Despre mine ca terapeut, despre pasiunea pentru psihologie

De curand am raspuns unui interviu provocator acordat colegei mele de breasla, Andreea Radu, pentru care ii multumesc ca mi-a oferit sansa sa stau eu cu mine si sa imi amintesc cum am imbratisat profesia de psiholog, psihoterapeut. Andreea este la randul sau terapeut si nu numai un foarte bun practician in domeniu ci si autoarea site-ului de psihoterapie ce ii poarta numele si pe care il puteti gasi aici si locul unde va puteti delecta cu multe informatii din domeniul psihologiei, articole captivante si de calitate, cu trimiteri la studii si cercetari stiintifice din domeniu.

Mai jos, puteti vedea si raspunsurile pe care i le-am oferit la intrebarile „indraznete” pe care ni le-a adresat, mie si altor practicieni din domeniu.

„Dragă Andreea,

În primul rând îţi mulţumesc că mi-ai oferit ocazia de a răspunde la asemenea întrebări „provocatoare”. Sunt absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – Universitatea Bucureşti, promoţia 2002-2006. Azi pot spune că sunt Psiholog – îmi pot asuma această identitate profesională pe deplin. Mult timp m-am simţit doar un profesionist care se bucura de o ramură a ştiinţei aşa ca de un hobby… Nu am vazut-o ca pe o profesie.Îmi place mult să vorbesc cu oamenii, să îi ascult, să încerc să descifrez împreună cu ei încurcăturile vieţii şi să ne bucurăm împreună de rezultatele obtinute.

Iubesc copiii atât de mult încât niciodată nu i-am transformat în obiect de studiu 😀 Mă simt iubită de ei deopotrivă. De fapt mă şi transform mult în prezenţa lor. Cred că există o contrapondere a profesionistului încărcat de responsabilitate şi responsabilizare cu aceea a copilului liber, afectuos, creativ, care iese tot timpul la suprafaţă în preajma unor copilaşi din jurul meu.

Nu-mi place răutatea care pune stăpanire pe oameni, nu îmi place violenţa de niciun fel, nu îmi place delăsarea şi nici pesimismul…În ultimii ani au început să mă deranjeze şi obsesiile unora şi furtul de identitate dar nu vreau să intru aici în detalii pentru că aş divaga de la subiect.

Şi interviul…

  1. Bună şi bine ai venit pe Blog! Spune-ne cum te-ai apucat de psihologie.

De mic copil îmi oboseam părintii cu intrebări despre ce e aia suflet, dar gândurile noastre cum se formează în cutia craniană, cum punem mâna pe fericire?! ş.a. Eram încă în grădiniţă când vroiam să îmi cunosc arborele genealogic şi îmi întrebam bunicii despre părinţii părinţilor lor şi mai departe până când nici ei nu mai ştiau. Habar nu aveam pe atunci că exista şi o disciplină ştiinţifică ce se ocupa cu asa ceva. Catalogasem acest interes în sintagma „de-ale lui Flori” auzită de când eram mică de la bunica – adică nişte aspecte cu care îţi cam pierzi timpul. Oare de ce nu puteam pune şi eu întrebări de copil?! Dar deh..dacă asta mă preocupa pe mine…. Salvarea mea a venit în clasa a IX-a de liceu când am avut Psihologie în curricula şcolară- 3 ore pe săptămână fiind la profil Pedagogic – intenţionam să devin învăţătoare. Am adorat această materie, deşi profesoara care îmi era şi dirigintă îmi era uşor antipatică pentru că mă forţa să port uniformă şi, mai ales, fustă. Era o mare problemă pentru mine, ca adolescent, acest aspect. Interesul meu accentuat pentru psihologie, dincolo de disciplina de la şcoală, m-a ajutat să ajung curând la olimpiada naţională de psihologie – şi atunci am priceput pentru prima dată că poate nu ar fi o idee rea să renunţ la Matematică (prima mea iubire) şi să descifrez ecuaţiile sufletului şi ale minţii umane.

