa „Bull” de Mike Bartlett pusa in scena de 4 actori profesionisti romani, sub coordonarea Elenei Morar care s-a ocupat cu mult talent de partea de regie. Despre intreaga echipa aici. Iar despre ingeniosul proiect aici.

Imagini pentru bulltheplay

Vreau neaparat sa va impartasesc despre experienta minunata pe care am avut-o, pentru ca tema piesei a fost fenomenul de bullying la locul de munca. Concret, o echipa formata din doi agenti de vanzari si teamleader-ul acestora se intalnesc la o sedinta si, in asteptarea, sefului cel mare au tot felul de interactiuni. Acesta urma sa se decida pe care dintre cei trei sa il disponibilizeze. Intre angajati, au loc schimburi de replici extrem de agresive si ni se sugereaza ca acest tip de relationare are un istoric in spate, nu e ceva nou. Doi dintre ei (Isobel, angajata de 6 luni, o tanara foarte sexy si Tony, team leader-ul, ce face pe sarmantul si pe omul de succes) se coalizeaza impotriva celui de-al treilea, Thomas, incercand sa il determine sa isi dea singur demisia. Incep astfel variate atacuri, jigniri verbale pana la exploatarea punctelor vulnerabile, atacarea demnitatii, intimidare samd.

Fotografia postată de BULL de Mike Bartlett.

Sursa foto: pagina de facebook a proiectului

Entuziasmul meu, referitor la acest eveniment, deriva din faptul ca am descoperit o piesa jucata cu mare arta care ilustreaza extrem de bine fenomenul hartuirii la locul de munca, uneori denumit si prin termenul de „mobbing”, de care ma ocup indeaproape de cel putin 7 ani, atat in cabinet cat si in afara acestuia. Din toate formulele in care am abordat acest fenomen, pentru partea de constientizare si familiarizare, varianta de aseara mi s-a parut de departe a fi cea mai eficienta.

Fotografia postată de BULL de Mike Bartlett.

Sursa foto: pagina de facebook a proiectului

Dupa jucarea piesei, care a durat aprox 1 ora, spectatorii au fost invitati sa ramana in sala pentru partea de discutii, informatii, clarificari, intrebari si raspunsuri oferite de catre membrii echipei (cei patru actori si regizoarea). Eu am oferit perspectiva psihologica asupra fenomenului, implicatiilor acestuia, efecte imediate si pe termen mai lung. Au fost multe opinii in sala, oameni diferiti cu experiente diverse, cele mai multe dintre persoane recunoscandu-se in cel putin intr-una dintre cele trei ipostaze: victima – agresor – martor.

Discutiile s-au „incins” asa cum este si fenomenul si timpul a zburat mult dupa ora propusa inspre finalizarea evenimentului, iar la 22:30 a trebui sa oprim pentru ca altfel am fi putut continua pana dimineata si tot nu am fi epuizat toate semnele de intrebare.

Vestea foarte buna pe care vreau sa o impartasesc cu voi este ca echipa proiectului este deschisa catre noi colaborari, in sensul ca se pot deplasa in companii si sa interpreteze piesa  la locul de munca, adica exact pe scena vietii unde apare fenomenul. Este imposibil ca participantii sa nu se identifice pe ei sau sa nu recunoasca pe altii in situatia de a traversa o astfel de experienta.

Fenomenul apare si in mediul scolar, de fapt de cele mai multe ori e asociat cu violenta scolara. La copii, exact in acelasi mod, in programele antibullying pe care le implementez, constientizarea prin teatru a fost cea mai eficienta si a generat cele mai frumoase efecte.

Sigur, nu vom putem „extirpa” aceasta „buba” a societatii doar prin vizionarea unei piese de teatru. Discutiile postpiesa in mod cert sunt necesare, dar nu suficiente. Ele doar aduc un plus de informare si clarificare a fenomenului, a mecanismelor din spatele lui care il fac sa fie atat de posibil, a aspectelor care ne vulnerabilizeaza sa intram intr-un rol sau altul. Si, cateva mici recomandari, pentru cum sa nu ajungem in situatie sau cum sa o gestionam atunci cand trauma s-a produs.

Pentru ca nu cred in ideea de retete in general (nici macar in bucatarie, cu atat mai mult in psihoterapie), recomand ca fiecare situatie sa fie tratata in mod particular, pentru ca detaliile pot face diferenta atat in aparitia si structurarea traumei legata de evenimentele de hartuire psihologica dar si in interventie.

 

 

Anunțuri
Publicat în BULLYING, MOBBING | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Workshop bullying, 29 octombrie 2017


Bullying-ul amputează sănătatea emoțională şi relațională a copiilor noștri. E o traumă care se întâmpla, paradoxal, cel mai adesea în cadrul școlar , adică acolo unde noi ne trimitem copiii pentru a-i „face oameni mari” și unde ar fi cât se poate de pertinent să ne dorim ca ei să fie în siguranță, creascând frumos și evoluând echilibrat. Părinții acuză profesorii pentru ce se întâmplă cu copiii lor în perimetrul școlar, profesorii se simt neputincioși să intervină pentru că simt că se luptă cu morile de vânt atâta vreme cât părinții le pasează lor „cartoful fierbinte”. Părinţii consideră că rezolvarea vine din educația de la şcoală, cadrele didactice că fără cei şapte ani de acasă nu putem vorbi de posibilitate reală de schimbare. Nu mai zic de copiii care ajung să se simtă bulversați şi care, mulți dintre ei, înțeleg trecerea prin şcoală ca pe o luptă de supraviețuire.
teaser Flori

Workshop STOP BULLYING! 29.10.2017, ora 10:00 Facultatea de Psihologie, Universitatea din Bucuresti

De câțiva ani, împreună cu echipa mea de specialiști, am încercat diverse formule de intervenție pe această problematică, implementând programe antibullying pentru copii de la vârsta de 6 ani până la 18 ani, atât în școala privată cât şi în cea publică. Despre soluțiile identificate, vă invit să vorbim la Workshopul STOP bullying! din 29 octombrie, din cadrul Conferinței Internaționale de Psihotraumatologie, eveniment adresat atât specialiștilor cât și publicului larg. Un preview al atelierului puteți urmări aici: Video teaser workshop bullying.
Publicat în ACTIVITATI IN DESFASURARE 2016, Aparitii media, Articole consiliere psihologica / psihoterapie, BULLYING, Sunt parinte! | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

Conferinta internationala de psihotraumatologie, Bucuresti, 2017


Trauma psihică nu mai e o noutate pentru nimeni, ci o realitate. Există și a o ignora și mai ales a nu ne îngriji de consecințele ei, înseamnă a ne îmbolnăvi inclusiv în plan fizic (psihosomatic) cât şi relațional. Din pulsul luat atât din propria practică profesională cât și a colegilor mei de breaslă, am sentimentul că în sfârșit ne aliniem și noi ca popor altor națiuni care au plasat psihologul ca profesie și serviciile psihologice într-un loc important în aria sănătății umane.

afis conferinta
Īn opinia mea a păstra rezultatele studiilor științifice la nivelul comunității de psihologi echivalează cu a irosi mult din beneficiile descoperilor din cadrul acestei munci de cercetare. Tocmai de aceea ISTT încearcă să aducă împreună vocile reprezentative la nivel internațional din domeniul psihotraumatologiei atât cu comunitatea de psihologi  cât și cu publicul larg din România interesat de sănătatea psihică a omului. Acest lucru se va întâmpla in cadrul Conferinței Internaționale de Psihotraumatologie din 27-29 octombrie, București.
Detalii găsiți aici sau urmăriind înregistrările de mai jos.

Despre conferinţă

Cine poate participa la conferinţă

Iar despre trauma psihică pe înțelesul tuturor, puteți urmări această înregistrare cu Diana Vasile, președinte ISTT.

 

Publicat în ACTIVITATI IN DESFASURARE 2016, Aparitii media, Articole consiliere psihologica / psihoterapie, BULLYING, Sunt parinte! | Etichetat , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Infidelitatea


Niciodata nu m-au surpins persoanele care au venit in terapie si mi-au vorbit despre infidelitate atunci cand se aflau intr-o relatie cvasi-moarta sau, spre ex, una in care era prezenta violenta de orice fel. Ce m-a surprins cel mai tare au fost persoanele care erau in relatii (aparent) fericite, care indeplineau toate criteriile universal cunoscute prin care definesti o relatie „reusita”. Si totusi inselau. Sau aflasera ca sunt inselate.

Va propun vizionarea unei prelegeri a lui Esther Perel pe tema infidelitatii. Ea ofera o alta perspectiva asupra infidelitatii si ne invita sa reflectam la cateva intrebari legate de acest subiect. Am notat si eu mai jos cateva aspecte relevante din discursul sau, pe care il puteti viziona in totalitate aici. (Pentru cine doreste subtitrare, exista posibilitatea de a alege o alta limba de la butonul de Settings – dreapta jos, Subtitles – Romana).

  • DE CE INSALA OAMENII FERICITI?
  • ARE PASIUNEA UN TERMEN DE GARANTIE LIMITAT?
  • EXISTA UNELE LUCRURI PE CARE CHIAR SI O RELATIE BUNA NU LE POATE OFERI?
  • E INTOTDEAUNA O AVENTURA SFARSITUL UNEI RELATII?
  • DE CE INFIDELITATEA PRODUCE URMARI INCARCATE DE MULTA SUFERINTA?
  • CUM NE VINDECAM DUPA O AVENTURA?
  • CAND O ESCAPADA IESE LA IVEALA CE POT FACE CONCRET CUPLURILE?
  • CE ARE DE FACUT FIECARE DINTRE CEI DOI DUPA INCHEIEREA AVENTURII?

  • CAND SPUNEM INFIDELITATE LA CE ANUME NE REFERIM?

Intalnire, poveste de dragoste, sex platit, spatiu virtual de chat, un masaj cu un final fericit? Nu exista o definire universal valabila a infidelitatii.

Trei elemente cheie:

  • o relatie secreta („inima” aventurii);
  • o legatura emotionala mai slaba sau mai puternica;
  • alchimia sexuala (esentiala – pentru ca entuziasmul / tremurul/ vibratia erotica e atat de mare incat sarutul pe care doar ti-l imaginezi poate fi la fel de puternic si fermecator ca atunci cand faci dragoste ore-ntregi).

Marcel Proust spunea:„imaginatia noastra e cea responsabila de dragoste, nu celalalt”.

  • E INTOTDEAUNA O AVENTURA SFARSITUL UNEI RELATII?

Exista un singur act simplu de abatere care poate distruge relatia unui cuplu, fericirea si chiar identitatea lor: aventura amoroasa. Acest act extrem de des intalnit este atat de prost inteles.

  • DE CE INFIDELITATEA PRODUCE URMARI INCARCATE DE MULTA SUFERINTA?

Pentru ca atinge securitatea emotionala. Ameninta modul in care ne raportam la sine. E perceputa ca fiind o violare a increderii, o criza de identitate. Pot sa mai am incredere in tine? Pot sa mai am incredere in cineva?

Idealul romantic e cand te concentrezi pe o singura persoana in a-ti indeplini o lista nesfarsita de nevoi. Sa fie cel mai tare iubit, cel mai bun prieten, cel mai bun parinte, confidentul de incredere, partenerul emotional, egalul intelectual.

