DEMISIA PSIHOLOGICA

Publicat pe 4 iulie 2012 de floriandronache

In ultima perioada identific tot mai des cazuri de demisie psihologica la locul de munca.

Este o forma de patologie organizationala mult mai grava decat demisia propriu-zisa si cu efecte foarte costisitoare atat pentru persoana-autor cat mai ales pentru organizatia in care se intampla acest lucru.

Despre ce este vorba mai concret in fenomenul demisiei psihologice?

Cand o persoana este foarte nemultumita de postul pe care il ocupa, munca nu ii mai produce placere, satisfactie, si nici nu se mai simte implinit prin rezultatele pe care le obtine, prin beneficiile pe care le are, salariul pe care il primeste, desigur ca se intristeaza foarte mult. Varianta alternativa la a intra in depresie, este aceea de a se infuria. Ca urmare a acestui fapt, mai ales cand nu poate sa faca nimic pentru a schimba lucrurile, va incepe la un momnent dat sa protesteze. Daca nu are o alta perspectiva/oportunitate de a iesi din organizatie si a ocupa postul dorit in alta parte, va decide sa ramana in organizatie. Insa din acel moment devine un element disfunctional. Va fi ca un parazit pentru organizatie, care doar isi va incasa lunar salariul prevazut in contractul individual de munca (doar in aceste cazuri se aplica demisia psihologica), dar nu va mai produce plus-valoare, uneori neatingandu-si nici macar obiectivele minimale ale postului. Mai mult decat atat, va avea tendinta de boicot, de exercitare a unei influente negative asupra celorlalti. Din categoria celor din urma pot face parte persoane care au si ele o doza de nemultumire, care va fi accentuata, fiind sensibili la remarcile pe care le aud de la „persoana-carcotas”. Totodata putem regasi angajati care sunt multumiti de ceea ce fac, dar, in timp, vor fi afectati de un climat organizational negativ. Cum spune intelepciunea poporului roman: „Picatura roade stanca”.

Pentru a face sa fie inteles mai bine fenomenul, voi apela la o analogie. Imaginati-va ca organizatia este aidoma organismului uman. Sa presupunem ca un om nu isi spala/curata dintii suficient, are o alimentatie necorespunzatoare, calciu din acestia incepe sa scada, tartarul sa se adune in cantitati din ce in ce mai mari, cariile sa apara. Desigur ca dintele este foarte nemultumit de ceea ce se intampla cu el in acest organism, la un moment dat poate deveni furios si va da dureri serioase poate chiar asociate cu o infectie. El nu moare instant, nu paraseste organismul imediat sucomband, are un ciclu de viata mai lung. In aceasta perioada de „demisie” a lui, el devine toxic pentru organism. Va imbolnavi si alte „departamente” cum ar fi: amigdalele, rinichii, stomacul, sangele samd. Cam asa stau lucrurile si cu influenta negativa pe care o poate avea un angajat asupra colegilor si, in genere, asupra climatului organizational.

Ce e de facut pentru nu a ajunge in acest punct?

Pentru angajatori, datoria lor este sa fie vigilenti la astfel de situatii si sa se protejeze. Asta nu inseamna altceva decat sa fie atenti la procese de motivare si fidelizare a personalului, la satisfactia sau insatisfactia organizationala a angajatilor. Este nevoie sa isi dezvolte strategiile de retentie a personalului corelate cu cele de evaluare si diagnoza a acestuia.

Pentru angajat este bine sa isi puna un mare semn de intrebare de la primele „simptome”. Este neproductiv pentru propria persoana sa ajunga in acest punct, in care singura satisfactie, daca poate fi numita asa, este doar aceea a razbunarii. In perioada de demisie psihologica, angajatul poate trai un acut sentiment al nonvalorii, al lipsei de sens, afundarea in rutina, lipsa de chef de munca si …pana la urma chiar de chef de viata. Cumva, pe nesimtite, aceasta stare se poate generaliza in celelalte sfere ale vietii…este irascibil in relatiile cu prietenii, imbufnat fata de partenerul de viata, intolerant la greselile copiilor, nu mai are chef nici de viata sexuala. Prin urmare este de datoria fiecaruia sa ia masuri la timp. Angajatul sa semnaleze frustrarile pe care le experimenteaza si, impreuna cu angajatorul sa incerce sa identifice solutii de a iesi din aceasta situatie neplacuta. Renuntand la frustrare si deprimare, se poate produce deblocarea creativitatii si, am cunoscut cazuri concrete, in care omul a migrat chiar pe alta pozitie in organigrama, unde a putut sa isi manifeste talentul „ascuns, nemanifestat” si sa creasca profesional si, evident sa genereze plus-valoare si pentru compania angajatoare.