  1. Ce te-a atras cel mai mult la psihologie? În ce domeniu al ei lucrezi?

Eram la sfârşitul anului trei când ar fi trebuit să îmi exprim opţiunea pentru specializarea pe care o voi urma în anul patru. Erau trei variante de ales: educaţională, clinică-psihoterapie şi organizaţional-managerială. Între ultimele două s-a dat o luptă acerbă pentru că le plăceam în egală măsură. Educaţionala aş fi ales-o doar prin prisma faptului că am absolvit Liceul Pedagogic şi mi-ar fi fost foarte usor sa promovez examenele, dar nu sunt genul de om care să aleagă căile simple şi confortabile. Aşa că am ales cu o paritate de tipul 50,1% vs 49,9% – în favoarea clinicii. Terapia a fost cea mai dulce parte – desertul să zic aşa. Dar am iubit deopotrivă şi încă mă simt atrasă de partea de intervenţie organizaţională. Ulterior, studiile masterale şi postuniversitare s-au concentrat pe consiliere psihologică şi psihoterapie, însă m-am angajat în Resurse Umane! Partea de terapie o practicam ca pe un hobby, iar partea de consultanţă din HR era pentru nevoie, pentru supravieţuire (era „jobul”). Treaba a devenit şi mai complicată pentru că obţineam succes pe ambele părţi, dar şi suprasolicitare şi surmenaj. A venit după câţiva ani timpul să fac o alegere. Ceva trebuia să scot. Am renunţat la jobul din resurse umane, dar, în paralel cu cabinetul a venit la mine o nouă provocare – mi s-a oferit şansa să înfiinţez şi coordonez un centru dedicat asistării psihologice a persoanelor care au fost hărţuite la locul de muncă. Abia aceasta a fost platforma pe care am reusit să nu mai exclud ceva ci să combin cele două mari iubiri ale mele şi am ajuns să fac Terapie Organizaţională. Concluzionând, sunt în prezent consilier psihologic şi psihoterapeut la cabinetul propriu şi, în paralel, desfăşor programe în organizaţii pentru ameliorarea climatului organizaţional, pentru creşterea satisfacţiei angajaţilor la locul de muncă, pentru prevenţia discriminării şi hărţuirii psihologice. De asemenea, colaborez cu primul Centrul medical privat din România dedicat asistării persoanelor afectate de depresie şi tulburările asociate, unde susţin şedinţe de psihoterapie individuală, de cuplu şi/sau familie.

  1. Cum îţi aminteşti că a fost prima ta zi de muncă?

Mi-e greu să nominalizez care a fost prima mea zi de muncă. În grădiniţă vindeam desene realizate de sora mea pe creioane colorate, dulciuri sau pe ce mai erau dispuşi copiii să ofere la schimb. În gimnaziu meditam colegi de clasă la franceză, matematică, gramatică şi pentru că îmi era ruşine să primesc bani de la părinţii lor, aceştia îi aduceau mamei de la ciocolată şi dulciuri până la făină, zahăr şi ulei. Ulterior, în liceu, am devenit reprezentant Avon şi cu banii caştigaţi mi-am cumpărat primul PC şi mi-am oferit alte plăceri specifice adolescenţei. În facultate am devenit educator personal al unor copilasi superbi şi făceam un soi deterapie cu ei şi familiile acestora înainte să îmi dau seama că se cheama aşa. După facultate am avut mai multe joburi în acelaşi timp (om de HR, psihoterapeut, formator) – aşa că nu ştiu care a fost prima mea zi de muncă. Dar la toate cele înşirate mai sus – am fost emoţionată, încântată, optimistă şi nerăbdătoare să devin bună în ceea ce făceam.  Deh, am avut şi eu cultul performantei inoculat din fragedă copilărie! Am început să scap de el…mai degrabă de perfectionismul cu care a venit la pachet, sunt în „working progress….”

  1. Cum se desfăşoară o zi tipică de-a ta, la serviciu?

În prezent zilele sunt destul de diferite unele de altele. Factorul comun este cabinetul, dar am zile în care sunt în organizaţii, şcoli, ONG-uri si alte instituţii cu programe de intervenţie organizaţională, worskhop-uri sau seminarii. Nici aici nu există un şablon după care merg.