Infidelitatea e perceputa ca fiind tradarea suprema.

Cultura din zilele noastre promoveaza ideea ca merita sa fim fericiti. Cand partenerul nu ne implineste nevoile si dorintele, ne simtit „indreptatiti”. Daca inainte se divorta pentru ca nu eram fericiti astazi se divorteaza pentru ca „meritam / putem sa fim mai fericiti”. Inainte divortul / a pleca era o rusine, azi a ramane intr-o relatie in care ai fost inselat e resimt ca fiind o rusine. (apropiatii inselatului ii spun: „pleaca! Paraseste-l! Scapa de balast!”)

Presupunerea tipica e ca daca cineva insala e ceva in neregula cu tine sau cu relatia. Daca ai acasa tot ce iti trebuie nu mai ai ce cauta in alta parte.

Apare uneori si la monogamii convinsi (cel putin pentru partenerul lor) un conflict intre valorile si comportamentul lor. Oameni fideli zeci de ani intr-o zi trec o limita pe care nu au crezut vreodata ca o vor trece, cu riscul de a pierde totul. Aventurile amoroase sunt un act de tradare si o expresie a tanjirii si a pierderii. In miezul unei escapade se afla adesea un dor si o dorinta de a avea o legatura emotionala, noutate, libertate, autonomie si intensitate sexuala, dorinta de a gasi un sine pierdut sau o incercarea de a readuce vitalitatea in fata pierderii si tragediei.

Multi infideli spun ca se simt viiAdesea ei povestesc despre pierderi recente. Un parinte care a murit, un prieten care a pierit prea curand,  vesti proaste de la medic. Moartea si mortalitatea traiesc adesea in umbra unei idile, pentru ca ridica semne de intrebare: Asta e tot? Mai e si altceva? O sa mai continui asa inca 25 de ani? O sa mai simt vreodata ce am simtit? Unele idile sunt o incercare de a invinge intunericul , un antidot impotriva mortii. Idilele sunt prea putin legate de sex si mult mai mult de dorinta. Dorinta de atentie, de a te simti special, important. Faptul ca nu poti avea iubitul tine dorinta vie. Acesta este un mecanism al dorintei. Incompletitudinea, ambiguitatea, te face sa doresti ceea ce nu poti sa ai.

Se intampla deseori ca atunci cand cautam privirea altuia nu e intotdeauna partenerul caruia ii intoarcem spatele, ci persoanei care am devenit. Si nu cautam intotdeauna oalta persoana ci un alt sine.

  • CUM NE VINDECAM DUPA O AVENTURA?

SA TRANSFORMI CRIZA CUPLULUI INTR-O OPORTUNITATE DE CRESTERE, REGENERARE A RELATIEI.

Multe cupluri datorita acestei dezordini ce poate duce la o noua ordine, vor avea discutii profunde, sincere si deschise , asa cum nu au mai avut demult. Partenerii care nu mai erau interesati sexual devin infierbantati de o dorinta pe care nu si-o pot explica. Ceva legat de frica de a pierde, va reaprinde dorinta si va deschide drumul unui nou tip de adevar.

  • CAND O ESCAPADA IESE LA IVEALA CE POT FACE CONCRET CUPLURILE?
  1. cel care a inselat sa puna capat aventurii.
  2. exprima vina si remuscarea de a-si fi ranit partenerul.

Multi infideli au remuscari ca isi ranesc partenerul dar nu se simt vinovati pentru aventura in sine. Diferenta asta e importanta.

  • CE ARE DE FACUT FIECARE DINTRE CEI DOI DUPA INCHEIEREA AVENTURII
  1. Responsabilitatea celui care a inselat sa aiba grija mai mult el pentru un timp de relatie pentru ca altfel il poate scapa pe celalalt de obsesia si de nevoia de a se asigura ca aventura e data uitarii si ca increderea incepe sa se recladeasca.
  • Responsabilitatea celui care a fost inselat e sa faca lucruri care ii readuce sentimentul propriei valori, sa se inconjoare de iubire, de prieteni si activitati ce readuc bucuria, sensul si identitatea.

Ambii:

  • Sa lase deoparte detaliile sordide: „unde eraii?”, „unde ati facut-o?”, „cat de des?”, „e mai buna ca mine la pat?”
  • Mai benefic este sa caute sensul si motivele: „ce a insemnat escapada asta pentru tine/mine?”, „ce ai putut trai cu celalat si nu (mai puteai trai )cu mine?”, „ce apreciezi la noi?”

Fiecare aventura poate redefini o relatie si fiecare cuplu decide ce duc cu ei mai departe dupa incheierea ei.

Aventura ne pune in fata dinamicii de victima-agresor, insa a privi lucrurile dihotomic, in alb si negru fara a vedea nuantele este blocant, pentru toate partile.  Rolurile de victima si agresor apartin ambele parti deopotriva. Sunt multe feluri in care putem rani partenerul d ecuplu: desconsiderare, neglijare, indiferenta, violenta. Tradarea sexuala e doar una dintre formele de a-ti rani partenerul. Cu alte cuvinte victima unei aventuri nu e intotdeauna victima intr-o casnicie.

Asa cum unora dintre bolnavii de cancer, boala le ofera o noua perspectva, asa si un cuplu poate creste si evolua dupa un asemenea eveniment. Da, infidelitatea e despre durere si tradare, pe de alt aparte despre dezvoltare si cautare de sine prin celalalt. 

Pentru ca infidelitatea este de cele mai multe ori e traita ca fiind traumatica, este dificil sa se obtina crestere si dezvoltare posttraumatica fara asistare psihologica de specialitate.

Variantele sunt: fie psihoterapia individuala pentru fiecare partener in parte (cand vorbim de rana de identitate mai ales), fie terapia de cuplu cand sunt dificultati de reasezare a relatiei, de reconectare a celor doi parteneri.

Publicat în Articole consiliere psihologica / psihoterapie, cupluri si / sau familii | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

Bullying-ul – risc pentru consum de substante


In 17 mai 2017, in calitate de psiholog al Institutului pentru Studiul si Tratamentul Traumei, am spus „da” invitatiei dnei Emma Zeicescu, moderatorul emisiunii „Perfect imperfect” de la TVR1, pentru a explica in doua vorbe legatura dintre agresiunea de tip bullying din perioada scolaritatii si riscul consumului de alcool, droguri, tutun in adolescenta.

Mai multe informatii despre fenomen puteti citi aici.

Sursa: http://perfectimperfecte.ro

 

Aici, intreaga interventie, stiri.tvr.ro:

http://stiri.tvr.ro/embed.php?video_id=144180

Publicat în adolescenti si copii, BULLYING | Etichetat , , , , , , , , | 1 comentariu

Parinti prea ingaduitori, parinti prea exigenti


A fi parinte, zic unii, e cea mai grea meserie din lume. Dar si cea mai plina de satisfactii.

Eu as spune ca este in acelasi timp, pe langa o ocupatie (sau un job din care o data intrat nu mai poti demisiona) si stiinta si arta. Stiinta se refera la preocuparea de a te informa corect si responsabil care sunt “atributiile postului”, arta este data de priceperea, maiestria de a creste un suflet frumos si sanatos, echilibrat emotional si cu abilitati de a deveni din omida fluture (adica de a se autonomiza). Altfel spus, arta de a-l ajuta sa ii creasca aripi pe care sa le foloseasca pentru a-si lua zborul din cuibul parintesc, de a pasi cu incredere in viata si a deveni ADULT (inclusiv emotional).

Multi dintre adultii de azi sunt rezultatul interactiunii copiilor ce au fost, cu proprii parinti. Relatiile umane in general, si cele mai semnificative (cum este si cea de parinte-copil) in special, sunt principala sursa pentru starea de bine a omului sau…pentru suferinta – depinde de caz.

De aceea o autoevaluare a rolului meu de parinte este nu numai necesara dar si extrem de benéfica pentru copilul meu. Sunt prea ingaduitor sau prea exigent? Cum sa ma situez in raport cu copilul meu astfel incat sa ii dau libertate dar sa imi pastrez si autoritatea (buna, sanatoasa) in fata lui astfel incat sa ii pot fi un adevarat ghid in primii lui ani de viata?

Raspunsul meu (inspirat din Analiza tranzactionala) incepe mai intai cum sa NU fim ca parinti – care sunt atitudinile cele mai nocive pentru sanatatea relationala cu copilul meu:

1.A. PARINTELE PERSECUTOR – intru in aceasta stare emotional-atitudinala atunci cand am tendinta:

  • de a subjuga,
  • de a impune reguli (neadecvate) – doar pentru ca “asa vreau eu, asa spun eu” / “eu te-am facut, eu comand in casa asta. Tu sa iti spui parerea cand vei fi la casa ta!”
  • de a impune norme dificile inutile, arbitrare, umilitoare, rigide.

Este periculoasa aceasta atitudine pentru ca efectele in viata copilului meu vor fi urmatoarele:

1.B. COPILUL SUPUS – in majoritatea situatiilor, nu numai in relatie cu mine, dar si cu ceilalti va fi:

  • Timid
  • Anxios
  • Inhibat
  • Dependent
  • Influentabil
  • Confuz

2.A. PARINTELE NORMATIV – ma recunosc atunci cand in majoritatea timpului in relatie cu copilul meu am tendinta de a:

  • Securiza prin reguli clare – ii explic copilului de ce e importanta regula si care sunt consecintele nerespectarii ei
  • Introduce norme útile, aplicabile, flexibile si suple.

Desi aceasta atitudine e ceva mai blanda si mai nonabuziva decat prima, a face exces de reguli, poate avea repercursiuni asupra copilului care va deveni:

2.B. COPILUL ADAPTABIL – adica va fi:

  • Fericit , Realist, In largul sau, va face ce i se cere, ascultator insa:
  • va avea dificultati sa se abata de la norma, regula, chiar si atunci cand situatia o cere, pierzand astfel din spontaneitate, originalitate, avand mai degraba tendinta de a se conforma, de a se raporta mai mult la ce spun autoritatile din viata sa  si mai putin la propria opinie.

3.A. PARINTELE SALVATOR/SUPRAPROTECTOR devin asa atunci cand sunt:

  • Sufocant (sunt ultraprezent in tot ceea ce face copilul)
  • Ofer ajutor ineficient, fara sa mi-l ceara copilul (ex: “Lasa mama ca iti rezolv eu tema ca asa termini mai repede”)
  • Nu corespund rolului meu.

As asemana un copil care creste cu un astfel parinte, cu un copac sau planta la care nu ajunge soarele fiind in umbra altuia mai mare care il acopera sau cu o fiinta captiva intr-o bula de cristal careia i se rapeste spatiul si libertatea de miscare si de fiintare. Atunci copilul va fi:

3.B. COPILUL REBEL – cu o atitudine predominant:

  • Agresiva
  • In opozitie cu tot si cu toate
  • Provocativ si anti-autoritate

Bun, dar daca prea ingaduitor nu e bine, prea exigent nu e bine, atunci cum e bine?