Multi angajati ajung in acest punct pentru ca nu au sansa de a-si schimba atat de usor locul de munca sau nu gasesc sprijin si intelegere la factorii de decizie si managament din organizatie si privesc situatia ca pe o evidenta a vietii. Apare resemnarea, care in timp poate „evolua” in depresii, atacuri de panica, diferite forme de perturbari la nivel de personalitate. In aceste situatii este recomandat sa caute sprijin si consiliere in afara organizatiei: fie ca vorbim de familie, reteaua sociala – cunostinte, prieteni sau chiar consiliere psihologica sau a carierei.

Priviti demisia psihologica doar ca pe un razboi inutil de forte si incercati sa stopati cat de curand fenomenul, fie ca aveti calitate de angajat sau angajator!

Despre floriandronache

Iubesc clipa prezenta, iubesc sa stiu cine sunt, de unde vin si incotro ma indrept. Si… Iubesc oamenii, imi place sa ii descopar si imi place sa fiu printre si cu ei. Inca de mic copil am dezvoltat o pasiune din a ma intelege, a incerca sa ii inteleg pe ceilalti si a ma intelege pe mine in relatie cu ei. Probabil de aceea nu intamplator drumul carierei mele a condus inspre a deveni un specialist al domeniilor legate de OM / OAMENI. A fost cadrul profesional in care mi-am investit energia eliberata de vechea mea pasiune. Am incercat si reusit de cele mai multe ori in calitate de Trainer / Life & Career Coach sa le transmit celorlati din inspiratia mea si sa ii ajut sa-si atraga mai multa lumina in viata. Ca psihoterapeut / consilier psihologic am asistat cu daruire si dedicare oameni aflati in durere sau pur si simplu intr-o dificultate indiferent de aria vietii. Este vorba despre a-i asista pe ceilalti sa iasa din captivitatea inchisorilor trecutului sau din mreajele viitorului in care sunt absorbiti, si a-i ajuta sa se centreze pe prezent. Nevoia mea de ordine, structura si claritate, cumva partea logico-matematica din mine m-a atras si in mediu organizational, de business, deveniind pentru cativa ani Consultant Resurse Umane. Sunt in continuare interesata de tot ce inseamna dezvoltare personala si aducerea armoniei in viata mea si, de ce nu, a altora. E o adevarata provocare si ii felicit pe cei care reusesc pe deplin! Sunt o optimista innascuta sau cel putin asa am placerea sa cred! Am convingerea ca Binele exista in oameni si intre oameni si ca exista un Dumnezeu / Buddha / Brahman / Tao / Allan / Sinele (sau cum s-a fi numiind pentru fiecare dintre noi), care e in si printre noi si care ne urmareste ca pe un spectacol. Uneori se amuza de cum stim noi sa incurcam lucrurile, se bucura cu noi cand reusim sa le deznodam si sa iesim la lumina, e trist cand ne vede ca ne afundam mai tare in intuneric, poate plange o data cu noi cand ne vede ca ne contractam atat de puternic, ca ne punem limite atat de mari, granite rigide si ca ne asezam in propriile inchisori. Dar El e totusi linistit: stie ca mai devreme sau mai tarziu tot iesim din labirint, iar la lumina il vom vedea si ne vom bucura de El, de frumusetea Lui si Il vom imbratisa cu bucurie si atunci ni se vor deschide ochii si in sfarsit vom fi capabili sa vedem ca El suntem noi, mai exact Iubirea si Fericirea si Caldura de care suntem capabili si din care am rasarit si cu care ne-am hranit pentru a putea creste si prinde viata si a ne umple de ea. In timp am invatat un lucru esential: trecutul nu-l putem schimba niciodata, dar raportarea noastra la el da. Si o data ce schimbam perspectiva, ne schimbam noi, ne comutam de la partea intunecata a Existentei pe care nu ajunge “Soarele”, la cea luminoasa care se bucura de razele lui din plin!
Acest articol a fost publicat în Articole consiliere psihologica / psihoterapie, Articole consilierea in cariera, Articole HR și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la DEMISIA PSIHOLOGICA