  1. Care e cel mai dificil lucru din munca ta? Dar cel mai frumos?

În munca de terapeut cel mai dificil lucru este frustrarea că rezultatele muncii nu sunt imediate. Cel mai frumos este, evident, când asişti la înflorirea persoanei din faţa ta şi ştii că un ingredient important al acestui lucru a fost faptul că tu, ca specialist dar şi ca Om, ai crezut că e posibil! Şi, l-ai făcut şi pe el să creadă, pe Clientul tău, că merită să iasă din impas, că poate să o facă şi că e absolut firesc să îsi dorească o Viaţă mai Bună, indiferent ce înseamnă pentru acea persoană asta.

  1. De ce e nevoie de noi? Ce facem bine?

Păi cred că tocmai am raspuns mai sus. Trăim într-o societate care din păcate dă multe semne de îmbolnăvire. Valorile sunt într-o continuă reaşezare şi schimbare ameţitoare şi mulţi oameni în acest tumult îşi pierd reperele. Noi facem bine că ne disponibilizăm pentru cei care îşi dau seama că nu mai pot sau că nu mai vor ori că nu le mai place AŞA şi, se angajează în procesul propriei transformări. Alături de asta le insuflăm din credinţa noastră că Schimbarea e posibilă şi punem energie alături de ei ca să şi-o aducă în viata lor. Competenţele, cunoştinţele, expertiza profesională, know-how-ul vin şi ele la pachet cu cele menţionate anterior şi care fac parte pană la urmă din ce suntem noi ca şi profesionişti.

  1. Ce crezi că am putea să facem şi mai bine? Unde ne cam poticnim?

Ştiu sigur că am putea face si mai bine dacă ne-am asocia. Mă refer la a nu mai avea intervenţii individuale ci individualizate pentru fiecare persoană în parte. În ultimii ani de practician în domeniul psihologiei am văzut care e valoarea unei abordări de echipă pentru o persoană. Şi voi da exemplu din centrul antimobbing pe care l-am coordonat. Eram o mână de oameni care toţi ne aplecam atenţia, timpul şi expertiza profesională asupra unei persoane care se simtea dărâmată de situaţia de hărţuire de la locul de muncă. Adică primea sprijin la toate nivelurile la care avea nevoie: juridic, medical, psihologic, al carierei, social. Extrem de util – în urma opţiunii proprii putea intra în grupul de suport – adică o retea de persoane care traversau aceeasi experienţă si care ajungea să fie o structură de sprijin incredibil de valoroasă pentru aceşti oameni. La fel, pentru noi ca profesionişti e important să avem un grup de intervizare şi un grup cu care să construim intervenţii de echipă conform nevoilor oamenilor din jurul nostru. Şi eu încă mă mai poticnesc în ideea prestabilită că munca de psiholog e una solitară, dar fac încercări (unele chiar reuşite) de a trece din solitar – în solidar.

  1. Care-ţi sunt modelele şi cine e starul tău rock din psihologie?

Uff..sunt multe modele. Şi pentru că sunt destul de patriotă, nu voi da exemple din afară ci voi nominaliza oamenii care m-au format ca profesionist în acest domeniu si cărora le sunt foarte recunoscătoare pentru cat m-au inspirat şi m-au făcut să cred în această profesie şi în viabilitatea ei pentru mine: Prof. Univ. Dr. Iolanda Mitrofan, Psih. Claudia Tănase (Popescu), Lect.univ.dr. Marina Badea, Lect.univ.dr. Diana Vasile (i-am amintit în ordinea cronologică a apariţiei lor în viaţa mea). Desigur că mai sunt şi alţii – i-aş invita pe toţi la o decernare de premii de recunoştinţă!

  1. Care ţi se pare cea mai frumoasă şi mai utilă idee/teorie din psihologie?

În timp am învăţat un lucru esential: trecutul nu-l putem schimba niciodată, dar raportarea noastră la el da. Şi o dată ce schimbăm perspectiva, ne schimbăm noi, ne comutăm de la partea întunecată a Existenţei pe care nu ajunge “Soarele”, la cea luminoasă care se bucură de razele lui din plin!