Atitudinea echilibrata, fara excese de niciun fel, adaptabila si flexibila atunci cand contextul o cere, centrata pe nevoile copilului nostru si respectand rolul fiecaruia dintre noi – este recomandarea mea.

Analiza tranzactionala numeste aceasta stare ca fiind:

4.A. PARINTELE HRANITOR, cel care:

  • Sustine autonomía
  • Ofera ajutor, la cerere, nu mai mult si atunci cand copilul e in imposibilitate de a se ajuta singur.

4.B. COPILUL LIBER este cel care ii corespunde si il recunoastem ca fiind:

  • Fericit, multumit, activ, combativ (atunci cand situatia o cere)
  • Creativ, spontan, direct, independent.

Uneori intram intr-una dintre starile nepotrivite, nu pentru ca am dori sau ne-am propune acest lucru, ci pentru ca, cel putin pentru moment, nu putem face altfel. Fie pentru ca, poate la randul nostru, si noi am avut o astfel de relatie cu parintii nostri, fie pentru ca ceva se intampla in viata noastra si ne face mai putin disponibili emotional pentru copil.

As mai adauga faptul ca si noi, adultii, putem avea momente in care sa intram intr-una din starile descrise mai sus fata de propria persoana. De ex, sa am o atitudine persecutorie, de autoagresie fata de mine, fiind extrem de rigid cu munca mea si nepermitandu-mi libertatea de a imi lua momente de respiro, de a solicita un concediu de odihna atunci cand simt ca ma epuizez. Dupa o asemenea perioada ar trebui sa nu fiu surprins cand, intr-un, compensator, in rol de copil supus care experimenteaza stari de indoiala, anxietate, confuzie, supunere fata de autoritatile din viata mea.

Nu pot fi parinte bun pentru copilul meu daca nu am o relatie echilibrata cu mine. Prin urmare, atunci cand constientizez ca dificultatile de a stabili relatii sanatoase cu mine, cu copilul sau cu ceilalti devin destul de serioase, a cere sprijin psihologic, este un act de igiena mentala / emotionala.

Publicat în adolescenti si copii, Aparitii media, Articole consiliere psihologica / psihoterapie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Workshop mobbing – martie 2017 Bucuresti


A trecut deja un an de la prima editie a workshop-ului (in)formativ pe tema hartuirii psihologice la locul de munca propus de ISTT.        IMG_0155IMG_0165

Pentru ca entuziasmul participantilor din 2016 a fost mare, asa cum am promis, reluam acest program. In data de 31 martie – 1 aprilie voi avea placerea de a reveni alaturi de psihoterapeut si presedinte ISTT – Diana Vasile, cu propunerea de a ne uita impreuna la un fenomen care nu mai este deja tabu, despre care a inceput sa se vorbeasca din ce in ce mai mult. 

Ca si data trecuta, aspiratiile noastre de la aceasta intalnire sunt indraznete:

  • vom intelege aspecte esentiale din ce inseamna traumatizarea psihicului uman, ce este o trauma de relatie si care sunt caracteristicile traumei psihice din relatiile de munca.
  • Vom invata sa recunoastem o situatie de mobbing, ne vom stimula reciproc sa denormalizam abuzul psihologic la locul de munca, intelegand care sunt sursele aparitiei acestui comportament si care sunt posibilitatile de gestionare sanatoasa a acetui tip de agresiune.
  • Studiile de caz, exercitiile si lucrul in echipa, ne vor fi aliati importanti in explorarea aspectelor mai putin placute de la locul de munca (precum hartuirea psihologica si discriminarea) dar atat de prezente!
  • Achizitiile obtinute in urma acestui workshop ne vor ajuta sa identificam corect aparitia acestui fenomen in viata noastra sau a apropiatilor nostri din indiferent ce rol avem (psiholog, psihoterapeut, specialist HR sau pur si simplu cunoscut al celui caruia i se intampla). Prin urmare, cursul este deschis si ne-specialistilor interesati de subiect! Psihologii se vor bucura de un nr de 12 credite din partea COPSI.
  • Una dintre intrebarile cele mai prezente in editia anteriora – ce putem face cand apare o situatie de mobbing, cum ne putem apara? isi va gasi raspunsul in acest workshop pentru ca vom construi planuri operationale de preventie si combatere mobbing la nivelul persoanei-victima, al organizatiei in care se intampla dar si la nivel societal.

Pentru mai multe detalii legate de tematica workshopului click aici si pentru inscriere click aici.

Alaturi de colegele mele, am abordat aceasta tema si in emisiunea de la RRC – ce poate fi ascultata aici:  Emisiune mobbing Radio Romania Cultural.

Sursa foto 3: Radio Romania Cultural.

Publicat în MOBBING, Oportunitati dezvoltare personala pentru adulti | Etichetat , , , , , , , , , | 1 comentariu

Grup de suport gratuit anti-mobbing*


Grupul de suport anti-mobbing reprezinta una dintre modalitatile principale de a combate efectele acestui fenomen si de a readuce sentimentul de bine in viata oamenilor. Totodata, aceasta maniera de lucru permite o crestere psiho-emotioanala in randul membrilor grupului, astfel incat, in situatii viitoare, ei sa aiba capacitatea de a se proteja de asemenea agresiuni.

5

In cazul in care:

  • Simti ca ceea ce se intampla la locul de munca te copleseste;
  • Te gandesti chiar si noaptea la problemele de la serviciu;
  • Ai o stare de indispozitie sau de oboseala care pare ca nu se mai termina;
  • Cand te pregatesti sa te ridici din pat dimineata ai nevoie de eforturi din ce in ce mai mari pentru a te mobiliza;
  • Simti ca oricate eforturi ai face, acestea nu sunt apreciate;
  • Gandul la o noua zi de munca te streseaza;
  • Atmosfera de la locul de munca este apasatoare;
  • Ai colegi care se adreseaza celorlalti intr-un mod agresiv;
  • Mediul de la locul de munca pare toxic;
  • Te surprinzi gandindu-te uneori ca iti place ceea ce faci, dar relatiile de munca sunt dificile;
  • Ai ajuns sa te indoiesti uneori de tine;
  • Crezi ca te-ar ajuta sa vorbesti despre aceste lucruri, dar nu ai gasit inca persoanele care sa inteleaga cu adevarat;

Putem cauta impreuna solutia potrivita pentru situatia ta!

  • Noi stim cat de greu poate fi!
  • Am trecut si noi prin medii de lucru in care stresul nu venea dinspre ceea ce aveam de facut, ci dinspre mediul relational de la locul de munca.
  • Am cunoscut persoane pentru care mediul de lucru a devenit o terorare si care ar fi renuntat la locul lor de munca numai ca sa scape, insa nu isi permiteau financiar aceasta.
  • Am cunoscut persoane care au reusit sa isi regaseasca claritatea cu privire la ceea ce se intampla de fapt si sa isi dea seama ce pot chiar ele schimba, astfel incat sa repuna lucrurile intr-o perspectiva corecta. 

Exista solutii de schimbare a ceea ce se intampla! Exista posibilitatea de a fi bine!

Putem cauta impreuna solutia potrivita pentru situatia ta!!

Nu esti singur! Alatura-te grupului nostru!

6

  • Perioada: februarie – mai 2017. Grupul va incepe in momentul in care minim 6 persoane isi vor confirma participarea, dar nu mai devreme de 24 februarie.
  • Durata: 2 ore, vinerea 18:30-20:30**
  • Cost: ISTT ofera un numar de 6 sedinte gratuite, ulterior acestora (in masura in care se doreste continuarea participarii), costul va fi de 60 ron/sedinta.
  • Tip grup: deschis (oricand se pot alatura noi membri).
  • Locatia: va fi anuntata ulterior inscrierii.
  • Facilitatori grup:

Flori-Ana Buzila (Andronache), psiholog principal, a infiintat si coordonat primul centru antimobbing din Romania. Este specializata in evaluarea psihologica, consilierea profesionala si psihoterapia persoanelor hartuite psihologic si/sau discriminate la locul de munca, formator in managementul resurselor umane. Specializarea in consilierea anti-mobbing a fost facuta in Italia, in prezent oferind servicii de consiliere pentru problemele legate de locul de munca atat persoanelor fizice cat si in organizatii.

Madalina Lavinia Ivanciu, psiholog psihoterapeut cu experienta juridica in litigii de munca.

Pentru a afla mai multe detalii poti suna la telefon: 0726 102 069 (Flori) sau 0722 664397 (Madalina)

*Mobbing-ul sau hartuirea psihologica sistematica la locul de munca este o forma de persecutie sau teroare psihica asupra unui angajat din partea colegilor sau superiorilor, prin atacuri intentionate, repetate (timp de 3-6 luni), cu consecinte asupra sanatatii fizice, emotionale, profesionale si relationale a acestuia. Miza in mobbing este, de cele mai multe ori excluderea angajatului de pe post sau din organizatie.

**in masura in care apare dorinta participantilor de a muta intr-o alta zi a saptamanii / in weekend exista si aceasta varianta.

Publicat în Articole consiliere psihologica / psihoterapie, Articole consilierea in cariera, MOBBING, Oportunitati dezvoltare personala pentru adulti | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rolul jucariilor in viata copilului


Constatam la nivel empiric faptul ca acolo unde-i un copil, aproape fara excepție, vom vedea jocuri si jucarii. Jocul este activitatea de baza a copilului și calea prin care el se dezvolta, asa cum munca este cea de baza pentru adult. Jucariile ocupa un rol important in viata copilului inca din primele luni de viata.

Exista o intreaga industrie a jucariilor in ziua de azi si e o provocare constanta pentru producatorii si designerii de produs sa tina pasul cu nevoile clientilor aparent in permanenta schimbare.

girafa-sophie

Cand cumparam o jucarie / un joc inspre a-l darui unui copil este important sa tinem cont de cateva criterii esentiele pentru a face o bucurie completa  prin acest dar nu numai copilului dar chiar si parintelui:

  • Jucaria sa fie potrivita varstei si sa nu contina elemente / componente cu care sa se poata rani pe el sau pe alti copii. E inutil sa ii cumpar unui copil mai mic de 1 an o masina cu telecomanda sau nu stiu ce robotel pe care el nu il poate maenvra plus ca prin piesele sale, poate fi periculos pentru sanatatea bebelusului.
  • Materialul din care e realizata sa nu fie unul toxic sau sa contina substante toxice (cum ar fi unele vopseluri) – mai ales pentru bebelusii care duc totul la gura e important ca jucariile sa fie confectionate din materiale cat mai naturale (de ex cauciuc natural vopsit cu coloranti alimentari).
  • Sa aiba o functie educativa sau de stimulare psiho-senzoriala ori emotionala. Copilul petrece un timp valoros cu respectivul obiect si, in functie de varsta pe care o are, e nevoie sa il antreneze astfel incat el sa se dezvolte prin joc. Chiar si celor mai mici dintre copilasi o jucarie poate servi acestui scop daca ii antreneaza cele 5 simturi:
  1. vazul (prin coloritul atractiv),
  2. auzul (prin sunetele pe care le scoate),
  3. simtul tactil (prin particularitatile detectabile la atingere)
  4. mirosul (parfumul imprimat materialului – atentie sa fie nontoxic)
  5. gustul (mai ales pentru cei mai mici care duc obiectele in gura).

