Parinti prea ingaduitori, parinti prea exigenti

A fi parinte, zic unii, e cea mai grea meserie din lume. Dar si cea mai plina de satisfactii.

Eu as spune ca este in acelasi timp, pe langa o ocupatie (sau un job din care o data intrat nu mai poti demisiona) si stiinta si arta. Stiinta se refera la preocuparea de a te informa corect si responsabil care sunt “atributiile postului”, arta este data de priceperea, maiestria de a creste un suflet frumos si sanatos, echilibrat emotional si cu abilitati de a deveni din omida fluture (adica de a se autonomiza). Altfel spus, arta de a-l ajuta sa ii creasca aripi pe care sa le foloseasca pentru a-si lua zborul din cuibul parintesc, de a pasi cu incredere in viata si a deveni ADULT (inclusiv emotional).

Multi dintre adultii de azi sunt rezultatul interactiunii copiilor ce au fost, cu proprii parinti. Relatiile umane in general, si cele mai semnificative (cum este si cea de parinte-copil) in special, sunt principala sursa pentru starea de bine a omului sau…pentru suferinta – depinde de caz.

De aceea o autoevaluare a rolului meu de parinte este nu numai necesara dar si extrem de benéfica pentru copilul meu. Sunt prea ingaduitor sau prea exigent? Cum sa ma situez in raport cu copilul meu astfel incat sa ii dau libertate dar sa imi pastrez si autoritatea (buna, sanatoasa) in fata lui astfel incat sa ii pot fi un adevarat ghid in primii lui ani de viata?

Raspunsul meu (inspirat din Analiza tranzactionala) incepe mai intai cum sa NU fim ca parinti – care sunt atitudinile cele mai nocive pentru sanatatea relationala cu copilul meu:

1.A. PARINTELE PERSECUTOR – intru in aceasta stare emotional-atitudinala atunci cand am tendinta:

  • de a subjuga,
  • de a impune reguli (neadecvate) – doar pentru ca “asa vreau eu, asa spun eu” / “eu te-am facut, eu comand in casa asta. Tu sa iti spui parerea cand vei fi la casa ta!”
  • de a impune norme dificile inutile, arbitrare, umilitoare, rigide.

Este periculoasa aceasta atitudine pentru ca efectele in viata copilului meu vor fi urmatoarele:

1.B. COPILUL SUPUS – in majoritatea situatiilor, nu numai in relatie cu mine, dar si cu ceilalti va fi:

  • Timid
  • Anxios
  • Inhibat
  • Dependent
  • Influentabil
  • Confuz

2.A. PARINTELE NORMATIV – ma recunosc atunci cand in majoritatea timpului in relatie cu copilul meu am tendinta de a:

  • Securiza prin reguli clare – ii explic copilului de ce e importanta regula si care sunt consecintele nerespectarii ei
  • Introduce norme útile, aplicabile, flexibile si suple.

Desi aceasta atitudine e ceva mai blanda si mai nonabuziva decat prima, a face exces de reguli, poate avea repercursiuni asupra copilului care va deveni:

2.B. COPILUL ADAPTABIL – adica va fi:

  • Fericit , Realist, In largul sau, va face ce i se cere, ascultator insa:
  • va avea dificultati sa se abata de la norma, regula, chiar si atunci cand situatia o cere, pierzand astfel din spontaneitate, originalitate, avand mai degraba tendinta de a se conforma, de a se raporta mai mult la ce spun autoritatile din viata sa  si mai putin la propria opinie.

3.A. PARINTELE SALVATOR/SUPRAPROTECTOR devin asa atunci cand sunt:

  • Sufocant (sunt ultraprezent in tot ceea ce face copilul)
  • Ofer ajutor ineficient, fara sa mi-l ceara copilul (ex: “Lasa mama ca iti rezolv eu tema ca asa termini mai repede”)
  • Nu corespund rolului meu.

As asemana un copil care creste cu un astfel parinte, cu un copac sau planta la care nu ajunge soarele fiind in umbra altuia mai mare care il acopera sau cu o fiinta captiva intr-o bula de cristal careia i se rapeste spatiul si libertatea de miscare si de fiintare. Atunci copilul va fi:

3.B. COPILUL REBEL – cu o atitudine predominant:

  • Agresiva
  • In opozitie cu tot si cu toate
  • Provocativ si anti-autoritate

Bun, dar daca prea ingaduitor nu e bine, prea exigent nu e bine, atunci cum e bine?

Atitudinea echilibrata, fara excese de niciun fel, adaptabila si flexibila atunci cand contextul o cere, centrata pe nevoile copilului nostru si respectand rolul fiecaruia dintre noi – este recomandarea mea.

Analiza tranzactionala numeste aceasta stare ca fiind:

4.A. PARINTELE HRANITOR, cel care:

  • Sustine autonomía
  • Ofera ajutor, la cerere, nu mai mult si atunci cand copilul e in imposibilitate de a se ajuta singur.