  1. Vorbeşte-ne puţin despre planurile tale de viitor. Ce proiecte profesionale pregăteşti?

La cald, este o intervenţie pentru copii – pentru prevenirea şi combaterea bullying-ului în şcoli. Cabinetul este,  a fost şi va ramane o prioritate pentru mine – îmi voi continua activitatea de terapeut cu mare drag, atât ca practică privată cât şi în Centru – colaborând cu alţi profesionişti din domeniul serviciilor medicale şi psihologice: medici psihiatri, psihoterapeuţi, psihologi clinicieni, consilieri psihologici. Voi continua pe partea de intervenţii organizaţionale pentru aspectele de mobbing şi satisfacţia angajaţilor la locul de muncă. Pregătesc un proiect mare – dar pentru că încă e în faza în care se coace, prefer să fac publică informaţia dupa ce vede lumina zilei 😉

Reclame

Despre floriandronache

Iubesc clipa prezenta, iubesc sa stiu cine sunt, de unde vin si incotro ma indrept. Si… Iubesc oamenii, imi place sa ii descopar si imi place sa fiu printre si cu ei. Inca de mic copil am dezvoltat o pasiune din a ma intelege, a incerca sa ii inteleg pe ceilalti si a ma intelege pe mine in relatie cu ei. Probabil de aceea nu intamplator drumul carierei mele a condus inspre a deveni un specialist al domeniilor legate de OM / OAMENI. A fost cadrul profesional in care mi-am investit energia eliberata de vechea mea pasiune. Am incercat si reusit de cele mai multe ori in calitate de Trainer / Life & Career Coach sa le transmit celorlati din inspiratia mea si sa ii ajut sa-si atraga mai multa lumina in viata. Ca psihoterapeut / consilier psihologic am asistat cu daruire si dedicare oameni aflati in durere sau pur si simplu intr-o dificultate indiferent de aria vietii. Este vorba despre a-i asista pe ceilalti sa iasa din captivitatea inchisorilor trecutului sau din mreajele viitorului in care sunt absorbiti, si a-i ajuta sa se centreze pe prezent. Nevoia mea de ordine, structura si claritate, cumva partea logico-matematica din mine m-a atras si in mediu organizational, de business, deveniind pentru cativa ani Consultant Resurse Umane. Sunt in continuare interesata de tot ce inseamna dezvoltare personala si aducerea armoniei in viata mea si, de ce nu, a altora. E o adevarata provocare si ii felicit pe cei care reusesc pe deplin! Sunt o optimista innascuta sau cel putin asa am placerea sa cred! Am convingerea ca Binele exista in oameni si intre oameni si ca exista un Dumnezeu / Buddha / Brahman / Tao / Allan / Sinele (sau cum s-a fi numiind pentru fiecare dintre noi), care e in si printre noi si care ne urmareste ca pe un spectacol. Uneori se amuza de cum stim noi sa incurcam lucrurile, se bucura cu noi cand reusim sa le deznodam si sa iesim la lumina, e trist cand ne vede ca ne afundam mai tare in intuneric, poate plange o data cu noi cand ne vede ca ne contractam atat de puternic, ca ne punem limite atat de mari, granite rigide si ca ne asezam in propriile inchisori. Dar El e totusi linistit: stie ca mai devreme sau mai tarziu tot iesim din labirint, iar la lumina il vom vedea si ne vom bucura de El, de frumusetea Lui si Il vom imbratisa cu bucurie si atunci ni se vor deschide ochii si in sfarsit vom fi capabili sa vedem ca El suntem noi, mai exact Iubirea si Fericirea si Caldura de care suntem capabili si din care am rasarit si cu care ne-am hranit pentru a putea creste si prinde viata si a ne umple de ea. In timp am invatat un lucru esential: trecutul nu-l putem schimba niciodata, dar raportarea noastra la el da. Si o data ce schimbam perspectiva, ne schimbam noi, ne comutam de la partea intunecata a Existentei pe care nu ajunge “Soarele”, la cea luminoasa care se bucura de razele lui din plin!
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s