Acum, o jucarie inteligenta stie sa faca foarte multe: sa cante, sa-i citeasca povesti prescolarului , sa danseze, ce sa mai?! Un adevarat inlocuitor pentru parintele ocupat cu munca si alte indeletniciri care il impiedica de multe ori sa fie langa copil. Exista personaje pozitive si negative in povesti care sunt reprezentate in diverse papusi. Si cele negative pot fi oferite copiilor pentru ca ei cand se joaca vor include acele jucarii in jocul lor si vor fi un model de asa nu. Cu ajutorul jocului si jucariilor putem sa stimulam in copii experimentarea anumitor emotii si sentimente, sa ii invatam anumite reguli si principii morale.

  • Jucaria sa nu reprezinte doar un instrument de divertisment ci si de educare a copiluluiAceasta este una dintre cele mai mari greseli pe care o facem multi dintre noi. Daca este haioasa uitam sa tinem cont si de celelalte criterii de parca acesta ar fi scopul unic si suprem cand o oferim: sa fie haioasa si sa distreze copilul!
  • Jocurile si jucariile ar trebui sa serveasca adultilor ca instrument in a creste copilul „cu-minte” si nu „cuminte”. Un copil linistit, retras si inhibat va avea sanse mai putine sa se dezvolate pe toate paliere fiintei sale, decat unul care manat de curiozitate este activ si intotdeauna pus pe explorare si experimentare.
  • Valoarea jocului sau jucariei nu se reflecta neaparat in pretPoate ca jucariile de calitate costa, insa nu intotdeauna trebuie sa fie asa. Pana la urma, orice obiect din natura poate reprezenta o atractie foarte mare pentru copil, desi pentru noi adultii poate parea neinsemnat.  Ex. Un pumn de pietricele pe care copilul le poate colora sau o punga de frunze multicolore toamna din care el poate realiza un frumos colaj.
  • Jucaria sa fie compatibila cu temperamentul copilului. Copiii inca de foarte mici dezvolta anumite preferinte pentru jucarii. Un copil mai linistit, introvert, se va bucura mult la un joc de puzzle ce ii va capta atentia poate si cateva ore /zi, insa unul mai zburdalnic, care e intr-o permanenta miscare nu va aprecia puzzle-ul foarte mult, mai degraba o minge sau alta jucarie care il pune in sitiatia de a-si descarca surplusul de energie.
  • Sa renuntam la preconceptiile ca fetitele se joaca cu papusile si baieteii cu masinutele. Daca o fetita doreste sa manevreze o masina foarte bine, o vom incuraja. Astfel, e posibil ca abilitatile sale motorii, gandirea si imaginatia tehnica sa se dezvolte si sa ii fie foarte utile mai tarziu in viata. Si invers, cand un baietel il vedem ca imbratiseaza o papusa leganand-o afectuos si strangand-o candid la piept si pe el il vom incuraja pentru ca aici sunt bazele unui viitor tata hranitor emotional cu copilul sau. In ambele cazuri o reactie de dezaprobare din partea adultilor poate avea dpret consecinta inhibarea respectivului comportament la copil.
  • Jucariile sa incurajeze socializarea copilului. Interactiunea cu ceilalti constituie creuzetul formarii personalitatii copilului si platforma de explorare si experimentare a unor roluri si stari emotionale princ care va trece si mai tarziu la varsta adulta. Leader-ul, generosul etc.
  • Sa fie limitat accesul copiilor la cadourile primite. Multi parinti sunt coplesiti de avalansa de jucarii care sunt daruite copiilor lor insa se jeneaza sa refuze binevoitorii din viata copilului. Copilul poate fi dezorientat si coplesit cand i se ofera accesul la foarte multe jucarii. Pe fiecare in parte o va trata superficial si se va plictisi rapid de ea. Acest patern de functionare a copilului in copilarie comporta riscul de a se stabiliza in timp si, mai tarziu, copilul sa se plictiseasca rapid de o materie de la scoala, de teme sau de sarcinile sau locurile de munca la varsta adulta. De aceea in ocaziile in care copilul primeste foarte multe jucarii e indicat ca parintele sa ii propuna sa le puna nedeschise deoparte si, in fiecare zi, copilul sa deschida cate un nou pachet. Astfel se va cultiva in copil rabdarea, capacitatea de a isi amana anumite placeri, deschiderea catre nou / suprinzator. Jucariile trebuie sa stimuleze copilul sa exploreze, sa ii dezvolte creativitatea , sa incurajeze dorinta de a descoperi si autoexprimarea si nu sa ii creeze stres si tensiune.

Spor si inspiratie in a face cele mai potrivite alegeri!

*Sursa foto: http://www.girafasophie.ro/

| Lasă un comentariu

Cum sa le vorbim copiilor despre sexualitate


Sexualitatea face parte din viata fiecaruia dintre noi, iar a discuta cu copiii despre sexualitate este una dintre sarcinile importante ale fiecarui parinte. Faptul ca relatiile sexuale sunt legate de intimitatea fiecaruia, acest lucru poate genera anumite retineri in comunicarea cu copilul, pentru unii dificultati iar pentru altii, dimpotriva o dezinhibitie impletita cu o nota de distractie, ce uneori poate fi nepotrivita.

• Cand e momentul cel mai potrivit sa vorbim cu copilul nostru despre capitolul sex?

As indrazni sa spun, ca, in mare parte, cand acesta fie ne intreaba, fie isi manifesta curiozitatea.

Educatia sexuala face parte si ea, din educatia elementara, pe care un copil are dreptul sa o primeasca de la parintele sau. Iata cateva recomandari pentru parinti pentru a face acest lucru cat mai lejer posibil, intr-o maniera potrivita, corecta si cu impactul dorit.

1. Bazele educatiei sexuale se pun la varsta la care copilul incepe sa isi cunoasca propriul corp si sa denumeasca partile componente ale acestuia.

E important ca parintele sa nu se rusineze sau sa se retina in a-l ajuta pe copil sa isi exporeze corpul si sa numeasca (atentie!) corect, fiecare parte a sa. Stiu ca spre ex. sunt multi parinti care ii spun copilului: „Unde e nasul? Ochiul? Urechea?” Dar evita sa ajunga si la organele sexuale, sau, cand o fac, folosesc alte cuvinte decat pe cele corecte: „cocosel” / „pasarica” samd.  E bine sa ii spunem copilului  denumirea reala a organului sexual – „penis” / „vagin” si sa vorbim cu acelasi ton si in exact in acelasi fel cum vorbim despre ureche, intestine etc.

2. Educatia sexuala timpurie implica a oferi copilului intr-un limbaj accesibil lui, informatii legate nu neaparat de actul sexual in sine ci despre igiena sexuala , sanatatea sexuala, diferentierea pe sexe, conceptie, nastere etc.

3. Cand ne propunem sa avem o discutie cu copilul pe tema sexualitatii putem verifica ce stie el despre respectivul subiect (din ce a auzit sau din ce isi imagineaza). Spun asta pentru ca pe de o parte:

  • Stiu multe povesti in care copilul era foarte sigur de adevarul detinut de el care nu avea nicio legatura cu realitatea.
  • Iar pe de alta parte, avem un punct de la care sa pornim, suntem centrati pe copil luand in calcul exact ce si cat stie el.

4. Este important sa avem rabdare si sa nu dam toata informatia dintr-o data iar uneori chiar sa reluam ceea ce am mai discutat, daca vedem ca cere acest lucru copilul.

5. Copiilor mici trebuie sa le explicam de ce nu este bine sa ne expunem sexualitatea in fata tuturor. Sa le vorbim despre dreptul fiecaruia la intimitate si la limitele personale, plus cui ii poate permite copilul sa il vada dezbracat. Abuz sexual nu este doar atunci cand are loc o penetrare ci si atunci cand copilul este dezbracat si mangaiat intr-o maniera erotica cu sau fara acceptul lui. Cred ca nu e nevoie sa mai amintesc ca exista si o legislatie care pedepseste aspru un asemenea comportament.

6. Trebuie sa investigam (cu limita si tact) si sa discutam si despre placerile sexuale experimentate de copii. Multi copii ajung accidental la masturbare iar parintii se panicheaza. Cu multa delicatete si intelegere putem explora ce il face pe copil sa stea cu mana in chilotel atat de mult, de ce apare aceasta placere si de ce e important sa renuntam (pentru moment) la ea. Daca fenomenul apare ocazional, acest lucru nu constituie o problema. E o manifestare fireasca, asa arata majoritatea studiilor realizate. Daca, in schimb, are tendinta de a se repeta si permanentiza, cel mai corect e sa se ceara sprijinul unui specialist.

7. Copilul nu trebuie pedepsit pentru curiozitatea si trairile sale corporale. Dimpotriva as spune: e bine sa incurajam copilul sa ne adreseze toate intrebarile pe care le are si, daca ne surprinde si nu stim pe moment ce sa ii raspundem, putem recunoaste onest acest lucru spunandu-i: „Nu stiu ce sa iti raspund acum, ma voi mai gandi si iti spun mai tarziu”. Este de preferat acest adevar decat o deformare a realitatii cu consecinte negative ulterioare.

8. Sa il invatam pe copil sa isi respecte trarile sexuale si noi sa i le respectam. Energia sexuala este energia vietii. In cazurile de deprimare sau chiar de boala, observam cum ea scade, pentru ca vitalitatea din noi scade. Cu cat suntem mai sanatosi, cu cat suntem mai in contact cu propriul nostru corp si nevoile sale, cu atat vom identifica si nevoile sexuale. Fac parte din normalitate, din firescul functionarii organismului uman si e de preferat sa ne invatam copilul sa nu se rusineze de acest lucru sa nu isi inhibe anumite trairi si ce sa faca cu ele.

9. A-mi educa sexual copilul nu inseamna a ma dezbraca in fata lui si a-i expune (poate cu brutalitate) partile intime ale corpului meu. Chiar daca el imi cere acest lucru, e o ocazie minunata in care sa discutam si, in acelasi timp, sa exersam respectarea unor limite a intimitatii mele de adult, limite pe care i le voi respecta la randul meu, pe masura ce creste si va dobandi capacitatea de a se autoingriji. Pot folosi almanah/ album cu corpul uman pentru a ii prezenta partile corpului de care ma intreaba.

10. Copiii devin preocupati inca inainte de varsta scolaritatii de cum au aparut ei pe lume si cum s-au nascut. Aici apare terenul pe care se construiesc povestile cu barza si altele si mai haioase. Atitudinea corecta e sa ii spunem copilului adevarul: nasterea naturala – „tu ai iesit prin vaginul mamei”, la cezariana – „dl dr a facut o taietura prin abdomenul mamei si te-a scos pe tine”. Iar referitor la intrebarea „Cum au luat fiinta?”, stiu pe cineva care i-a spus copilului simplu: ”Mama s-a iubit cu tata si asa ai aparut tu din multa iubire”. Copilul a fost multumit pentru moment si nu a mai pus intrebari.