4.B. COPILUL LIBER este cel care ii corespunde si il recunoastem ca fiind:

  • Fericit, multumit, activ, combativ (atunci cand situatia o cere)
  • Creativ, spontan, direct, independent.

Uneori intram intr-una dintre starile nepotrivite, nu pentru ca am dori sau ne-am propune acest lucru, ci pentru ca, cel putin pentru moment, nu putem face altfel. Fie pentru ca, poate la randul nostru, si noi am avut o astfel de relatie cu parintii nostri, fie pentru ca ceva se intampla in viata noastra si ne face mai putin disponibili emotional pentru copil.

As mai adauga faptul ca si noi, adultii, putem avea momente in care sa intram intr-una din starile descrise mai sus fata de propria persoana. De ex, sa am o atitudine persecutorie, de autoagresie fata de mine, fiind extrem de rigid cu munca mea si nepermitandu-mi libertatea de a imi lua momente de respiro, de a solicita un concediu de odihna atunci cand simt ca ma epuizez. Dupa o asemenea perioada ar trebui sa nu fiu surprins cand, intr-un, compensator, in rol de copil supus care experimenteaza stari de indoiala, anxietate, confuzie, supunere fata de autoritatile din viata mea.

Nu pot fi parinte bun pentru copilul meu daca nu am o relatie echilibrata cu mine. Prin urmare, atunci cand constientizez ca dificultatile de a stabili relatii sanatoase cu mine, cu copilul sau cu ceilalti devin destul de serioase, a cere sprijin psihologic, este un act de igiena mentala / emotionala.

Reclame

Despre floriandronache

Iubesc clipa prezenta, iubesc sa stiu cine sunt, de unde vin si incotro ma indrept. Si… Iubesc oamenii, imi place sa ii descopar si imi place sa fiu printre si cu ei. Inca de mic copil am dezvoltat o pasiune din a ma intelege, a incerca sa ii inteleg pe ceilalti si a ma intelege pe mine in relatie cu ei. Probabil de aceea nu intamplator drumul carierei mele a condus inspre a deveni un specialist al domeniilor legate de OM / OAMENI. A fost cadrul profesional in care mi-am investit energia eliberata de vechea mea pasiune. Am incercat si reusit de cele mai multe ori in calitate de Trainer / Life & Career Coach sa le transmit celorlati din inspiratia mea si sa ii ajut sa-si atraga mai multa lumina in viata. Ca psihoterapeut / consilier psihologic am asistat cu daruire si dedicare oameni aflati in durere sau pur si simplu intr-o dificultate indiferent de aria vietii. Este vorba despre a-i asista pe ceilalti sa iasa din captivitatea inchisorilor trecutului sau din mreajele viitorului in care sunt absorbiti, si a-i ajuta sa se centreze pe prezent. Nevoia mea de ordine, structura si claritate, cumva partea logico-matematica din mine m-a atras si in mediu organizational, de business, deveniind pentru cativa ani Consultant Resurse Umane. Sunt in continuare interesata de tot ce inseamna dezvoltare personala si aducerea armoniei in viata mea si, de ce nu, a altora. E o adevarata provocare si ii felicit pe cei care reusesc pe deplin! Sunt o optimista innascuta sau cel putin asa am placerea sa cred! Am convingerea ca Binele exista in oameni si intre oameni si ca exista un Dumnezeu / Buddha / Brahman / Tao / Allan / Sinele (sau cum s-a fi numiind pentru fiecare dintre noi), care e in si printre noi si care ne urmareste ca pe un spectacol. Uneori se amuza de cum stim noi sa incurcam lucrurile, se bucura cu noi cand reusim sa le deznodam si sa iesim la lumina, e trist cand ne vede ca ne afundam mai tare in intuneric, poate plange o data cu noi cand ne vede ca ne contractam atat de puternic, ca ne punem limite atat de mari, granite rigide si ca ne asezam in propriile inchisori. Dar El e totusi linistit: stie ca mai devreme sau mai tarziu tot iesim din labirint, iar la lumina il vom vedea si ne vom bucura de El, de frumusetea Lui si Il vom imbratisa cu bucurie si atunci ni se vor deschide ochii si in sfarsit vom fi capabili sa vedem ca El suntem noi, mai exact Iubirea si Fericirea si Caldura de care suntem capabili si din care am rasarit si cu care ne-am hranit pentru a putea creste si prinde viata si a ne umple de ea. In timp am invatat un lucru esential: trecutul nu-l putem schimba niciodata, dar raportarea noastra la el da. Si o data ce schimbam perspectiva, ne schimbam noi, ne comutam de la partea intunecata a Existentei pe care nu ajunge “Soarele”, la cea luminoasa care se bucura de razele lui din plin!
Acest articol a fost publicat în adolescenti si copii, Aparitii media, Articole consiliere psihologica / psihoterapie și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s