  1. Dana S. zice:
    1 august 2012 la 14:45

    La angajatori, cred ca am putea adauga si analiza climatului in care isi desfasoara activitatea angajatul demisionar, plus o autoanaliza a managerilor. Este posibil ca inlaturarea angajatului sa nu produca nicio imbunatatire in firma si cazul sau sa se tot repete, atat timp cat conditiile de munca aduc negativitate sau mai rau, colegii se angajeaza in mobbing. As merge chiar mai departe, prin a presupune ca demisia psihologica este, de fapt, o problema provocata de nerecunoasterea valorii…un management defectuos. Sunt manageri extrem de subiectivi in evaluari, care aplica tratamente diferentiate fata de subordonati in functie de gradul de prietenie sau rudenie: aloca activitati mai grele celor pe care nu-i respecta si apoi rasplatesc la fel sau mai bine pe cel apropiat. Daca mai adaugam si o slaba pregatire a managerilor, avem o reteta pentru dezastru, un generator de demisii.
    Sentimentele ca nu esti respectata si apreciata, ca nu esti inteleasa creeaza o bariera intre cea ce demisioneaza si conducere. Consider ca doar prin evaluarea personalului de catre manager nu ar avea cum sa rezolve aceasta problema, pentru ca, in acest caz, exact el este problema.
    Va felicit si ma bucur ca ati adus in lumina acest subiect, este cu siguranta interesant si de actualitate.

    Răspunde
    • floriandronache zice:
      2 august 2012 la 12:55

      Va multumesc pentru interventie.
      Sunt de acord cu cele subliniate de dvs. Consider ca fiind valide observatiile aduse.
      Mi-a atras atentia in mod deosebit cea din final „Consider ca doar prin evaluarea personalului de catre manager nu ar avea cum sa rezolve aceasta problema, pentru ca, in acest caz, exact el este problema.” si da, ma gandeam la sistemul de evaluare a personalului care nu numai ca de cele mai multe ori este ineficiat sau prost gandit si realizat, dar in alte parti lipseste cu desavarsire. Mai mult, intr-o organizatie sanatoasa cred ca si managementul ar trebui evaluat de catre subordonati pe skills-urile de conducere, comunicare etc. Mie, in calitate de coordonator al unei echipe mi-ar placea foarte mult sa primesc un feedback realist din partea subordonatilor mei. Daca l-as gasi ca fiind real, as incerca sa schimb ceva in comportamentul meu, daca l-as gasi ca fiind nereal, as vedea cum de perceptia angajatilor mei este atat de deformata si tot ar fi loc de interventie. Dar acest lucru cere atata efort si maturitate emotionala din partea managerilor, incat pentru multi este mult mai comod sa nu il afle niciodata si sa nu existe reciprocitate in relatiile de munca intre diferitele niveluri ierarhice.
      Multumesc inca o data pentru comment-ul dvs.

      Toate cele bune,

      Răspunde
    • Bogdan zice:
      25 septembrie 2014 la 1:12

      Imi place cum a punctat Dana S, vorbind la genul feminin („Sentimentele ca nu esti respectata si apreciata, ca nu esti inteleasa”) – pentru ca in esenta suna a probleme feminine, incluzand masculul efeminat. Dar sub nicio forma nu suna a probleme masculine, noi trebuie sa ne luptam cu probleme serioase !

      Răspunde
      • floriandronache zice:
        25 septembrie 2014 la 12:10

        Bogdan,

        Te asigur ca e o problema care atinge in egala masura pe toata lumea, indiferent de sex / gen / masculinizare – efeminizare. E firesc ca fiecare dintre noi sa manifeste „simptomele” in stilul propriu, femeile sa fie mai „generoase” in exprimare, iar barbatii usor mai retinuti. Insa, repet, oricine poate ajunge in acest punct.

Lasă un comentariu