11. Daca cel mic nu intreaba, atunci nu avem de ce sa grabim lucrurile sa ii provocam noi curiozitatea doar de dragul de a face informare si educare sexuala. Aici ma refer de exemplu la situatia in care fetita de 5-6 ani remarca absorbantele mamei dar nu le acorda atentie, nu e interesata la ce folosesc. Recomandarea de a vorbi despre menstruatie si rolul sau in corpul femeii este pentru varsta fetitei cu aprox 1-2 ani inainte de aparitia primei menstre. Deci in preadolescenta, pentru a nu fi luata prin surprindere. Daca nici la acest moment nu apar intrebari, putem, intr-adevar, sa cream noi cadrul pentru aparitia unei asemenea discutii.

O educatie sexuala corect realizata inseamna:

  • o maximizare a sanselor sanatatii sexuale a adultului de mai tarziu;
  • preventia unor tulburari sau boli sexuale, a unei sarcini nedorite sau a unor abuzuri sexuale.
  • orientarea copilului catre a se forma intr-o maniera si atitudine sanatoasa vis-a-vis de propria sanatate sexuala.

Putem oferi o educatie de calitate, atata vreme cat noi insine suntem un model in sensul ca abordam aceste lucruri cu respect, deschis, onest, cu un soi de confort emotional in privinta sexualitatii si atribuind valoarea corecta subiectului.

Publicat în adolescenti si copii, Aparitii media, Articole consiliere psihologica / psihoterapie, Sunt parinte! | Etichetat , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Fricile nocturne la copii


         Frica la copii nu apare din senin. E nevoie de o cauza pentru ca cel mic sa se trezesca infricosat sau, in unele cazuri inspaimantat, astfel incat sa nu isi mai poata relua somnul.

De aceea, o prima recomandare in gestionarea fricilor nocturne ar fi:

  1. Sa identificam corect sursa / cauza fricii copilului.

          Daca eliminam tot ce tine de partea fizica asupra careia nu vreau sa ma opresc aici (ex.: disconfortul fizic, digestiv, termic, respirator etc.) atunci ne putem gandi la cauze de natura psiho-emotionala.

  1. Sa verificam daca apar vise urate sau chiar cosmaruri

          Acestea pot fi pur si simplu intamplatoare, insa daca se repeta si, mai ales, au note comune in continutul lor, in mod cert reflecta o anumita conflictualitate psihica a copilului.

  • Fie ca e vorba de insecuritatea afectiva – si atunci are nevoie:

– sa se simta asigurat mai des de iubirea si prezenta parintilor in viata lui (la varste mai mici),

– iar la varste mai mari sa verificam ce se intampla la nivelul relatiilor lui sociale (ii e teama de educatoare / invatatoare/ profesori sau de anumiti colegi) ori ce ii provoaca teama in general (ca nu face fata sarcinilor de peste zi – temele scolare etc.)

  •  Atmosfera tensionata în casa, conflictele intre parinti sau intre frati pot reprezenta o sursa buna pentru cosmaruri si un somn agitat.
  • Povestile, desenele animate sau filmele cu un continut nepotrivit – cu elemente negative pot constitui o alta cauza pentru fricile nocturne, deci a se limita accesul la ele, mai ales, inainte de somn.
  1. Sa ii vorbim copilului despre frica, sa il ajutam sa o cunoasca si sa o exprime, sa renuntam la a lupta sa o controlam sau sa o anulam.

Frica este o emoție fireasca si, pana la urma, si necesara. Ne ajuta la supraviețuire. Dacă nu ne-ar fi frica de tren ne-am pune in fata lui si nenorocirea s-ar petrece. Gazela care doarme liniștită cand restul cirezii o ia la goana, va sfarsi mancata de leu, nu?.

In plus, sub frica se pot ascunde si alte trairi complicate pentru cel mic, de ex: neputinta o informare incorecta in legatura cu ceva. De aceea e important sa intelegem si noi adultii ce transmite frica.

  • Modalitati de exprimare posibila a fricii la copii:

– Sa vorbeasca cu o papusa, sa ii spuna ei ce il sperie.

– Sa deseneze ziua ce a visat noaptea si sa povestim pe marginea desenului.

– Sa povestească, sa exprime direct dacă poate, ce il sperie si il incurca sa doarma.

  1. Sa stabilim impreuna cu copilul ce l-ar ajuta in a se descurca singur cu frica nocturna.

 Sa ii invatam sa se calmeze singuri, potrivit varstei pe care o au.

  • Lumina de veghe
  • Usa intredeschisa
  • A dormi cu jucaria preferata – Obiectul de atasament.
  • Implicarea in amenajarea patului in care doarmne si a camerei

Când nu mai reusesc sa realizeze asta, de evitat sa ii pedepsim. Incercam alte variante cu care se pot descurca mai bine.

  1. Sa ii fim alaturi pana cand va simti ca se poate descurca si cu propriile-i resurse.

          Problemele de somn reflecta in mod clar o perioada de stres si nu ar trebui sa se simtă parasit atunci.

         Dormitul impreuna poate fi o soluție, dar in același timp, a invata copilul sa doarma singur constituie o ocazie pentru copil sa isi dezvolte capacitatea de a se sustine sigur. O varinata de tranzitie poate fi, pentru un timp, plasarea copilul intr-un pat langa cel al parintilor. 

  1. Urmarirea ciclurilor de somn.

 Si noi adultii avem cicluri de somn profunde si superficiale. Cand identificam la copil anumite intervale orare in care somnul ii devine mai agitat, ii putem fi, o perioada, mai aproape, de ex. Prin a-l mangaia pe spate, astfel incat sa se simta in siguranta si sa nu se trezesca. Sau ii putem vorbi / canta ceva linistitor in soapta. Oricum, si in situatia in care el se va trezi, nu aprindem o lumina puternica, TV-ul sau alte surse de stimulare suplimentara a copilului. 

  1. Sa cultivam curajul la copil, autonomia si nu neinfricarea (absenta fricii).

 O eroare ar fi sa il judecam / etichetam: :aaa tu esti las daca te sperii asa de usor!” „Fricosule!” „Baietii nu plang niciodata!”

Mult mai sanatos este sa stimulam autocunoașterea si increderea in sine nu duritatea si lipsa emoțiilor negative. Daca invatam copilul sa stea intotdeauna departe de frica poate ajunge in adolescenta sa faca gesturi nesabuite sa fie in cautare de senzatii tari sa se puna nejustificat in pericol.

Concluzie:

         Problemele de autonomie și independenta se afla la baza problemelor de somn.

         Ce e cel mai important: indiferent daca doarme singur sau cu parintii sa invete sa se descurce cu trezirile nocturne, sa se autocalmeze si sa reuseasca sa adoarma la loc.

| Lasă un comentariu

Eu pentru cine muncesc?


Titlul acestui articol este si titlul prelegerii pe care Diana Vasile,  psihoterapeut  si presedinte ISTT a sustinut-o in cadrul conferintei „Fii bine cu tine la locul de munca” din 20.11.2016.

Este o intrebare pe care mai devreme sau mai tarziu ar fi benefic pentru fiecare dintre noi sa ne-o adresam. Evident, cu cat o facem mai de timpuriu cu atat vom avea sansa sa constientizam aspecte importante despre munca in viata noastra ca una dintre formele principale de activitate din viata de adult. Care sunt capcanele pe care mi le intind (altii sau eu insumi) in acest angrenaj al muncii?! Ce nevoi imi satisfac prin munca? Cum am invatat sa apreciez munca? Job-ul, cariera si vocatia sunt lucruri distincte? Daca sunt antreprenor muncesc eu oare pentru mine? Raspunsurile la aceste intrebari si multe alte lucruri interesante care au fost expuse in cadrul Conferintei, apar si in emisiunea de mai jos. Va invit sa o urmarim (accesand link-ul de mai jos), sa reflectam si sa schimbam ce e de schimbat in viata noastra ca sa „fim bine cu noi la locul de munca!”

Provocarile Vietii – Eu pentru cine muncesc? – invitat: Diana Vasile – 24.11.2016

 

Publicat în Articole consiliere psihologica / psihoterapie, Articole consilierea in cariera, Articole HR, MOBBING | Etichetat , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gestionarea furiei la copii


Furia, alaturi de frica, tristete si bucurie, reprezinta una dintre emotiile bazale ale fiintei umane si, deci, si a copiilor. De aceea important pentru noi părintii e sa ii invățăm cum sa traiasca cu ea, cum sa treaca prin ea, fara sa se transforme in agresivitate si violenta.

         Recomandarile mele:

  1. Sa ne ajutam copiii sa isi descarce furia prin joc.

Ex: Bataia cu perne. Alergam in parc. Lovim cu piciorul mingea. Sacul de box. Aici e foarte important sa le explicam limitele de siguranta ale jocului. Lovim pernele nu pe noi.

  1. Daca intensitatea e atat de mare incat jocul nu mai e o maniera potrivita, sa fim aproape de ei, cat mai blanzi si rabdatori.

In masura in care copilul devine violent fata de altcineva si de obiecte, cu multa fermitate il vom imobiliza imbratisandu-l (atenție: sa nu il agresam la randul nostru) spunandu-i ca intelegem ca e furios dar nu putem permite sa faca nimanui rau cum nici lui nu putem permite asta.

  1. Sa ne amintim ca lor le e cel mai la îndemână sa isi descarce furia alaturi de, si, din pacate, pe persoanele cele mai apropiate.

Cumva copilul se simte in siguranta sa isi verse nervii pe mama care simte ca il iubeste si cu care se simte in siguranta ca nu ii va pierde afectiunea.

  1. Sa renuntam la tendinta fireasca de a -i tine morala, a-l critica sau a-i da o lectie.

 Furia cand izbucneste trimite ratiunea la plimbare. Asa ca, e ca si cum incercam sa purtam o discutie logica si rationala cu un om beat sau unul in coma. Complet inutil!

  1. Sa renuntam la impulsul de a-l pedepsi.

Riscul e sa inteleaga ca el nu e acceptat cu toate emotiile sale si va avea nu numai problema furiei cu care nu se descurca nerezolvata dar si una in plus: pierderea afectiunii si aprecierii parintelui.

  1. Sa taxam comportamentul agresiv nu emotia si personalitatea copilului.

Ii putem spune :”nu pot fi de acord cu faptul ca trantesti usa /spargi pahare / iti bruschezi fratele, poti sa iti versi nervii pe aceasta perna.” Deci ii rejectam comportamentul nu si ceea ce simte el, oferiindu-i in acelasi timp si o solutie posibila la ce sa faca cu aceasta furie.

  1. Furia e sanatos sa fie exprimata, uneori, cat se poate de la propriu.

Imi vine in minte cazul unui baietel de 7-8 ani caruia i-a murit tatal. Pentru ca nu i s-a permis, nu a fost incurajat sa isi exprime tristetea si durerea pierderii, la un moment dat a devenit extrem de irascibil si izbucnea din orice. Unchiului sau, fratele tatalui, i-a venit atunci o idee salvatoare. Au mers la garaj, au luat un sac cu borcane goale si le-au spart lovindu-le cu furie de zid. In timp ce aruncau cate un borcan (pe rand) fiecare spunea cate o suparare: „sunt supărat pentru ca eu nu mai am cu cine sa joc fotbal”, „ma enerveaza ca toata lumea ma intreaba de tata, ce s-a inatamplat cu el”.

In concluzie, sa ne invatam copiii ca e uman sa traim si furie, cum sa o gestionam si sa ne descurcam cu ea fara sa ne facem rau noua sau cele din jur si, ca sub furie intotdeauna e o suferinta, o durere, o apasare pe care trebuie sa o cunostem ca sa ne putem ocupa de ea si sa o rezolvam cumva.

Publicat în adolescenti si copii, Aparitii media, Articole consiliere psihologica / psihoterapie, BULLYING, Sunt parinte! | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Aparitia unui nou bebelus in familie si gelozia fraterna


Aparitia unui al doilea copil in familie poate fi privita de catre unii parinti cu un oarecare grad de lejeritate. Multi afirma: „a fost mai greu prima oara,  dar acum stim la ce sa ne asteptam”. Si, partial, acesti parinti au dreptate.
Da, ei au acum dezvoltate abilitatile necesare cresterii si ingrijirii noului bebelus,  dar surpriza va veni din alta parte si anume de la copilul cel mare. Acesta, aproape fara exceptie, va reactiona (negativ) mai ales cand diferenta de varsta este mai mica.

De aceea unii specialisti vorbesc de o diferenta optima de varsta intre frati,  astfel incat sa nu fie afectata dezvoltarea psihoemotionala a niciunuia. Studiile recente confirma pragul de 4 ani. 

De ce ar fi afectat un copil care pe perioada sarcinii sau poate si inainte arata ca isi asteapta fratiorul / surioara ca pe cadoul lui Mos Craciun? Una dintre explicatii e ca fiecare copil ( cu atat mai mult cu cat este mai mic) are nevoie de exclusivitate atentiei si dragostei parintesti pentru a se simti in siguranta. Ori, cand apare un nou nascut, e firesc cumva sa nu o mai primeasca.  In primul rand pentru ca dependenta 100% a bebelusului de adult (mama) face ca timpul sa nu mai permita acest lucru. 

Am auzit in cabinet parinti care imi redau cu lacrimi in ochi reactiile primului nascut la scurt timp dupa ce au ajuns cu bebe acasa:

  • Vreau sa moara”. 
  • „Vreau sa il duci inapoi de unde l-ai adus”. 
  • „Nu vreau sa mai stea la noi”. 
  • „De ce il iubesti asa de mult pe el?”

Si lista poate continua. …

Noi,  parintii ne putem infuria pe copilul cel mare, acuzandu-ul de egoism, de faptul ca nu intelege,  ca doar si pe el l-am iubit cand a fost vremea lui la fel de mult sau mai mult. Ca sa ne putem reprezenta durerea si incurcatura experimentata de copil va invit sa facem un exercitiu de imaginatie : Cum ar fi ca noua sa ni se ceara de partenerul nostru de cuplu (sot/sotie) intr-o buna zi sa acceptam o alta persoana, concubin / concubina in casa noastra doar pentru ca el o gaseste ca fiind mai tanara,  mai frumoasa etc. Si, colac peste pupaza, sa o mai si iubim si, eventual, sa ii facem si niste servicii… Nu-i asa ca-i complicat?  Si pentru copil devine ultra-complicat daca pe langa faptul ca nu ii intelegem trairile, mai punem si presiune pe el sa-si iubeasca fratele de la inceput si sa imparta totul cu el.

As mai dauga un lucru si anume ca toti copiii simt aceasta gelozie (e in natura fiintei umane), dar nu toti o manifesta explicit. Astfel ca unii parinti pot fi pacaliti  si cad in iluzia ca ei nu au un copil gelos. Nimic mai fals!

Sigur acest lucru nu inseamna ca toate familiile acum trebuie sa ramana cu un singur copil pentru a preintampina gelozia sau traumatizarea fratelui cel mare. Ideea este ca aparitia unui nou bebelus in familie sa fie inteleasa ca pe un proces in cadrul caruia trebuie sa ii acordam atentie deosebita si fratelui mai mare pentru a-i face adaptarea cat mai usoara la noul context de viata,in care sa ajunga sa iubeasca si pretuiasca noul membru al familiei la fel de mult ca si parintii.

Cateva recomandari pentru parintii in aceasta situatie:

  1. Mama sa isi rezerve, cel putin o data pe zi, un interval alocat petrecerii timpului  in exclusivitate cu cel mare. Fie in casa daca bebe e plimbat pe-afara, fie pe afara daca bebe sta in casa. Daca nu e posibila niciuna dintre variante,  atunci,  schimbarea camerei. Ati retinut ideea, nu? Un spatiu si un timp care sa fie numai al lor.
  2. Tatal sa fie atent atunci cand mama este concentrata 100% pe bebelus (il alapteaza, ii schimba scutecul etc) si sa intervina sa ii satisfaca nevoia de moment celui mare (vrea apa, vrea sa fie sters la fund etc.), astfel incat el sa nu simta ca e neglijat sau dat la o parte.
  3. Evitarea impovararii cu responsabilitati a fratelui cel mare, atunci cand acesta nu isi doreste sa fie implicat: „uite, tu esti mai mare acum, eu merg la dus,  tu ramai in camera,  daca se trezeste bebe vii si imi spui”.  E periculoasa aceasta parentalizare. Copilul il poate vedea ca o responsabilitate in plus, ca pe o corvoada ca nu isi mai poate el folosi timpul pentru joaca si pentru interesele sale si asta poate genera resentimente.
  4. Daca fratelui cel mare ii face placere, il putem implica in ingrijirea nou-nascutului (doar pe perioada cat acesta isi doreste!) la modul: „Astazi te las pe tine sa ii alegi hainutele cu care il vom imbraca pe-afara pe bebe”.
  1. Indeosebi atunci cand isi manifesta crizele de gelozie, o interventie inspirata din partea parintilor poate fi sublinierea calitatilor diferentiatoare: „Uite cu bebe imi e greu pentru ca nu stie sa imi spuna ce il doare, dar cu tine e atat de bine ca pot vorbi, ne intelegem, tu stii sa imi spui! Ce bine!”
  1. Parintii niciodata sa nu subestimeze gelozia celui mare. Am auzit cazuri in care s-au intamplat tragedii cand cei doi au fost lasati singuri. Plansetele si regretele ulterioare nu au mai ajutat. Acest lucru inseamna ca ambii copii au nevoie de supraveghere permanenta.
  1. Sistemele de purtare gen marsupiu pot fi de un real folos parintelui care este solicitat in acelasi timp de ambii copii. Cu bebe in marsupiu, parintelui ii raman libere mainile cu care isi poate atinge copilul cel mare, ii poate da sa manance, imbraca, juca samd.
  1. Niciodata sa nu isi pedepseasca intaiul nascut pentru aceasta gelozie. Este extrem de important sa ii arate ca intelege ce simte si, in acelasi timp,  sa ii dezaprobe orice comportament venit din aceasta gelozie: de ex isi ciupeste fratele si il face a planga sa sufere si el. Parintele trebuie:

sa puna in cuvinte sentimentele copilului tocmai pentru a-l ajuta sa se inteleaga si sa se clarifice: „Imi imaginez ce greu trebuie sa iti fie sa te descurci cu aceasta gelozie pe fratele tau si sa imparti atentia mea cu el…
sa isi manifeste iubirea fata de el si sa il asigure verbal: „…Vreau sa stii doar ca eu te iubesc la fel de mult ca si inainte…”,
sa ii introduca limita in comportamentul (potential) abuziv: …insa nu pot accepta sa ii faci rau asa cum nu pot accepta ca nici tie sa iti faca cineva rau..”.
sa il asigure ca nimeni nu ii va lua locul niciodata: „….pentru ca tu ramai la fel de important pentru mine cum ai fost si pana acum….
sa se pozitioneze egal in fata lor si sa ii ofere model de a imparti afectiunea: ….Amandoi sunteti copiii mei si va iubesc la fel de mult”.

  1. Sa ii comunice clar copilului care comportamente sunt permise / admisibile si care nu. „Cand stam cu bebe avem voie sa il mangaiem asa, dar nu avem voie sa il ciupim (smucim, bruscam, lovim)”.
  1. Incurajati sentimentele de afectiune, dragul de fratele mai mic si, eventual sentimentul de apartenenta si mandrie. Pe multi copii ii auzim afirmand clar si raspicat „e fratele meu/ e bebelusul nostru. Nu il dam”. Astfel de momente nu trebuie ratate in a fi recunoscute.
  1. Evitati sa puneti presiune pe cel mare sa fie un model, exemplu. Chiar daca in realitate asa e, iar bebele cand va creste va copia totul de la el, a stresa copilul sa ofere un exemplu perfect de comportament este cea mai mare greseala. Oferiti-i libertatea de a fi asa cum este el incurajand comportamentele pe care doriti sa le vedeti repetate si exprimandu-va dezaprobarea si explicand copilului ce nu va place.
  1. Manifestati intelegere fata de semnele de regres ale celui mare. Multi parinti se infurie foarte rau cand isi vad copilul de 3-4 ani, care, inainte de nasterea fratiorului, manca singur, isi tragea singur pantalonii, ca brusc nu mai face aceste lucruri solicitandu-si mama. Sau, brusc se leagana, isi pitigaieste vocea ori isi suge degetul. Toate aceste comportamente nu sunt altceva decat un semnal de alarma, ca el face tot ce poate sa atraga atentia, ca inca nu a crescut si inca mai are nevoie de atentia exclusiva a parintilor / mamei indeosebi. In acest caz, nu trebuie sa facem o intreaga discutie pe aceasta tema ca nu se face asa, ca nu ii e rusine sa se comporte la varsta lui in acest fel ci, e util sa ignoram discret aceste manifestari atragandu-i atentia cu altceva si implinindu-i nevoile copilului. Drept urmare, singur va renunta la aceste comportamente si si le va relua pe cele adecvate varstei sale.
  1. Un alt moment extrem de vulnerabil pentru fratele cel mare este: mersul la gradinita. Daca mai si coincide cu venirea pe lume a bebelusului este aproape sigur ca va avea consecinte serioase asupra sa si ii va pune in pericol adaptarea si integrarea la gradinita. In aceasta situatie e nevoie sa il facem sa inteleaga foarte clar ca gradinita nu e o modalitate de a te debarasa de el si sa ii aratam avantajele pe care le are ca merge acolo.

Iubire, rabdare, blandete si fermitate in atitudinea noastra fata de copii poate fi cheia catre facilitarea unor relatii de familie sanatoase si armonioase. Cand acestea lipsesc, ori ne e dificil sa le manifestam, mult mai sanatos este sa recunoastem mai intai fata de noi insine acest lucru, iar apoi sa cerem suport pentru a corecta unde e nevoie. Altfel, ranile care se produc in copil la aceasta varsta, isi vor spune cuvantul pe intreg parcursul vietii sale.

Publicat în adolescenti si copii, Aparitii media, Articole consiliere psihologica / psihoterapie, cupluri si / sau familii, Sunt parinte! | Etichetat , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cum nu esti bine la locul de munca atunci cand apare fenomenul de mobbing.


In ajun de conferinta, va invit sa reflectam impreuna la cateva intebari pe care le-am primit si eu in cadrul unui interviu acordat pentru ISTT:

Mobbing-ul se infiltreaza pe vulnerabilitati mai mult sau mai putin constientizate

1. In calitate de expert mobbing, care crezi ca este cea mai frecventa greseala pe care o fac angajatii in relatie cu angajatorii si care duce la hartuirea psihologica la locul de munca?

2. Dar angajatorii in relatie cu angajatii?

3. In experienta ta profesionala ai intalnit cazuri de persoane care au renuntat la o profesie si s-au reorientat profesional din cauza mobbing-ului la care au fost expuse?

4. Prevenirea cazurilor de mobbing tine mai mult de angajati sau de angajatori?

5. Care ar fi primele trei lucruri pe care ar trebui sa le faca angajatii ca sa previna hartuirea psihologica la locul de munca? Dar angajatorii?

6. E posibil sa fii bine cu tine la locul de munca, intr-un loc care nu este propria ta afacere si in care esti doar angajat?

Raspunsurile pot fi gasite aici.

Publicat în ACTIVITATI IN DESFASURARE 2016, Aparitii media, Articole consiliere psihologica / psihoterapie, Articole consilierea in cariera, MOBBING | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

Recomandari pentru proaspetii parinti 


  1. Nu ne nastem parinti, ci devenim parinti.

Cuplurile care urmeaza sa aiba un copil au nevoie sa se pregateasca pe cat posibil clarificandu-si aspecte referitoare la ce presupun nasterea, alaptarea, primele saptamani ale bebelusului. E important ca, in acelasi timp, sa ramana flexibili la nevoile lor. Pregatirea ajuta – creeaza o anumita relaxare,  diminueaza din anxietatea in fata necunoscutului.

  1. Avem nevoie de informare corecta si din surse de incredere. 

Binevoitorii din familie, (rude, prieteni, vecini etc) pot face mult rau neintentionat tinerilor parinti cu sfaturi si recomandari nepotrivite copilului lor si situatiei lor particulare. De aceea e important ca parintele sa faca echipa cu un medic pediatru cu care simte ca rezoneaza pentru a se consulta ori de cate ori e nevoie. Cursurile de puericultura, cartile de specialitate sau comunitatile de parinti (cele din proximitatea fizica sau din on-line) pot furniza repere de comportament potrivit in situatii problematice cu care se confrunta parintii si, poate, exemple de atitudine sanatoasa in gestionarea acestora.

  1. Nevoia de contact corporal, atingere si mangaiere.

 De foarte multe ori aud voci care afirma: „Nu lua in brate bebelusul ca il inveti prost”. Este unul dinre cele mai neinspirate sfaturi pe care le poate primi un proaspat parinte. Nu exista rasfat la bebelusi!!! Nu la aceasta varsta. E foarte important sa se acorde atentie inca de la inceput nu doar cresterii si ingrijirii corporale a copilului ci si asupra dezvoltarii sale psihoemotionale. Sunt implinite nevoi bazale ca: nevoia de siguranta – copilul isi va simti mai bine propriul corp, incepe sa il perceapa mai usor, iar asta sta la baza formarii schemei corporale, iar mai tarziu, la baza formarii Imaginii si stimei de sine si a  increderii de sine, a eului corporal.

Plus ca, atentia acordata copilului creeaza un bun contact si o buna comunicare ulterioara a parintelui cu el.

  1. Cerem sprijin atunci cand simtim ca nu ne mai descurcam.

A sti sa ceri ajutor si sa primesti e vital uneori. Atat in recuperarea post partum cat si dupa.

Fie ca e vorba de sfaturile unui psiholog,  pediatru,  medic, consultant in alaptare sau un membru apropiat al familiei, a fi corect indrumat si orientat poate face diferenta intre un bun start sau unul prost in dezvoltarea copilului si a relatiei parintelui cu copilul.  Indeosebi la primul copil, aparitia acestuia are un impact urias asupra parintilor dar si asupra cuplului. Pot aparea incurcaturi emotionale la nivelul cuplului care sa se repercuteze asupra copilului si sa ii afecteze cresterea si dezvoltarea. De ex., o mama sub impactul modificarilor fizice corporale dupa sarcina si nastere, se poate simti mai putin atragatoare,  si corelat cu o atentie inevitabil mai redusa din partea sotului sau, mai grav, cu remarci negative ale acestuia legate de modul cum arata,  se poate simti mai deprimata, furioasa, ii scade disponibilitatea emotionala si chiar de ex lactatia.

  1. A accepta ca schimbarea e inevitabila si are niste consecinte de cele mai multe ori nu dintre cele mai dragute.

Lucrurile nu mai pot fi la fel ca inainte.  Chiar si cuplurile care si-au dorit mult primul copil sunt afectate de schimbare pentru ca  ea presupune solicitare,  stres, efort de adaptare la noile responsabilitati si la noul context de viata care e semnificativ modificat. Acest efort de adaptare, aceasta munca de a face fata noilor „constrangeri” poate conduce la epuizare si la sentimente de tristete, de debusolare si uneori senzatia de pierdere pe sine. De aici acele baby blues-uri, sau melancolie post partum ori depresie.

  1. Sa ne ascultam copilul.

 Chiar daca el nu poate exprima prin cuvinte ce se intampla cu el, daca suntem atenti, vom vedea ca el ne comunica foarte clar ce are nevoie,  ce il deranjeaza, ce ii place,  ce ii creeaza confort sau ce il perturba.

  1. Disputele, conflicte, certurile uneori inevitabile le rezolvam in alt spatiu decat in prezenta copilului.

 Ideea ca e mic si ca nu intelege e complet falsa. El e inca inainte de nastere extrem de receptiv mai intai la trairile mamei, iar apoi si la ale tatalui.  Mama si tata.  Cei doi piloni ai sigurantei sale. Copilul are nevoie sa vada cuplul parental unit pentru a sta linistit si a-si „vedea de a evolutia lui”.

Nu sunt substituibili unul altuia, fiecare avand rolul si importanta sa in dezvoltarea armonioasa a copilului. De exemplu atingerea / mangaierea fizica a bebelusului vor fi diferite si vor fi simtite ca atare de bebe: a mamei va fi mai blanda, mai gingasa, mai incarcata de dragoste continatoare, in timp ce a tatalui va fi mai ferma, poate mai putin delicata, chiar daca si aceasta este tot incarcata de iubire.

  1. Odihna si somnul sunt foarte importante.

Cei mai multi parinti se confrunta cu noptile albe. Fie ca bebelusul e agitat in lupta sa de a face fata adaptarii la noua viata – extrauterina, fie ca e linistit si isi vede de somnul lui, multi parinti implicati, carora le pasa cu adevarat de copilul lor, au dificultati de a se relaxa si a se odihni cum o faceau poate inainte de nastere.

Tocmai de aceea, as dori sa atrag atentia asupra efectelor privarii de somn ca fiind din cele mai serioase. Asupra fizicului dar si sistemului nervos,  capacitatilor cognitive,  atentiei si chiar asupra starii noastre emotionale. Deci, cand doarme copilul, e bine ca parintele sa „profite” si sa doarma si el pentru a-si reface rezervele de energie si a-si „reincarca bateriile”.

  1. Sa ne gestionam corect anxietatea

 Sa ne amintim ca daca ea e in doze potrivite e tocmai cea care ne va da muntele de energie sa facem tot ce are nevoie copilul nostru. Important e sa nu devina coplesitoare sa ne blocheze in a ne conecta la copil si a avea un bun contact cu el.

  1. Sa ne bucuram de perioada de indragostire de bebelusul nostru.

Dincolo de grijile si responsabilitatile cu care vine la pachet un nou nascut, aceasta e si o perioada de intoarcere inspre sine pentru ca da, copilul nostru e o parte din noi insine. Simbioza mama-bebe in primele luni de viata aduce unei mame receptive si deschise oportunitatea de a experimenta trairi dintre cele mai dulci si de neegalat. E o perioada unica. Poate sa reapara la un al doilea / al treielea copil, insa nu va avea aceeasi intensitate si coloratura. Aceste trairi sunt si rezervorul pentru necesarul de energie de care avem nevoie sa facem fata in indeplinirea indatoririlor zilnice.

Publicat în adolescenti si copii, Aparitii media, Articole consiliere psihologica / psihoterapie, Sunt parinte! | Etichetat , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Este posibil sa ai angajati fericiti la locul de munca?


Am gasit pe site-ul cariereonline.ro un articol interesant pe care vreau sa vi-l impartasesc:

„Ce sa faci ca sa ai angajati fericiti

angaati

  1. Accentul pus pe realizari duce la o mai mare apreciere a jobului. Managerii trebuie sa faca mai multe eforturi pentru a-i chestiona si afla de la angajati care sunt realizarile lor decat sa se concentreze mereu pe greseli si nerealizari. Intrebarile referitoare la realizari intr-o intalnire de grup incurajeaza recunoasterea in randul colegilor si exprimarea gratitudinii.
  2. Noile experiente de viata au impact mai mare decat recompensele materiale. O calatorie cu balonul cu aer cald, un curs de degustare de vinuri sau o vacanta in Italia provoaca, de obicei, mai multa fericire decat cheltuirea unei sume de bani comparabile sau a acordarii de produse.
  3. Frecventa recompenselor e mai importanta ca dimensiunea lor. Un feedback pozitiv frecvent, dar de mici dimensiuni ii va tine mai mult timp fericiti pe oameni decat o recompensa mare, dar rara.
  4. Varietatea evenimentelor pozitive previne adaptarea. Oamenii tind sa reduca valoarea evenimentelor care se intampla in mod regulat, indiferent cat de pozitive sunt. La locul de munca, varietatea poate insemna evenimente unice in fiecare luna.
  5. Experientele pozitive neasteptate au un impact mai mare. Cand ceva surprinzator se intampla, creierul ii acorda automat mai multa atentie, dand mai multa greutate emotionala acestor evenimente.
  6. Fericirea poate fi declansata si din exterior. Muzica relaxanta poate imbunatati starea de spirit a angajatilor, fara ca acestia sa-si dea seama. La fel si mirosurile (cafea sau lumanari parfumate). Magazinele si cazinourile folosesc ceea ce se numeste „aroma marketing”.”

Daca sunteti curiosi  ce sta in spatele satisfactiei sau insatisfactiei la locul de munca, de ce angajatii fericiti sunt mai productivi, puteti accesa intregul articol „De ce angajații fericiți sunt şi cei mai productivi”.

| Lasă un comentariu

Workshop formare continua – Mobbing-ul – trauma de relatie


Am o veste foarte buna pentru  voi: in 22-23 ianuarie 2016 vom organiza in cadrul ISTT primul workshop formativ de la noi, pe tema asistarii psihologice a persoanelor hartuite psihologic si discriminate la locul de munca, eveniment creditat de COPSI (Colegiul Psihologilor din Romania).

ISTT

http://www.psihotrauma.ro

Sunt foarte incantata sa sustin acest workshop formativ alaturi de Diana Vasile, un profesionist care mie mi-a ghidat pasii in domeniul interventiei in psihotrauma. Diana este cunoscuta ca fiind nu numai fondatorul si presedintele Institutului pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT), un om cu o vasta experienta in lucrul cu trauma (peste 15 ani de practica atat in cercetare cat si in interventie),  ci si pentru prezenta sa de  om cald, autentic, care te inspira prin capacitatea sa de a aduce multa lumina, claritate in acest domeniu al intelegerii si prelucrarii traumei psihice si nu numai.

E pentru prima data cand am ocazia de a expune cunostintele mele pe tema hartuirii psihologice la locul de munca intr-un cadru stiintific si de formare profesionala. Am fost motivata sa accept aceasta provocare, de multiplele solicitari din partea prietenilor si (ne)cunoscutilor de a le impartasi atat din experienta lucrului direct cu victimele mobbing-ului ca psihoterapeut, cat si din metodologia de interventie in asistarea lor preluata de la expertii din Italia care lucreaza de peste 23 de ani in domeniul consilierii anti-mobbing si care mi-au transmis si mie repere valoroase si utile in practica.

COPSI

Noi, psihologi sau experti in domeniul resurselor umane, suntem putini in comparatie cu nevoia de asistare din piata muncii pe problema discriminarii si hartuirii psihologice la locul de munca. De aceea, va invit sa ne indreptam atentia inspre aceasta problematica pentru a putea gasi impreuna o maniera de interventie mai inspirata, mai informata, mai profesionista acolo unde este nevoie.  Detalii despre workshop puteti gasi aici:

http://www.psihotrauma.ro/index.php/pentru-specialisti/evenimente-profesionale

Tematica workshop-ului: aici.

Publicat în Articole consiliere psihologica / psihoterapie, Articole consilierea in cariera, Articole HR, MOBBING | Etichetat , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Interventia adultilor in situatiile de bullying (violenta scolara)


Aici poate fi gasita emisiunea „Tot ce conteaza – cine voi fi” la care am participat la TVR1 pentru a atrage atentia asupra fenomenului de bullying (violenta in scoala). In masura in care va intereseaza subiectul, dati click pe editia din data de 20.10.2015 pentru a vedea inregistrarea.

http://www.tvrplus.ro/editie-tot-ce-conteaza-380945

Sursa foto: pagina de facebook a emisiunii

Iar mai jos, cateva lucruri care n-au mai incaput in emisiune dar mi-as fi dorit sa le pot puncta.

Cum e mai bine sa reactionam, in calitate de PARINTE, cand copilul nostru vine agresat acasa?

  • FII ATENT LA SEMNELE BULLYING-ULUI

Multi copii se tem sa recunoasca sau le e rusine sa spuna ca au fost abuzati. Daca vedem urme de lovituri pe corpul sau, lucruri personale deteriorate sau distruse (carti / caiete / telefon / ghiozdan etc), incepe sa aiba cosmaruri noaptea, e tacut, trist, i se modifica pofta de mancare, atunci e foarte important sa il incurajam sa vorbeasca sa aflam ce s-a intamplat.

  • INVATA COPILUL CUM SA FACA FATA

Pe langa recomandarile concrete de mai jos, e important sa repetati impreuna scenarii posibile de reactie, astfel incat el sa raspunda asertiv, ferm, fara sa provoace sau sa permita sa fie agresat.

  • LIMITEAZA ACCESUL LA TEHNOLOGIE

Parolele si filtrele parentale sau un soft de control parental poate preveni hartuirea din mediul virtual.

  • RAPORTEAZA LA SCOALA

Cand apare violenta fizica nu mai e de stat pe ganduri.

  • FA ECHIPA CU SCOALA

Parteneriatul cu scoala (profesorul-diriginte, invatatorul, poate chiar directorul scolii) e esential. Copilul are nevoie sa se simta in siguranta si protejat atat cat e acasa dar si la scoala.

  • POLITIE

In caz de vatamare corporala sau alte tipuri de infractiuni (furt, viol etc) e obligatia ta de parinte sa alertezi politia. Agresorul daca va fi lasat in pace (la acest nivel) va repeta fapta iar si iar cu alti copii.

 Ce poate face copilul meu daca ajunge sa fie VICTIMA unei agresiuni de tip bullying? – sfaturi si recomandari din partea adultului (parinte/ profesor)

  • Evita copiii care agreseaza!
  • Daca apreciezi ca esti intr-un pericol real de a fi vatamat indeparteaza-te!
  • Cand se iau de tine (te tachineaza, iti spun vorbe urate etc..), ramai calm si mergi mai departe!
  • Daca iti e imposibil sa te indepartezi – adreseaza-te unui adult!
  • Stai in preajma altor persoane – fa-ti prieteni!
  • Apara-te! Ferm, clar, cu curaj!
  • Implica-te! Cauta sa intelegi ce se intampla cu tine! Vorbeste! Confeseaza-te!
  • Daca ai incercat diverse solutii si niciuna nu a functionat e momentul sa ceri sprijinul parintilor sau / si profesorilor.
  • Incearca sa mergi sa practici un sport de autoaparare (karate, aikido etc). Te va ajuta sa te simti mai in siguranta cand poti avea grija singur de tine.
  • NU plange! (agresorul se va simti incurajat sa isi continue hartuirea cand te vede vulnerabil)
  • NU riposta! (Desi poate ai impulsul de a-l lovi, fii sigur ca nu asta e solutia)
  • Nu te gandi ca e ceva in neregula cu tine!
  • Nu ignora situatia! Ea nu va trece niciodata de la sine!

 Cum e mai bine sa reactionam cand copilul nostru e insusi AGRESORUL?

Cand luam la cunostinta de o atitudine violenta a copilului nostru, cea mai mare greseala este sa ne grabim sa il pedepsim fara sa intelegem tot contextul in care s-a intamplat evenimentul. Putem manifesta empatie fata de el si sa il incurajam sa ne vorbeasca pentru ca suntem realmente interesati de ce are de spus. Ii putem spune ca intelegem ca l-a deranjat ceva, este indurerat sau iritat dintr-o cauza sau alta. Este important sa ii transmitem mesajul ca nu suntem de acord cu maniera in care a reactionat, doar ca noi stim ca el este un copil bun si nu il confundam cu acest comportament, ca avem incredere ca a fost un accident. De asemenea sa ii explicam ca daca nu inceteaza el se raneste pe sine atunci cand face rau  cuiva. Si ii cerem sa se angajeze ca isi va schimba comportamentul.

Ce poate face agresorul? – sfaturi si recomandari din partea adultului (parinte/ profesor)

  • Inceteaza imediat!
  • Intreaba-te: ce ma face sa ma comport astfel? – opreste si gandeste putin inainte de a actiona.
  • Incepe sa respecti pe toata lumea!
  • Vorbeste cu adultii in care ai incredere!
  • Mainile si picioarele tine-le pentru tine!
  • Afla ce te deranjeaza!
  • Incearca sa intelegi spaima si teroarea din sufletul persoanei pe care o agresezi!
  • Cere-ti scuze!

Ce poate face MARTORUL? – sfaturi si recomandari din partea adultului (parinte/ profesor)

  • Refuza sa te alaturi agresorului!
  • Vorbeste-i agresorului! „Inceteaza sa te mai comporti asa!”
  • Apeleaza la un adult cand vezi ca lucruri se agraveaza si sanatatea celor implicati e pusa in pericol!
  • Actioneaza chiar daca victima nu doreste asta!
  • Incurajeaza victima sa se protejeze! – spune-i ca nu e normal si firesc sa indure toate aceste rautati!
  • Distrage atentia agresorului!
  • Fii un bun prieten!
  • Fa un efort sa incluzi in cercul tau si victima, mai ales daca ea nu prea are prieteni!
  • Abtine-te sa razi cand agresorul face glume pe seama victimei – va intelege ca il incurajezi sa continue!
  • Nu te lua la bataie!

Cum poate interveni PROFESORUL in cazurile de bullying?

  • Sa construiasca o relatie de incredere cu elevii!
  • Sa cultive o comunicare deschisa astfel incat sa poata discuta onest despre aparitia si modul in care au gestionat conflictul.
  • Sa manifeste ZERO TOLERANTA fata de bullying!
  • Sa se informeze el insusi despre cum poate recationa si interveni.
  • Sa urmeze cursuri sau workshop-uri de formare si dezvoltare a abilitatilor de gestionare a cazurilor de bullying.
  • Sa urmeze programe de dezvoltare personala pentru a avea o atitudine echilibrata, sanatoasa si sa poata folosi puterea exemplului in gestionarea violentei in scoala.

Indiferent de statutul adultului (parinte, profesor, dirigente, director) reactia noastra fata de actele de violenta scolara este extrem de importanta. De aceea copilul-agresor are si el nevoie de spriin potrivit nu numai victima sau martorul.

Intelegerea cauzalitatii fenomenului ne creeaza sansa de a interveni intr-o maniera potrivita si sa il ajutam pe insusi elevul-problema sa isi inteleaga atitudinea nepotrivita. Cand scoatem, eliminam ceva rau, e esential sa punem altceva bun in loc.  Copiii daca si-ar gasi spontan modalitatile cele mai sanatoase de a reactiona si de a-si satisface nevoile nu ar mai deveni violenti. De aceea aici poate printr-un mentorat delicat ii putem noi ajuta.

Va doresc sa aveti inspiratia sa interveniti potrivit in stoparea si preventia fenomenului astfel incat copiii nostri sa faca parte dintr-o lume mai buna si mai sanatoasa pentru ei si pentru dezvoltarea lor psiho-emotionala si relationala.

 *Material inclus in articolul „Interventia adultilor in situatiile de bullying (violenta scolara) in vederea preventiei abandonului scolar”, realizat pentru proiectul „Educație adecvată în sprijinul unei vieți bune și demne”,  POSDRU/181/2.2/S/152527

Publicat în adolescenti si copii, Aparitii media, Articole consiliere psihologica / psihoterapie, BULLYING | Etichetat , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Bune practici in HR – Mediere in HR – 21 octombrie 2015


Bune practici in HR – Mediere in HR  – 21 octombrie 2015 – e contextul in care mi s-a oferit posibilitatea de a intalni practicienii din domeniul resurselor umane si de a-i provoca (eu pe ei sau ei pe mine?! – vom vedea…) sa discutam despre hartuirea psihologica la locul de munca (mobbing).

Mobbing

Mobbing

Sursa foto: vezi link

Evenimentul este organizat de Asociatia Nationala a Recrutorilor din Romania impreuna cu 4career, carora le multumesc pentru invitatia lansata.

Ma bucura atentia si preocuparea pe care specialistii din HR o acorda acestui fenomen, pentru ca este o realitate pe scena locului de munca in cele mai multe dintre organizatiile nu numai de la noi din tara ci si din afara.

Pe langa identificarea fenomenului, intelegerea cauzalitatii si a efectelor sale, a legislatiei in vigoare care taxeaza aceste manifestari la locul de munca, ne vom concentra atentia pe cum poate omul de HR sa previna sau sa gestioneze mobbing-ul.

Imi doresc sa fie o discutie deschisa si constructiva in care sa reperam strategii importante de interventie in organizatie.

Va invit si pe voi sa participati, 21.10.2015, in intervalul 18:30-21:00. Detalii referitoare la inscriere puteti gasi aici.

Pentru cei care nu veti reusi sa ajungeti, voi reveni cu lucrurile valoroase pe care le voi culege de la ei despre practicile care exista in sensul acesta la noi in tara.

| Etichetat , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu